Urzica: Lansarea campaniei ELBIT OUT! România

Discursul reprezentantei noastre în timpul discuției deschise, 5 octombrie, București

Colectiva Urzica face parte din coaliția care organizează campania ELBIT OUT! împotriva prezenței fabricilor companiei israeliene de armamanet Elbit Systems pe teritoriul României și a complicității guvernului român cu genocidul și apartheidul din Palestina. Campania s-a lansat în 5 octombrie la București cu o discuție publică reunind invitați români și internaționali, urmată de un marș pe bulevardele Bucureștiului. Reprezentanta Colectivei Urzica a fost printre invitații care au luat cuvântul în timpul discuției publice. Aici puteți citi intervenția ei:

„Bună, mă bucur să vă văd aici în număr așa de mare. E o mobilizare frumoasă pentru una dintre cele mai importante cauze ale epocii noastre, anume eliberarea Palestinei.

Un prim pas important ar fi deja să scăpăm de Elbit în România, așa cum încearcă și alții în alte părți ale Europei, pentru că o colonie precum Israelul e în primul rând un proiect capitalist, iar capitalul trebuie lovit în câștiguri. Dincolo de argumentul moral, care e unul foarte important, că nu trebuie să fim complici la genocid, există și cel economic: războiul și industria militară sunt o mare afacere, care trăiește din munca ieftină a muncitorilor, din lipsa lor de protecție în fața patronilor, iar când un patron nu mai are acces la această muncă ieftină și la taxarea preferențială, care ne ia nouă banii de educație, spitale, infrastructură, patronul e trist, patronul pierde, colonia pierde.

Eu o să vă vorbesc despre organizarea pentru Gaza pe care o facem în Belgia, unde locuiesc. În primul rând, cea mai impresionantă pentru mine, este demonstrația zilnică din centrul Bruxellesului, care are loc fără întrerupere, în fiecare seară de la 7 la 8, în centrul orașului, de doi ani. Există un nucleu al organizatorilor care revine zi de zi. Lor li se alătură în fiecare zi alții, unii revin frecvent, alții din când în când, dar e mereu lume acolo. Organizatorii fac parte din comunitatea refugiaților palestinieni și sunt gazați, bătuți și arestați de poliție aproape zilnic, iar în detenție sunt supuși din nou și din nou altor abuzuri, dar nu se lasă și revin mereu. Este foarte impresionant ce se întâmplă acolo.

Apoi mai sunt și manifestațiile uriașe de stradă despre care ați auzit la știri, care aduc la Bruxelles oameni din toate orașele Belgiei și din țările vecine. De-a lungul ultimilor doi ani, participarea a crescut constant, de la 50.000, la 70.000, la 100.000 iar la cea mai recentă am fost 140.000 de oameni. Am mărșăluit prin tot Bruxellesul.

Unii ar spune că ce rost au aceste marșuri, că nu schimbă nimic. Dar în primul rând ele servesc să ne găsim unii pe alții, să ne cunoaștem, să ne mobilizăm și încurajăm iar apoi să ne organizăm împreună. Pentru că solidaritatea pentru Palestina nu se oprește la manifestații de stradă. Avem de toate, de la acțiuni directe de sabotaj al fabricilor Elbit din Belgia la procese intentate guvernului pentru complicitate la genocid până la presiune politică. Partidul din care fac parte, Partidul Muncii din Belgia, un partid marxist și cel mai de stânga partid parlamentar belgian, e în avangarda atât a organizării de stradă cât și a luptei politice, la toate nivelurile de guvernământ ale Belgiei, precum și în Parlamentul European. De la mici gesturi simbolice, ca arborarea steagului palestinian pe primării, până la presiuni legislative prin rezoluții pentru condamnarea genocidului până la cele pentru ruperea relațiilor comerciale cu Israelul, adică țintind din nou câștigurile capitaliste prin dezinvestire. Din păcate Belgia e în mâinile unei coaliții de partide de dreapta plus social-democrați care au trădat de mult cauza muncitorimii. Astfel la nivel politic se înaintează greu, dar această presiune constantă și din stradă și din parlamente a dus la disensiuni în interiorul guvernului, unii miniștri începând să ezite în fața istoriei, care cu siguranță îi va condamna. Asta înseamnă că nici măsurile aspre de austeritate combinate cu militarizarea nu înaintează așa cum era planificat.

În jurul cauzei palestiniene s-au coagulat și alte mișcări, pentru că Palestina nu e ceea ce se numește a single issue, ci e strâns legată de toate problemele societăților noastre din prezent și mai ales de austeritatea în numele militarizării. Astfel s-au format alianțe care sunt, fără exagerare, uriașe, incluzând mișcările pentru pace, antirasiste, anticoloniale, cele pentru dreptul la reîntoarcere și, cel mai important, sindicate. Sindicatele belgiene nu sunt chiar la nivelul celor din Italia, unde mobilizarea lor este exemplară. În Belgia marile federații sindicale se alătură protestelor, dar ezită încă în fața perspectivei grevelor generale pentru Palestina (fac alte greve, împotriva austerității) și nici nu rup pe de-a-ntregul relațiile cu sindicatele israeliene. Însă nemulțumirea și criticile venind din partea membrilor de rând sunt tot mai vocale, și în curând se va îmbunătăți și poziția sindicatelor, își vor uni forțele pentru cauza palestiniană și vor combina militantismul muncitoresc cu cel pentru eliberarea Gazei.

Asta e esențial. Puterea, la urma urmei, o dețin muncitorii: ei pot pune Europa pe butuci dacă sunt organizați și politizați iar furia lor se transformă în militantism structurat, nu doar spontan. Muncitorii din fabricile de armament sunt importanți, dar de asemenea cei din transportul de armament, care pot întrerupe orice trafic, și de asemenea noi, cetățenii de rând, putem bloca gări, aeroporturi, autostrăzi, și putem opera un fel de arestări cetățenești, așa cum fac de exemplu comercianții ce refuză să servească clienți israelieni care se folosesc de prada rezultată din colonizarea Palestinei pentru a se bucura de câte o vacanță în Europa, în timp ce în Gaza copiii și nu doar copiii sunt înfometați intenționat, sfârtecați, epurați ca popor pentru a face loc vreunei Gaza Riviera gestionată de vreun criminal de război.

Dar mesajul meu principal e acesta: lucrurile astea nu se întâmplă spontan. În Occident vedem doar roadele mobilizării populare și pare impresionant, pare că sunt mai dedicați decât noi sau mai dispuși să își apere drepturile. Dar realitatea e că ceea ce vedem e rezultatul multor ani de organizare muncitorească, care se face pe multe paliere, de la vorbitul în parte cu fiecare om, săptămâni și ani, la educația ideologică, care și ea cere timp, la mici victorii de etapă la nivel de cartier, de întreprindere, de facultate, care apoi creează avântul pentru marile greve ce duc la victorii mai mari. Desigur, sabotajul din partea clasei care deține puterea e constant, și înfrângerile fac parte din proces, dar organizarea continuă.

Pentru asta e nevoie ca sindicatele să-și înțeleagă și să-și asume rolul lor istoric, care e neapărat unul militant și politic. Nu de intermediere a compromisului de clasă, compromis care înseamnă uneori concesii câștigate de muncitorime dar care până la urmă sunt din nou pierdute, ci unul care duce spre un stat, o lume, în care clasa dominantă e cea muncitorească iar capitaliștii sunt pe cale de dispariție, întâi devenind dezorganizați, apoi dispărând. Nu mai există nicio justificare pentru capitalism, care are nevoie de colonizarea unor teritorii, mai îndepărtate sau chiar mai apropiate, așa ca România, și de genocid, cum am văzut odată cu colonizarea Africii în trecut, cum vedem acum în Palestina, pentru a se hrăni și a continua să existe.

Puterea muncitorească așadar trebuie să se coaguleze:

- întâi prin sensibilizare cu privire la adevărata natură a capitalismului, iar acest mare rol esențial îl joacă în prezent cauza palestiniană, care a deschis multora ochii,

- apoi prin organizare la toate nivelurile, iar pentru asta e nevoie de organizații muncitorești puternice și vizionare, care neapărat sunt în relații strânse cu altele la nivel internațional, pentru schimb de tactici, coordonare strategică și bani,

- apoi de mobilizare în clipele cheie în care istoria ne dă întâlnire, adică acum.

Să fim pregătiți, deci. Să începem cu această campanie munca de lungă durată care ne va duce treptat spre cea mai bună lume posibilă.”