Un limbaj al sângelui a pus stăpânire pe lume

Al douăzecilea buletin (2025)

Dahlia Abdelilah Baasher (Sudan), Fără titlu, f.d.

Dragi prieteni,

Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.

De-a lungul ultimelor săptămâni, la nivel internațional ne-am concentrat fără îndoială pe amplificarea conflictului dintre India și Pakistan, despre care vom scrie mai multe odată ce se liniștesc lucrurile. Cu toate că niciuna dintre armate nu a trecut granița sau Linia de Control, îngrijorarea e totuși de înțeles: ambele țări au arme nucleare în arsenalul propriu. Acum, ne-am întors de fapt la armistițiul din 1948, care în deceniile ce au trecut de atunci a lâncezit fără un tratat de pace complet și adecvat. Tot pe bună dreptate, atenția internațională s-a menținut asupra genocidului din Palestina, pe măsură ce israelienii înăspresc asediul total al Gazei, poate ca răzbunare pentru faptul că la 27 ianuarie 2025 palestinienii s-au întors în nordul Gazei, sfidând războiul genocidar.

Între timp, unele conflicte, ca de exemplu războiul în curs în Sudan, au fost aproape integral uitate. Pe el ne concentrăm în acest buletin, pe care l-am dezvoltat în baza unor conversații cu muncitori umanitari și politicieni sudanezi. Argumentul că acest război ar fi derutant și că nu există explicații facile pentru el nu face decât să reflecte rasismul jurnalismului care vede conflictele din Africa ca inexplicabile și interminabile. Bineînțeles că războiul are niște cauze, ceea ce înseamnă că există mereu modalități de a-i pune capăt. Trebuie să abandonăm limbajul sângelui care a pus stăpânire pe lume și în locul lui să identificăm detaliile politice în care se regăsește posibilitatea păcii.

Rashid Diab (Sudan), Fără titlu, 2016.

Acum doi ani, pacea fragilă dar încrezătoare din Sudan a fost întreruptă atunci când Forțele Armate Sudaneze (FAS) și Forțele de Sprijin Rapid (FSR) - ambele aripi ale statului sudanez - au pornit la război unele împotriva celorlalte. A doua aniversare a acestui război a fost comemorată la 11 aprilie 2025 cu un înfiorător atac al FSR asupra taberei de refugiați Zamzam din Darfurul de Nord. Așa cum povestește Hawa, mama a trei copii și supraviețuitoare a atacului, „cădeau bombe pe spital.. ... Aceia dintre noi care am supraviețuit am plecat fără nimic, doar cu copiii în cârcă.”

Până în 16 aprilie, tabăra - care cândva adăpostise o jumătate de milion de refugiați - a fost distrusă, lăsând în urmă mii de morți. Cei rămași au fugit în apropiere, la El Fasher și Tawila. De-a lungul a doi ani de lupte, cel puțin 150.000 de oameni au fost uciși și aproape 13 milioane - mai mult de o cincime din populația de 51 de milioane a Sudanului - strămutați. Această catastrofă în curs pare pe de-a-ntregul fără noimă pentru majoritatea sudanezilor.

Situația părea să fie cu totul alta în 11 aprilie 2019, șase ani înaintea masacrului din Zamzam, când președintele demult în funcție, Omar al-Bashir, a fost înlăturat de la putere de o mișcare de masă și, în cele din urmă, de armată. Protestele împotriva guvernului al-Bashir au început în decembrie 2018, din cauza inflației și a unei crize sociale care se amplifica. Incapabil să răspundă poporului, al-Bashir nu a putut să păstreze puterea - nici cu forța - mai ales odată ce armata sudaneză s-a întors împotriva lui (așa cum armata egipteană se întorsese împotriva președintelui țării lor, Hosni Mubarak, în 2011). Al-Bashir a fost răsturnat de ceea ce mai târziu a luat numele de Consiliul Militar de Tranziție, condus de Generalul Abdel Fattah al-Burhan, asistat de Locotenent-General Mohamed „Hemedti” Hamdan Dagalo.

Galal Yousif (Sudan), O revoluție pașnică, 2021.

Grupurile care conduceau protestele în teritoriu au format o coaliție numită Forțele pentru Libertate și Schimbare (FLS). FLS includea Partidul Comunist Sudanez, Forțele pentru Consens Național, Asociația Profesioniștilor din Sudan, Frontul Revoluționar Sudanez, Femeile din Grupurile Civice și Politice Sudaneze, precum și multe comitete sudaneze de rezistență sau de cartier. Sub presiune protestelor conduse de FLS, armata a semnat la mijlocul lui 2019 un acord să gestioneze tranziția către un guvern civil.

Cu sprijinul Uniunii Africane, a fost creat Consiliul Suveran de Tranziție, compus din cinci membri militari și șase civili. Consiliul l-a numit prim-ministru pe Abdalla Hamdok (născut în 1956) și președinte al Curții Supreme pe Nemat Abdullah Khair (născut în 1957). Hamdok, un diplomat discret care făcuse o muncă foarte importantă în cadrul Comisiei Economice pentru Africa, părea potrivit pentru rolul de prim-ministru de tranziție. Khair, judecător de o viață, care se alăturase mișcărilor de protest împotriva lui al-Bashir, adoptase tonul potrivit ca șef competent al magistraturii. Pentru Sudan părea că se deschide calea către un nou viitor.

Abu’Obayda Mohamed (Sudan), Marșul milioanelor, 2021.

Dar n-a trecut mult timp și Sudanul a căzut pradă presiunilor propriei sale istorii. În 2021, după mai multe lovituri de stat eșuate, Generalul Abdel Fattah al-Burhan a preluat puterea, aparent pentru a apăra tranziția dar în realitate pentru a readuce în guvern oamenii lui al-Bashir, până atunci izolați. Revoluțiile sunt adesea întrerupte de reveniri ale vechiului regim, a cărui putere asupra forțelor armate și a societății nu e niciodată ușor de eliminat. Cei doi militari - al-Burhan și Hemedti - știau că dacă oamenii vor căuta să obțină dreptate împotriva guvernului lui al-Bashir vor fi la rândul lor loviți, dat fiind că ei reprezentaseră brațul de forță al regimului (trupele lui Hemedti, cunoscute colocvial sub numele de Janja’wid - sau „draci călare” - fuseseră implicate în încălcări ale drepturilor omului în timpul campaniei lui al-Bashir din Darfur). La fel de important era că cei doi și anturajul lor aveau interese materiale în joc, inclusiv controlul asupra minelor de aur sudaneze din Darfur și Kordofan.

Pentru unii ca ei, frica de ștreang și pofta de o pradă tot mai mare sunt primordiale. Un transfer de putere adevărat necesită ruptura completă cu vechea societate, ceea ce e greu de realizat dacă armata nu se prăbușește sau nu e reconstruită temeinic după chipul noii societăți mai degrabă decât cu elemente ale celei vechi. Atât al-Burhan cât și Hemedti s-au împotrivit tranziției și - reprimând rapid mișcările de masă, mai ales sindicatele și comuniștii - și-au asigurat puterea în Khartoum.

Reem Aljeally (Sudan), Îngemănați, 2022.

Când o ceată de ticăloși formează un grup pentru susținerea indiferent cărei țări, toată populația acesteia ar trebui să înceapă să-și facă griji. În 2021, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite au format „QUAD pentru Sudan”, cu scopul declarat - așa cum spunea anunțul - de a readuce țara pe calea democrației. Sudan se regăsea pe muchia de cuțit a intrigilor geopolitice pe măsură ce începeau să zboare acuzații despre cum armata contrarevoluționară din Sudan a început să dezvolte relații strânse cu Rusia. În 2019, al-Bashir a discutat un acord care ar fi permis Rusiei să construiască o bază navală în Marea Roșie, ceea ce i-ar fi oferit o deschidere pe continentul african. Căderea lui al-Bashir a pus în pericol existența acestei baze, care a fost apoi redeschisă când vechea lui echipă a revenit la putere. Astfel Sudan a intrat în vizorul conflictului în creștere dintre Occident și Rusia, precum și dintre monarhiile din Golful Persic.

Când o țară e prinsă în încurcăturile altor țări, devine dificil să discernem problemele care îi sunt proprii ei. În interiorul clicii militare și a rămășițelor de pe vremea lui al-Bashir, care dețineau puterea, a început să ia amploare un dezacord cu privire la integrarea forțelor armate și a împărțirii prăzii. La o primă vedere, păreau că se ceartă despre cronologia revenirii la un guvern civil, dar de fapt disputa era despre puterea militară și controlul asupra resurselor.

Salah Elmur (Sudan), Drumul spre piața de pește, 2024.

Aceste lupte interne pentru putere au dat până la urmă în clocot cu războiul civil din 2023, o luptă inevitabilă care are toate caracteristicile unui război prin proxy, în care FAS avea sprijinul Egiptului și al Arabiei Saudite, iar RSF al Emiratelor Arabe Unite, iar alți protagoniști din exterior trăgeau sforile în culise. Negocierile continuă din când în când, dar nu progresează deloc. Războiul pare să aibă propria sa logică, cu cei 300.000 de soldați ai FAS incapabili să avanseze semnificativ împotriva celor 100.000 de soldați RSF deosebit de motivați. Resurse infinite obținute din vânzarea de aur precum și din sprijin extern ar putea face ca acest război să continue pentru totdeauna, sau cel puțin până când cea mai mare parte a lumii uită de el (la fel ca războaiele uitate din Republica Democratică Congo și de-a lungul frontierelor Myanmarului).

Națiunile Unite tot fac declarații, pe măsură ce diferite grupuri pentru drepturile omului pledează pentru presiune susținută asupra FAS și RSF deopotrivă. Dar n-a ieșit nimic de-aici. Chiar și negocierile pentru pace sunt separate: EAU și Egiptul intermediază unele în Cairo, pe când saudiții au organizat altele în Jeddah iar britanicii au decis să creeze la rândul lor altele în Londra. Nu e clar cine vorbește cu cine și despre ce.

Amna Elhassan (Sudan), Păr și dragoste, 2019.

Cea mai activă încercare de a intermedia un acord de pace a venit din partea Uniunii Africane (UA) în ianuarie 2024, odată cu crearea Înaltului Comitet pentru Sudan (HLP-Sudan). Președintele comitetului este Dr. Mohamed Ibn Chambas, un diplomat ghanez care a fost reprezentantul special pentru Darfur al Uniunii Africane-Națiunilor Unite și șeful Operațiunii Hibride din Darfur al UA-ONU (UNAMID) între 2012 și 2014. El îi cunoaște pe ambii generali și e conștient de complexitatea situației din Sudan. Ceilalți doi membri ai comitetului sunt Dr. Specioza Wandira-Kazibwe, fost vice-președinte al Ugandei, și Ambasadorul Francisco Madeira al Mozambicului, fost reprezentant special al UA în Somalia și șef al misiunii UA din acea țară. HLP-Sudan colaborează cu Autoritatea Interguvernamentală pentru Dezvoltare (IGAD) – organizația regională a Africii Răsăritene - pentru a aduce ambele părți la masa negocierilor în vederea unui armistițiu și în cele din urmă a unui acord.

Important este că HLP-Sudan s-a întâlnit cu diverse persoane din întreg spectrul politic al țării, inclusiv membri în partide politice, armată, și grupări ale societății civile. Mulți dintre ei sunt semnatari ai Acordului de Pace de la Juba din 2020, care includea de asemenea facțiuni beligerante din Darfur, Kordofanul de Sud și Nilul Albastru. Dar negociatorii se confruntă cu o problemă în rândul secțiunilor civile. În octombrie 2023, Prim-Ministrul destituit Abdalla Hamdok a format coaliția Taqaddum (Progres), care a adus reprezentanții civililor la masa negocierilor. Cu toate acestea, pe parcursul ultimilor doi ani, au izbucnit neînțelegeri cu privire la loialitățile față de una sau alta dintre părți, așa că în februarie 2025 coaliția s-a dizolvat. Apoi Hamdok a format un nou grup, Sumoud (Statornicie), care dorește să mențină echidistanța față de ambele părți. În martie, al-Hadi Idris, un fost membru al Consiliului Suveran de Tranziție, a format coaliția Ta’sis (Alianța Fondării Sudanului), care apoi l-a numit conducător pe Hemediti, din RSF. Până și grupările civililor s-au fracturat pe linia războiului civil.

Ibrahim El-Salahi (Sudan), Moscheea, 1964.

Anul trecut, am vorbit cu Hamdok, care părea epuizat de un război atât de lung și de futilitatea negocierilor. Mereu un diplomat cu sânge rece, Hamdok și-a exprimat părerea că războaiele pot epuiza armatele și le pot forța să negocieze. El cunoaște bine istoria: Sudan și-a câștigat independența de la Mare Britanie și Egipt în 1956, dar apoi a intrat în primul său război civil între nord și sud, care s-a încheiat cu Acordul de la Addis Abeba din 1972; deceniul de pace care a urmat (ajutat de venituri petroliere din sud) este astăzi doar o amintire îndepărtată; un al doilea război civil între nord și sud a avut loc din 1983 până în 2005, ceea ce a dus la referendumul din 2011 care a împărțit țara în Sudan și Sudanul de Sud; în cele din urmă, un conflict îngrozitor a izbucnit în Darfur în 2003 și s-a încheiat lent în 2010, ducând până la răsturnarea lui Omar al-Bashir în 2019. La acea vreme, sloganul împotriva lui al-Bashir era tisqut bas „Cazi odată.” Și a căzut. Dar pământul încă se zguduie.

Poporul sudanez nu a avut pace de generații. Speranța lui Hamdok e o speranță împotriva istoriei, dar pentru un viitor.

Îmbrățișări,

Vijay