Tricontinetal: Câte legi internaționale pot Statele Unite încălca împotriva Venezuelei fără a fi pedepsite?
Al doilea buletin (2026)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În zorii zilei de 3 ianuarie, armata Statelor Unite a pătruns în Venezuela pentru a-l răpi pe Președintele Nicolás Maduro Moros și pe Cilia Flores, deputată în Adunarea Națională, bombardând clădiri civile și militare din Caracas. Statele Unite i-au acuzat atât pe Maduro cât și pe Flores, soț și soție, de „narco-terorism” și alte infracțiuni conexe și îi țin sub arest în New York, unde în 5 ianuarie 2026 s-au înfățișat pentru prima oară unei instanțe federale din Manhattan.
Desigur, Statele Unite nu au început asaltul asupra Venezuelei în 3 ianuarie 2026. Războiul hibrid împotriva procesului bolivarian al Venezuelei a început în 2001, după ce Legea Organică a Hidrocarburilor a fost adoptată ca parte dintr-un pachet de patruzeci și nouă de legi decretate de Chávez și aprobate de Adunarea Națională. Noua lege venezueleană era în dezavantajul conglomeratelor petrolului, majoritatea din Statele Unite, permițând în schimb guvernului să redirecționeze o mare parte din veniturile obținute din petrol către programe sociale și dezvoltare națională pe termen lung. Conglomeratele petrolului, mai ales ExxonMobil (Exxon), s-au înfuriat și colaborează de atunci cu guvernul SUA pentru a încerca să răstoarne nu numai guvernul Venezuelei ci întregul proces bolivarian. Războiul hibrid – prin mijloace economice, politice, informaționale și chiar și sociale - a fost o caracteristică constantă a vieții din Venezuela în ultimul sfert de veac. Atacul ilegal asupra Venezuelei din 2026 și răpirea președintelui și a primei doamne fac parte din acest război lung și continuu împotriva muncitorimii din această țară sud-americană.
De ce este ilegal atacul asupra Venezuelei? Având în vedere felul în care Statele Unite încalcă complet și consecvent legislația internațională, chiar în timp ce vorbesc despre „ordinea internațională bazată pe reguli”, este momentul să recapitulăm principiile fundamentale ale dreptului internațional precum și să analizăm legile internaționale încălcate de SUA odată cu atacul din 3 ianuarie asupra Venezuelei.
În primul rând, atunci când vorbim despre „drept internațional” ne referim la obligațiile legale pe care statele - și în anumite cazuri organizațiile internaționale și persoanele fizice - le recunosc ca având caracter obligatoriu în relațiile pe care le au unele cu altele. Aceste reguli au două surse principale: tratatele (acorduri scrise) și cutumele dreptului internațional (reguli care devin obligatorii prin practica consecventă de stat și sunt acceptate ca lege). Un stat trebuie să își dea acordul pentru obligațiile care decurg dintr-un tratat (ceea ce înseamnă că trebuie fie să semneze tratatul fie să adere la el), dar poate avea și obligații care decurg din cutumele dreptului internațional și din normele peremptorii (jus cogens, sau „lege imperativă”, reguli fundamentale care li se aplică tuturor statelor) indiferent dacă a semnat vreun acord sau nu. De exemplu, interzicerea genocidului și sclaviei nu presupune că statul a semnat ceva, dat fiind că aceste prohibiții sunt recunoscute ca norme peremptorii care se aplică tuturor statelor în dreptul internațional. Un alt fel de a spune asta este că unele legi sunt atât de fundamentale încât niciun stat nu se poate autoexclude de la ele. Obligațiile la care voi face referire mai jos provin din ambele surse: tratate (ca de exemplu Carta ONU) și cutumele dreptului internațional (inclusiv principiul neintervenției și al imunității șefilor de stat), interpretat și aplicat uneori de Curtea Internațională de Justiție (CIJ, cea mai înaltă instanță ONU pentru litigiile dintre state), ale cărei verdicte au autoritate specială în a explica ce e nevoie în practică pentru a respecta dreptul internațional.
1. Interzicerea amenințării cu forța sau folosirii forței. Există două tratate esențiale care ar trebui să restricționeze folosirea forței de către Statele Unite împotriva altor țări:
i. Cel mai important este Carta Națiunilor Unite din 1945, al cărei Articol 2(4) spune că toate statele trebuie să se abțină de la „amenințarea cu forța sau folosirea forței” împotriva unui alt stat. Există puține excepții, ca de exemplu atunci când Consiliul de Securitate al ONU, acționând în temeiul Capitolului VII din Carta ONU (Articolele 39-42), determină că există o „amenințare împotriva păcii, o încălcare a păcii sau un act de agresiune”, iar apoi autorizează folosirea forței pentru „menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale”, sau atunci când un stat se apără pe sine. Dat fiind că nu există nicio altă excepție, actul de agresiune al SUA împotriva Venezuelei reprezintă o încălcare evidentă a Cartei ONU, cea mai înaltă obligație în baza unui tratat existentă în sistemul interstatal.
ii. În America Latină, există de asemenea Carta Organizației Statelor Americane (OSA) din 1948, al cărei Articol 21 spune că „teritoriul unui stat este inviolabil” și că „ocupația militară” sau „măsurile de forță” din partea unui stat împotriva altuia nu sunt permise. Carta OSA urmează Carta ONU, al cărei Articol 103 afirmă că, acolo unde obligațiile care decurg din tratate intră în conflict, obligațiile membrilor care decurg din Carta ONU vor prevala asupra celor care decurg din orice alt acord internațional.
Ar trebui să vedem deja atât la ONU cât și la OSA rezoluții pentru condamnarea acțiunilor recente ale Statelor Unite. Absența unor astfel de rezoluții demonstrează nu atât lipsa de putere a sistemului interstatal în sine cât puterea absolută în stil mafiot pe care o au Statele Unite în lume.
2. Neintervenția în afacerile interne sau externe ale unui stat. Articolul 2(7) din Carta ONU subliniază importanța centrală a suveranității statale, arătând că nimic din conținutul Cartei nu autorizează Națiunile Unite să intervină în chestiuni care „aparțin esențial competenței interne” a fiecărui stat (mai puțin prin măsurile de implementare din Capitolul VII). Interzicerea intervenției statelor în afacerile interne ale altor state este de asemenea formulată în Articolul 19 al Cartei OSA, care spune că niciun stat „nu are dreptul să intervină, direct sau indirect, indiferent de motiv” în afacerile interne sau externe ale altui stat, iar asta include orice „formă de amestec” – inclusiv invazia militară și arestarea unui șef de guvern.
Carta ONU și Carta OSA sunt tratate, iar cutumele dreptului internațional consolidează aceste reguli care decurg din tratate, interzicând la rândul lor intervenția. În cauzaNicaragua contra Statelor Unite din 1986 – intentată ca urmare a sprijinului dat de Washington războiului dus de Contras și minării porturilor nicaraguane - CIJ a reafirmat principiul neintervenției din cutumele juridice și a aplicat regulile cu privire la folosirea forței și la auto-apărare (inclusiv necesitate și proporționalitate). Încercările directe ale SUA de a răsturna guvernul venezuelean, începând cu tentativa de lovitură de stat din 2002 și până la răpirea Președintelui Maduro și a Ciliei Flores din 2026, sunt încălcări explicite ale acestor principii, dar la fel este și sprijinul oferit de SUA pentru organizarea de eforturi armate - precum Operațiunea Gideon (2020), prin care SUA a finanțat mercenari pentru a ataca guvernul Venezuelei.
3. Încălcarea imunității unui șef de stat. Atunci când un stat își afirmă competența penală, civilă sau executivă asupra unui șef de stat străin în exercițiul funcțiunii, încălcând astfel dreptul internațional - arestând, trimițând în judecată, reținând sau executând o altă formă de autoritate coercitivă asupra acelei persoane - acesta încalcă imunitatea acordată șefilor de stat. Este vorba de o regulă creată pentru a garanta că statele pot stabili relații între ele fără ca instanțele străine să le aresteze funcționarii de la vârf. Simplu spus: ca regulă, o instanță internă a unui alt stat nu poate aresta sau judeca în mod legal un șef de stat în exercițiul funcțiunii decât dacă imunitatea acestuia este ridicată de statul din care provine. Nu există un tratat separat care codifică această imunitate într-un singur loc, dar ea este bine înrădăcinată în cutumele dreptului internațional și se reflectă în diferite instrumente și verdicte. Convenția ONU cu privire la misiunile speciale (1969), de exemplu, spune că un șef de stat care conduce o misiune specială „va beneficia de ... facilitățile, privilegiile și imunitatea acordată de dreptul internațional Șefilor de Stat.” Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice (1961) codifică separat imunitatea diplomatică pentru agenții diplomatici acreditați, ilustrând principiul general al inviolabilității reprezentanților oficiali, stipulat în dreptul internațional. Foarte importantă de asemenea este cauza Republica Democratică Congo contra Belgia (2002) – cunoscută drept „Speța Mandatului de Arestare”, inițiată după ce Belgia a emis un mandat internațional de arestare pe numele ministrului de externe în exercițiu al RDC - în care CIJ a hotărât că ministrul de externe în exercițiu beneficia de „imunitate în fața competenței penale” precum și „inviolabilitate” sub legislația internațională și că mandatul de arestare emis de Belgia încălca aceste obligații.
Există în sistemul internațional o excepție importantă care operează în interiorul Curții Penale Internaționale (CPI), unde se judecă persoane fizice (nu state, așa cum face CIJ). Articolul 27 al Statutului de la Roma al CPI stipulează că „calitatea oficială de șef de stat sau de guvern” nu exonerează persoana de responsabilitate potrivit statutului și că imunitatea „nu împiedica Curtea să își exercite competența.” În temeiul Statutului de la Roma, CPI poate judeca persoane pentru cele mai grave crime internaționale - genocid, crime împotriva umanității, crime de război și crime de agresiune - atunci când instanțele naționale nu sunt capabile sau nu sunt dispuse să acționeze. De aceea mandatele CPI pot fi emise și pentru șefii de stat sau de guvern în exercițiul funcțiunii. Aceasta este logica juridică invocată de mandatul de arestare al CPI emis pe numele Prim Ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
Atacul brutal al lui Trump nu numai că violează legislația internațională, dar pune probleme și sub legislația SUA. Rezoluția din 1973 cu privire la autorizarea războiului cere ca președintele SUA să se consulte cu Congresul „în fiecare situație care o permite” înainte de a angaja forțele armate SUA în ostilități cu un alt stat și, dacă nu o face, să prezinte Congresului un raport în decurs de patruzeci și opt de ore și să pună capăt ostilităților în decurs de șaizeci de zile în lipsa autorizării. Disprețul Washingtonului față de dreptul internațional este oglindit și acasă.
În cadrul primei înfățișări în instanță din data de 5 ianuarie, Maduro a spus: „Sunt prizonier de război.” Este o afirmație corectă. Maduro și Flores au fost răpiți în scopuri pur politice - ca parte din războiul de lungă durată pe care Washingtonul îl duce împotriva Sudului Global.
Mi-l închipui în celulă pe fostul șofer de autobuz și sindicalist, președintele reticent care a ajuns la socialism prin tatăl său sindicalist și mama sa catolică, care mi-a spus cândva: „Istoria m-a așezat pe acest scaun de președinte nu ca să-i fac cuiva pe plac ci ca să-mi apăr țara și socialismul.” Mi-o imaginez pe Flores, tânăra avocată care a contribuit la apărarea lui Hugo Chávez după revolta din 1992 și i-a obținut eliberarea din închisoare în 1994. Mi-i imaginez fredonând minunatul cântec al lui Alí Primera din 1977, care avea să devină un imn al chavismului: „Los que mueren por la vida” (Cei care mor pentru viață):
Cei care mor pentru viață
Nu pot fi numiți morți
Iar din acest moment
Nu mai e voie să-i plângemSă tacă clopotele
Din toate clopotnițeleSă mergem, tovarăși – carajo –
Ca să răsară soarele
Nu e nevoie de găini
Ci de cântecul cocoșilorNu vor fi un steag
În care să ne înfășurăm
Și cine nu-l poate înălța
Să părăsească luptaNu e timpul să ne retragem
Nici să trăim din legendeCântă, cântă tovarășe –
Glasul tău să bubuie
Căci cu brațele poporului
Orice cântec e înarmatCântă, cântă, tovarășe…
Cântă, cântă, tovarășe…
Cântă, cântă, tovarășe…
Cântecul să nu-ți amuțeascăCând nu mai ai provizii
Îți rămâne inima
Care bate ca un bongo
De culoarea vinului din străbuniCueca luptei tale
Vine călare pe un vânt australCântă, cântă, tovarășe…
Cântă, cântă, tovarășe…Cântă, cântă tovarășe –
Glasul tău să bubuie
Căci cu brațele poporului
Orice cântec e înarmatCântă, cântă, tovarășe…
Cântă, cântă, tovarășe…
Cântă, cântă, tovarășe…
Îmbrățișări,
Vijay
 | A guest post by
|