Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Există momente în istorie când un sistem pare atât de desăvârșit încât devine dificil de imaginat sfârșitul lui. Când Britania era „stăpâna valurilor”, în multe părți ale lumii se credea că lira sterlină nu era doar o valută ci limbajul natural al comerțului însuși. Începând cu mijlocul secolului 20, Statele Unite s-au referit la dolarul american în moduri similare. Scriind în 1980, în timpul crizei de după regimul Bretton Woods, economistul argentinian Raúl Prebisch observa că „în Statele Unite domina iluzia dolarului atotputernic.” Însă nu era doar o iluzie. Dolarul devenise deja principala valută de rezervă a lumii și valuta dominantă a comerțului internațional. Astăzi, acea iluzie a început, încet și inegal, să se destrame.
Cel mai recent dosar al nostru, Arhitectura puterii: Dolarul, financiarizarea și lupta pentru suveranitate, arată că dolarul nu reprezintă doar bani ci este o instituție a puterii imperialiste. Sistemul dolarului organizează comerțul, determină accesul la credit, disciplinează guvernele, finanțează războaiele și reproduce ierarhia dintre Nordul Global și Sudul Global. Dezbaterea cu privire la dolar este, așadar, nu o chestiune de preferință a unei valute față de alta, dolarul față de renminbi (RMB) sau de euro - ci dacă umanitatea poate construi o ordine monetară internațională în slujba dezvoltării și nu a dominației.
În ultimii ani, tentația a fost de a răspunde prea în grabă la această întrebare. Fiecare acord bilateral în RMB în loc de dolari, fiecare anunț din partea BRICS+ despre comerțul în valută locală, fiecare creștere a achizițiilor de aur ale băncilor centrale a fost întâmpinată cu declarații că de-dolarizarea a sosit. Titlurile sunt seducătoare, dar realitatea este considerabil mai complicată. Unul dintre punctele forte ale dosarului nostru este refuzul de a confunda dorința politică cu realitatea economică.
În același timp, ceva profund s-a schimbat. Statele Unite au transformat dolarul dintr-un instrument de schimb într-un instrument coercitiv. Sancțiunile financiare, înghețarea rezervelor suverane, excluderea din sistemele de plată și utilizarea ostilă a sistemului financiar internațional au demonstrat guvernelor din Sudul Global că dependența de dolar aduce cu sine tot mai multe riscuri politice. Când aproximativ jumătate din rezervele de valută străină ale Rusiei au fost înghețate, multe ministere de finanțe din toată lumea și-au pus în sinea lor o întrebare care înainte părea aproape inimaginabilă: dacă i se poate întâmpla Rusiei, de ce nu ni s-ar întâmpla și nouă? Dolarul, prezentat cândva ca neutru politic, s-a arătat a fi adânc închistat în obiectivele strategice ale Statelor Unite.
Dolarul continuă să domine economia mondială nu pentru că Statele Unite produc majoritatea mărfurilor din lume, ceea ce nu fac, nici pentru că sunt responsabile pentru majoritatea comerțului mondial, ceea ce nu sunt. În schimb, dolarul domină economia mondială pentru că sistemul financiar internațional este construit în jurul său și pentru că piețele construite de-a lungul a generații produc efecte de rețea imense. Valutele de rezervă nu pot fi reduse la medii de schimb. Ele sunt depozite de valoare, unități contabile, mecanisme de reglementare și bazele pe care sunt construite vaste piețe financiare. Guvernele păstrează dolari pentru că alte guverne folosesc dolari, iar băncile dau împrumuturi în dolari pentru că cei care se împrumută se așteaptă să plătească în dolari. Așa cum dosarul demonstrează, cea mai mare parte din prețurile mărfurilor, din tranzacțiile în valute străine, din rezervele oficiale și din finanțele comerciale continuă să fie în dolari, cu toate că ponderea economică relativă a SUA a scăzut constant. Această contradicție, între ponderea productivă în scădere a SUA și centralitatea continuă a dolarului - este ceea ce face ca dezbaterea cu privire la de-dolarizare să fie urgentă.
În timp ce mare parte a dinamismului industrial al secolului 21 se află acum în Asia și nu în Atlanticul de Nord, sistemul financiar rămâne organizat în jurul Wall Street. Producția și finanțele operează prin geografii diferite, iar această divergență nu se poate rezolva automat de la sine. De exemplu, deschiderea unui seif cu aur în Hong Kong demonstrează extinderea rapidă a depozitelor de lingouri și a infrastructurii comerciale în Asia, dar astfel de fenomene nu creează de unele singure o nouă ordine monetară. Marea Britanie a continuat să fie centrul financiar al lumii mult după erodarea supremației sale industriale, iar SUA continuă să se bucure de un „privilegiu exorbitant” datorită utilizării globale a dolarului mult după ce contribuția lor la manufactură s-a prăbușit. Întrebarea esențială nu este dacă sistemul dolarului este în declin (este), ci ce anume l-ar putea înlocui în mod realist.
Însă tranziția dincolo de dolar va depinde nu doar de schimbări economice ci și de inovația și construcția instituțională. În recentul său articol Geopolitica și banii internaționali – O cale spre o nouă valută de rezervă, Paulo Nogueira Batista, Jr., fost director executiv al Fondului Monetar Internațional și fost vice-președinte al Noii Bănci pentru Dezvoltare, întreabă: ce fel de arhitectură instituțională ar fi necesară pentru a construi o alternativă la sistemul dolarului? Nogueira Batista susține că RMB nu va înlocui pur și simplu dolarul, ceea ce nu ar fi nici probabil nici de dorit. Guvernul chinez nu este interesat de o astfel de mișcare pentru că ar presupune o liberalizare mult mai mare a contului de capital, permițând capitalului să iasă și să intre mult mai liber în și din China. Asta ar expune țara la fluxuri financiare destabilizatoare, ar crește valoarea RMB, ar scumpi exporturile chineze și ar slăbi tocmai avantajele productive care au făcut posibilă dezvoltarea Chinei. Economistul chinez Yu Yongding a făcut propuneri importante pentru extinderea utilizării internaționale a RMB, inclusiv în contextul dezbaterilor BRICS+ cu privire la de-dolarizare, dar nici chiar aceste propuneri nu sugerează înlocuirea hegemoniei monetare a SUA cu hegemonia monetară a Chinei.
În cursul deceniului trecut, sistemele bilaterale și multilaterale de plăți în valută s-au extins rapid. Acestea includ Sistemul de Mesagerie Financiară (SPFS) al Rusiei, dezvoltat în 2014; Sistemul de Plăți Interbancare Transfrontaliere (CIPS) al Chinei, lansat în 2015; cadre de plăți în valute locale, precum aranjamentul dintre Indonezia, Malaiezia și Thailanda, creat în 2018; acorduri între bănci centrale care permit țărilor să-și acceseze reciproc valutele în caz de nevoie; și conturi specializate, precum conturile K ale Gazprom, care permit anumitor plăți transfrontaliere să evite canalele bazate pe dolar. Chiar dacă aceste instrumente nu au înlocuit încă sistemul dolarului, ele fac parte din infrastructura din care ar putea să ia naștere o nouă ordine financiară.
Nogueira Batista prezintă un plan mai ambițios pentru construcția treptată a unui nou activ de rezervă, creat colectiv de o coaliție de țări din Sudul Global, susținută de o nouă instituție internațională și gândită exclusiv pentru plăți internaționale și rezerve, nu pentru circulație domestică. O astfel de valută nu ar desființa valutele naționale, ci ar funcționa ca un instrument de rezervă comun capabil să reducă dependența de dolar. Așa cum afirmă dosarul nostru, importanța alternativelor instituționale la dolar nu stă în înlocuirea imediată a unui cadru monetar cu un altul, ci în construirea de infrastructuri durabile capabile să promoveze emanciparea omenirii.
Dar instituțiile de unele singure nu pot răspunde pe de-a-ntregul la o întrebare chiar mai fierbinte. Slăbirea ordinii centrate pe dolar pune o problemă mai mare decât proiectarea unei noi valute de rezervă sau a unei alte arhitecturi pentru plăți. Problema centrală nu este doar monetară, ci de dezvoltare. Instituțiile care au apărut după al Doilea Război Mondial au organizat sistemul financiar global în jurul protejării avuției și nu a transformării producției, recompensând specula și restricționând industrializarea în o mare parte din fostele țări colonizate. Așadar, o nouă ordine monetară trebuie evaluată nu doar din punctul de vedere al stabilității ratei de schimb ci și al capacității de a finanța transformarea structurală, îmbunătățirile tehnologice, suveranitatea alimentară, tranziția ecologică și locurile de muncă decente. Controlul asupra capitalului, băncile de dezvoltare, sistemele de plată și activele de rezervă trebuie să servească la extinderea capacităților productive nu la acumularea de creanțe. În acest sens, succesorul regimului dolarului nu trebuie doar să înlocuiască o valută internațională cu alta. Trebuie să încorporeze sistemul financiar într-o arhitectură mai amplă de dezvoltare, astfel încât cooperarea monetară să devină un instrument pentru prosperitate comună, dezvoltare suverană și reducerea inegalității globale.
Banii sunt centrali pentru orice în lumea noastră dat fiind că mari sectoare ale vieții au fost transformate în marfă și puse la dispoziția disciplinei pieței capitaliste. Apa e îmbuteliată și aerul e condiționat, în timp ce nostalgia pentru troc rămâne în marginea tuturor negocierilor. Dolarul atârnă deasupra capetelor noastre, iar în spatele lui se găsește un vast arsenal militar al Statelor Unite precum și voința politică de a folosi acea forță pentru a-și apăra banii. Când Washington Irving a scris în „Satul creol” (1837) despre „dolarul atotputernic”, expresia era prematură. Dar în vremurile noastre a ajuns să pară aproape naturală. Avuția țărilor bogate în resurse ale Sudului Global pleacă în dolari și se întoarce sub formă de datorii, în timp ce orașele ireale ale banilor, precum Londra și New York, strălucesc de la avuția socială a lumii.
Dar, așa cum arată dosarul nostru, există un tremur ici și colo. Nu vrem să exagerăm realitatea de-dolarizării: dorim să arătăm cum regimul dolarului continuă să opereze astăzi, cum și-a pierdut din puteri și de ce rămâne intact din punct de vedere structural.
Îmbrățișări,
Vijay