Tricontinental: Sancțiuni unilaterale și ilegale - impuse mai ales de Statele Unite - ucid jumătate de milion de civili pe an
Al treizeci și unulea buletin (2025)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Cei care nu trăiesc în zone de război sau în țări sufocate sunt nevoiți să-și trăiască viața de parcă nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu e neobișnuit. Când citim despre război, e deconectat de viețile noastre, și mulți dintre noi nu mai vrem să auzim nimic despre suferința omenească cauzată de arme și de sancțiuni. Scolasticismul universitarilor și vorbele șușotite ale diplomaților sunt reduse la tăcere pe măsură ce bombele și băncile își poartă războiul împotriva planetei. După ce a dat undă verde bombei atomice care a fost aruncată asupra Hiroșimei (Japonia) la 6 august 1945, Președintele SUA Harry S. Truman a anunțat la radio: „Dacă [japonezii] nu ne acceptă acum condițiile, se pot aștepta la un potop al distrugerii sosit pe calea aerului cum nu s-a mai văzut pe acest pământ.”
Truman a justificat folosirea acelei arme teribile pretinzând, înșelător, că Hiroșima ar fi bază militară. Dar a uitat să menționeze că bomba lui - cunoscută sub numele de „Băiețelul” - ucisese un număr foarte mare de civili. Conform Municipalității Orașului Hiroșima, „numărul exact de morți cauzate de bomba atomică este încă necunoscut. Estimările spun că până la sfârșitul lunii decembrie 1945, când efectele acute ale intoxicării cu radiații trecuseră în mare parte, numărul de morți era de aproximativ 140.000.” Populația totală a Hiroșimei era în acel moment de 350.000, deci 40% din populația orașului a murit în decurs de cinci luni de la explozie. „Potopul distrugerii” îi lovise deja.
The Lancet, una dintre cele mai respectate publicații pe teme de sănătate și medicină la nivel mondial, a publicat un articol semnat de Francisco Rodríguez, Silvio Rendón și Mark Weisbrot cu un titlu foarte științific: „Efectele sancțiunilor internaționale asupra mortalității pe categorii de vârstă: o analiză pe date transnaționale.” Acești cercetători au studiat impactul sancțiunilor impuse mai ales de Statele Unite, Uniunea Europeană și Națiunile Unite (ONU). Aceste măsuri sunt adesea numite „sancțiuni internaționale”, dar în realitate nu au nimic internațional. Majoritatea sancțiunilor sunt impuse în afara Cartei ONU, al cărei capitol cinci insistă că asemenea măsuri pot fi luate doar printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. De cele mai multe ori asta nu se întâmplă, iar statele puternice - mai ales Statele Unite și statele membre ale Uniunii Europene - instituie sancțiuni ilegale, unilaterale împotriva țărilor, sancțiuni care depășesc logica decenței omenești.
Conform Bazei de date globale cu privire la sancțiuni, Statele Unite, Uniunea Europeană și ONU au sancționat 25% din țările lumii. Doar Statele Unite au sancționat 40% din aceste țări, impunând sancțiuni care sunt unilaterale pentru că nu sunt aprobate de Consiliul de Securitate al ONU. În anii 1960, doar 8% din țările lumii erau sub sancțiuni. Inflația de sancțiuni demonstrează că a devenit normal pentru statele puternice ale Atlanticului de Nord să poarte războaie fără să tragă niciun glonț. Așa cum spunea Președintele SUA Woodrow Wilson în 1919 la formarea Ligii Națiunilor, „sancțiunile sunt mai teribile decât războiul”.
Cea mai brutală formulare a declarației lui Wilson a venit de la Madeleine Albright, pe atunci ambasadoarea SUA la ONU, cu privire la sancțiunile impuse de SUA Irakului în anii 1990. O echipă eminentă de specialiști ai Centrului pentru Drepturi Economice și Sociale s-a deplasat în Irak și a analizat datele existente pentru a concluziona că în intervalul 1990-1996, sancțiunile au dus la „decesele în exces a mai mult de 500.000 de copii sub vârsta de cinci ani. Simplu spus, mai mulți copii irakieni au murit ca urmare a sancțiunilor decât au omorât împreună cele două bombe nucleare aruncate asupra Japoniei și recenta epurare etnică din fosta Iugoslavie.” În emisiunea postului de televiziune CBS 60 Minutes, jurnalista Leslie Stahl a întrebat-o pe Albright cum comentează această cercetare, spunând că „am auzit că au murit jumătate de milion de copii. Adică, mai mulți decât copiii care au murit în Hiroșima. Și - și aș vrea să știu, a meritat?”. Era o întrebare sinceră. Albright ar fi putut răspunde în multe feluri: ar fi putut spune că nu a avut încă timp să studieze raportul, sau ar fi putut da vina pe politicile lui Saddam Hussein. În loc de asta, a răspuns „Cred că e o alegere foarte greu de făcut, dar da - considerăm că a meritat.”
Cu alte cuvinte, a meritat să omoare jumătate de milion de copii pentru a destabiliza guvernul irakian condus de Saddam Hussein. Bineînțeles, acel guvern nu a fost răsturnat de sancțiuni. În loc de asta, oamenii au mai suferit timp de șapte ani, iar pentru acea perioadă nu s-a făcut niciun studiu comparativ cu privire la decesele în exces. A fost nevoie de invazia masivă și ilegală executată de Statele Unite pentru a răsturna guvernul irakian (ilegală pentru că nu exista o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU). Ca să nu fim nedrepți cu Albright, mai târziu a afirmat că „Am spus de 5000 de ori că îmi pare rău. A fost o declarație prostească. N-ar fi trebuit să o fac niciodată.” Dar o făcuse. Și a lăsat urme.
Cei care provoacă durere prin sancțiuni știu foarte bine ce fac. Albright a spus că declarația ei a fost „prostească”, dar nu a spus că politică a fost greșită. În 2019, Matt Lee de la Associated Press l-a întrebat pe Secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo despre sancțiunile impuse Venezuelei, la care el a răspuns „Ne dorim mereu ca lucrurile să poată merge mai repede... Cercul se strânge. Criza umanitară se adâncește cu fiecare oră care trece. ... Putem vedea cu ochiul liber durerea și suferința tot mai mari de care suferă poporul venezuelean.” Declarația lui Pompeo este emblematică și corectă: sancțiunile provoacă durere și suferință.
Deci ce ne arată noul studiu The Lancet despre sancțiunile internaționale?
1. Între 1971 și 2021, sancțiunile unilaterale au cauzat moartea a 564.258 de oameni pe an.
2. Numărul de oameni care mor din cauza sancțiunilor este mai mare decât numărul de oameni care mor în luptă (106.000 de morți pe an) „și similar cu unele estimări ale numărului total de morți în războaie, inclusiv victime civile (aproximativ jumătate de milion de morți pe an).”
3. Secțiunile cele mai vulnerabile ale populației sunt, așa cum v-ați putea aștepta, copiii mai mici de cinci ani și persoanele în vârstă. Morțile copiilor cu vârste sub cinci ani „au reprezentat 51% din totalul de morți cauzate de sancțiuni în perioada 1970-2021”.
4. Sancțiunile unilaterale impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană sunt mai ucigașe decât sancțiunile ONU, cu „sancțiunile SUA fiind motorul aparent al efectelor adverse asupra mortalității.” Aceasta se datorează faptului că „este posibil ca sancțiunile unilaterale impuse de SUA sau de Uniunea Europeană să fie concepute astfel încât să aibă un efect negativ mai mare asupra populațiilor țintă.”
5. Motivul pentru care sancțiunile SUA - cu Uniunea Europeană alături - au efecte atât de negative se datorează „utilizării larg răspândite a dolarului american și a euro în tranzacțiile bancare internaționale și ca valute de rezervă globale, precum și aplicarea extrateritorială a sancțiunilor, mai ales de către SUA.”
6. Analiza arată că „efectele sancțiunilor asupra mortalității în general cresc în timp, cu episoadele mai lungi de sancțiuni ducând la un număr mai mare de decese”.
În baza acestor rezultate, studiul concluzionează că „dintr-o perspectivă a drepturilor, dovezile că sancțiunile duc la pierderi de vieți omenești ar trebui să fie suficiente pentru a susține suspendarea utilizării lor.”
În martie 2025 am publicat un dosar intitulat Război imperialist și rezistență feministă în Sudul Global, în care am analizat în principal cazul Venezuelei și în care descriam impactul sancțiunilor și cum o societate aflată sub atac este ținută laolaltă de munca femeilor. Ele știu cum se simte „potopul distrugerii” și luptă să-și întărească societățile împotriva lui. Așa cum am arătat în analiza REALITĂȚI, sancțiunile împotriva Venezuelei au dus la pierderi de 213% din Produsul Intern Brut între ianuarie 2017 și decembrie 2024, ceea ce înseamnă pierderi totale estimate de $226 miliarde sau $77 milioane pe zi.
În 1995, în timpul sancțiunilor împotriva Irakului și înainte ca Statele Unite să îl invadeze ilegal în 2003, Saadi Youssef (1934-2021) a scris un poem miraculos intitulat „America, America”. Ultima strofă sună așa:
Nu suntem ostatici, Americă,
iar soldații tăi nu sunt soldații Domnului...
Noi suntem cei săraci, al nostru e pământul zeilor înecați,
zeii taurilor,
zeii flăcărilor,
zeii durerilor care împletesc lut și sânge într-un cântec...
Noi suntem cei săraci, al nostru e zeul săracilor,
care se naște din coastele țăranilor,
înfometat
și luminos,
și ridică capetele sus de tot...
Americă, noi suntem cei morți.
Lasă-ți soldații să vină.
Cine omoară un om, să-l și învie.
Noi suntem cei înecați, dragă doamnă.
Noi suntem cei înecați.
Să vină apa.
Îmbrățișări,
Vijay
 | A guest post by
|