Tricontinental: Salutăm Anul Nou cu optimism
Primul buletin (2026)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Începem noul an cu teamă sau cu speranță? Eu sunt plin de speranță, pentru că în călătoriile mele văd că oamenii din întreaga lume sunt dezamăgiți de starea lucrurilor - își doresc să trăiască într-o societate care nu e umbrită de foamete și suferință. Dar nu sunt atât de optimist încât să cred că doar nemulțumirea e suficientă pentru a transforma această lume a catastrofei climatice și a războiului genocidar într-una a demnității și a păcii. Sentimentul există, dar încă nu ne-a ajutat să ne croim o cale spre ceva mai bun.
Timp de decenii, organizații precum Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), fondată în 1964, au furnizat analize empirice ale suferințelor existente în lume. În decembrie anul trecut, UNCTAD a publicat Raportul despre Comerț și Dezvoltare 2025, care conține mai multe concluzii noi și importante. Mai jos aveți șase puncte care ne cer atenția.
1. Creșterea economică la nivel global stagnează și este inegală. UNCTAD a prognozat că creșterea PIB-ului global va încetini la 2,6% în 2025, de la 2,9% în 2024 - semn de stagnare seculară. Era prognozat că statele în curs de dezvoltare, conduse de țările dinamice ale Asiei, urmau să înregistreze o creștere de 4,3% și să reprezinte 70% din creșterea globală. Între timp, pentru America Latină și Caraibe se aștepta o creștere încetinită relativ la 2024, în timp ce creșterea totală a Africii urma să accelereze ușor dar în mod inegal. Părți ale Sudului Global sunt motorul creșterii, dar acestea rămân structural subordonate centrelor financiare din Nordul Global: valoarea este produsă în periferie, dar este mediată, evaluată și adeseori apropriată prin sistemul financiar și comercial dominat de centru.
2. Nordul Global domină comerțul prin intermediul sistemului financiar. UNCTAD estimează că 90% din comerțul mondial depinde de finanțarea comercială și de sistemul bancar. Comerțul mondial este sensibil la modificările dobânzilor, la lichiditatea de pe piețele financiare și la atitudinile investitorilor; acestea pot afecta comerțul la fel de mult ca modificările din producție. Datele UNCTAD arată că oscilațiile financiare globale - de credit, fluxuri de capital și dispoziție pentru riscuri - oglindesc îndeaproape oscilațiile volumelor din comerțul mondial. Acum când proporția dolarului SUA în plățile internaționale prin sistemul SWIFT este din nou în jur de 50% din numărul total de plăți, iar SUA reprezintă jumătate din valoarea pieței globale de capital și 40% din emisiunile de obligațiuni, hegemonia dolarului continuă să se impună asupra Sudului Global. Cu alte cuvinte, comerțul mondial circulă în containere nordice și este subscris prin credit nordic.
3. Criza hiperimperialismului creează incertitudine. Raportul menționează de mai multe ori „incertitudine politică crescută” la nivel global. Este un eufemism tehnocrat pentru o criză a hegemoniei în centrul imperiului, iar motivul este războiul comercial al Președintelui SUA Donald Trump. Intensificările în domeniul taxelor vamale și confruntările geo-economice au devenit caracteristici constante ale sistemului mondial, în loc să fie doar șocuri temporare. Aceste tendințe vor continua să afecteze investițiile și comerțul, ducând la stagnare în statele Atlanticului de Nord și în zonele Sudului Global care sunt cele mai vulnerabile la tiparele comerciale Nord-Sud.
4. Criza datoriilor din Sudul Global se intensifică. Jumătate din țările cu venituri scăzute din întreaga lume (35 din 68) se confruntă cu un risc ridicat de criză a datoriilor. „Neplata datoriilor”, observă UNCTAD, „a dus în trecut la scăderi în producție, agabaritice și de lungă durată; la lipsa accesului la piețele internaționale de capital; precum și la creșteri accentuate ale costului împrumuturilor, care împiedică orice revenire economică ulterioară.” În medie, economiile subdezvoltate se împrumută cu dobânzi de 7%-11%, în timp ce economiile avansate se împrumută cu 1%-4%. Această disparitate este o caracteristică structurală a arhitecturii financiare internaționale, nu doar o consecință a fundamentelor unei economii sau ale alteia. Datoriile sunt folosite în continuare pentru a disciplina țările Sudului Global, mai ales în Africa.
5. Criza climatică alimentează criza datoriilor. Țările cele mai vulnerabile la criza climatică sunt nevoite să plătească pentru această vulnerabilitate prin dobânzi mai mari. Conform raportului, aceste țări „transferă $20 miliarde pe an către creditori externi pentru a acoperi costurile mai ridicate ale dobânzilor, datorate riscurilor climatice, cu toate că contribuția lor la generarea acelor riscuri a fost infimă. Costurile au crescut de la $5 miliarde în 2006 la un total cumulat de $212 miliarde în 2023.” Acest proces ar putea fi caracterizat ca o formă de peonaj prin datorie climatică, unde cei care sunt cel mai puțin responsabili pentru emisiile de carbon sunt forțați să subvenționeze acționarii nordici prin prime de risc mai ridicate.
6. Hrana devine un bun de speculă. În capitolul III, „Arhitectura financiară a comerțului global cu alimente”, UNCTAD explică cum principalii comercianți cu alimente câștigă peste trei sferturi din venitul lor din intermedierea financiară - finanțează afaceri, fac comerț cu derivate și câștigă comisioane din gestionarea riscului și a creditului - și nu din comerțul în formă fizică cu mărfuri alimentare. Raportul avertizează că piețele de mărfuri financiarizate amenință siguranța alimentară din Sudul Global, amplificând volatilitatea prețurilor, și – așa cum arată UNCTAD în Raportul despre Comerț și Dezvoltare 2023 – că hrana a devenit din ce în ce mai mult un bun de speculă.
În 2019, UNCTAD a publicat unul dintre cele mai radicale rapoarte din ultimii ani, afirmând că „e o iluzie” să ne așteptăm ca sistemul să se repare singur. Este nevoie, spunea raportul, de o reformă a neoliberalismului la nivel de sistem și de o Nouă Politică Verde Globală condusă de sectorul public. De atunci, UNCTAD a produs analize empirice mereu utile, dar soluțiile pe care le propune sunt din ce în ce mai diluate. În 2023, UNCTAD spunea că este nevoie de o „realiniere a arhitecturii financiare globale”, iar în 2024 a subliniat nevoia de a „regândi dezvoltarea în epoca nemulțumirilor”. Cel mai recent raport conține una dintre cele mai puternice critici empirice ale sistemului, dar încheie cu fraze insipide despre „instrumente macro-prudente”, „acoperirea lipsei de date” și „reforme țintite.” Pot aceste gesturi retorice și înflorituri tehnocrate să rezolve problemele sociale și politice ale lumii noastre?
Avem nevoie de un program care e mai mult decât doar retorică. Avem nevoie de un angajament față de o Nouă Teorie a Dezvoltării, la care lucrăm în prezent în institutul nostru. În cadrul cercetărilor noastre, a devenit evident pentru noi că există zece politici de bază pe care țările din Sudul Global trebuie să le adopte pentru a învinge neoliberalismul și dependența:
1. Planificarea democratică. Crearea unei comisii de planificare democratică la nivel național, cu autoritate reală în ceea ce privește investițiile, comerțul și prioritățile industriale.
2. Politicile industriale conduse de stat. Lansarea unei politici industriale care identifică sectoarele strategice (infrastructura digitală, procesarea hranei, utilajele, produsele farmaceutice și energia regenerabilă) și le sprijină prin achiziții publice, subvenții, credit, cerințe cu privire la conținut local și transfer tehnologic, precum și protecție în fața concurenței străine.
3. Controalele asupra capitalului și taxarea. Implementarea controalelor strategice asupra capitalului, care împiedică fuga capitalului, fluxurile speculative și atacurile la valută; întăresc supravegherea pentru a stopa fluxurile financiare ilicite; impun reinvestirea profiturilor în sectoarele productive interne; și adoptă taxarea progresivă pentru a penaliza veniturile rentiere.
4. Finanțarea publică a dezvoltării. Stabilirea și fortificarea băncilor de dezvoltare publice, pentru a canaliza creditul în proiecte industriale, agricole, de locuire și de infrastructură de lungă durată.
5. Proprietatea publică. Naționalizarea sectoarelor strategice precum energia, extracția de minerale, transportul, telecomunicațiile și finanțele.
6. Suveranitatea alimentară. Reconstruirea suveranității alimentare prin reformă agrară, ceea ce ar însemna înfruntarea marilor proprietari de pământuri și a firmelor din agroindustrie. În anumite contexte, asta ar însemna redistribuirea pământurilor, în altele, realizarea democratică a economiilor de scară prin cooperative. Investiții în irigare, depozitare și transport agricol, sfârșitul dependenței de importuri de alimente și de piețe globale volatile, precum și stabilizarea prețurilor prin intervenții publice în piețele alimentare.
7. Suveranitatea tehnologică. Sfârșitul dependenței de proprietatea intelectuală, prin aplicarea licențelor obligatorii, institute publice de cercetare, asocieri tehnologice Sud-Sud, precum și platforme open-source care să dezvolte capacitățile tehnologice interne pentru sănătate, energie și comunicații.
8. Integrarea regională. Dezvoltarea sistemelor de comerț și plăți regionale Sud-Sud, precum mecanismele regionale de autorizare, schimburile de valute locale și lanțurile industriale coordonate.
9. Suveranitatea datoriilor. Efectuarea de controale publice pentru a identifica datoriile nelegitime sau odioase. Suspendarea plății datoriilor atunci când este necesar și renegocieri colective cu alte țări din Sudul Global pentru a slăbi puterea creditorilor.
10. Bunurile publice universale. Asigurarea sănătății, a educației (inclusiv învățământul vocațional și instruirea tehnică aliniate cu prioritățile industriale), a locuirii, a transportului, precum și a energiei prin furnizarea publică a serviciilor, în același timp conectându-le la sistemele de producție internă (prin întreprinderi publice de construcții, companii farmaceutice de stat și utilități energetice publice).
Acest plan de zece puncte este doar începutul a ceea ce încercăm să construim prin Noua Teorie a Dezvoltării. Departamentele de Economie și de Sociologie Istorică ale institutului nostru muncesc din greu pentru a cartografia mecanismele dependenței globale și a identifica strategiile necesare pentru a le învinge. Intenționăm să dezvoltăm noi instrumente analitice, precum Indexul Dependenței și un Index al Suveranității Digitale, pentru a oferi o analiză riguroasă a situației actuale în ceea ce privește dependența și forțele de producție din întreg Sudul Global. Munca noastră se concentrează acum pe a transforma nemulțumirea într-un program pentru o lume mai bună.
În anii triumfători ai decolonizării, țările Lumii A Treia, care tocmai își câștigaseră independența, compuneau imnuri despre independență și dezvoltare. Abdel Halim Hafez, legendarul cântăreț al independenței Egiptului, cânta în 1960 un cântec intitulat Hekayet Shaab (Povestea unui popor). Acesta depăna istoria revoltei din 1952 a Egiptului împotriva monarhiei corupte, construirea Barajului Aswan, încercarea Marii Britanii, Franței și Israelului de a-i împiedica construcția, precum și naționalizarea Canalului Suez de către Gamal Abdel Nasser. Cântecul începe cu această strofă emoționantă:
Am spus că-l vom înălța.
Și am înălțat Marele Baraj.
Cu banii noștri și cu brațele muncitorilor noștri.
Am spus că o vom face și am făcut-o.
O vom face din nou.
Îmbrățișări,
Vijay
 | A guest post by
|