Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
O vizită la Muzeul Războiului de Rezistență al Poporului Chinez împotriva Agresiunii Japoneze din Beijing te face să disprețuiești războiul și orice are de-a face cu militarismul. Muzeul e situat nu departe de Podul Marco Polo (sau Lugou), acolo unde poporul chinez și-a început lupta pentru eliberarea țării sale de sub ocupația japoneză din nord. Cele mai impresionante părți ale muzeului sunt cele care ilustrează violența oribilă a militarismului japonez, ca de exemplu Masacrul din Nanking (1937-1938); înfiorătorul război biologic și chimic precum și indescriptibilele experimente pe ființe umane efectuate de Unitatea 731 în orașul Harbin din nord-est (1936-1945); la fel ca închisorile pentru ianfu („femei de reconfortare”) pe care le-a creat armata japoneză ca să țină în ele roabele sexuale destinate soldaților săi.
Pe măsură ce înaintezi prin muzeu, devine limpede că milioane de civili chinezi au murit în ceea ce a fost cea mai lungă bucată a celui de Al Doilea Război Mondial: un război între militariștii japonezi și poporul chinez, care a durat din 1937 până în 1945. Cifrele sunt năucitoare: cel puțin douăzeci de milioane de civili și soldați chinezi au fost uciși, optzeci de milioane de oameni au fost transformați în refugiați, treizeci la sută din infrastructura din Delta Râului Perlelor din apropiere de Guangzhou a fost distrusă, mai mult de jumătate din Shanghai a fost demolat și optzeci la sută din capitala Chinei Nanking a devenit ruină. Politica Celor Trei Toți (arde-i pe toți, ucide-i pe toți, jefuiește-i pe toți) practicată de Armata japoneză a fost genocidară din toate punctele de vedere (în 1942, într-un sat din provincia Hebei, de exemplu, Armata japoneză a pompat gaz otrăvitor într-un tunel unde se ascundeau opt sute de țărani, ucigându-i pe toți).
Numărul morților din Al Doilea Război Mondial continuă să declanșeze dezbateri și discuții. Cu toate acestea, nu e disputat faptul că cel mai mare număr de victime a fost din Uniunea Sovietică (27 de milioane - populația actuală a Australiei) și din China (20 de milioane - populația actuală din Chile). Cifrele sovietice provin din multe surse, inclusiv Comisia Extraordinară de Stat, creată în 1942 pentru a investiga crime de război. Primul dintre aceste tribunale a fost format la Krasnodar (Caucazul de Nord) după ce Armata Roșie a recapturat localitatea Nalcik din mâinile naziștilor la 4 ianuarie 1943. Acest tribunal a găsit într-un tranșeu anti-tanc din apropierea orașului mii de cadavre ucise cu gaz otrăvitor. Doi ani mai devreme, în 1941, înaltul comandament nazist formulase Planul foametei pentru a deturna hrana de la Uniunea Sovietică, ducând la moartea a 4,2 milioane de cetățeni sovietici.
Ne găsim în fața unor cifre inimaginabile - un milion ucis aici, câteva mii dincolo, altă sută de mii altundeva. Ce birou de statistică poate suporta această teribilă contabilitate a morții?
În timp ce comemorăm a optzecea aniversare a încheierii acestui război împotriva fascismului și militarismului (3 septembrie 1945), colectivul No Cold War (Nu războiului rece) a pregătit ceea ce numim Apelul de la Santiago împotriva războiului și pentru pace. Vă încurajăm să îl citiți și să îl distribuiți, astfel încât - așa cum a fost cu Apelul de la Stockholm din 1950 - no pasarán (pe aici nu se trece) - să devină mottoul a milioane de oameni. Puteți citi apelul aici:
Războiul e trădarea definitivă a creativității umane, a valorii vieții și a planetei pe care ne-o împărțim.
Acum optzeci de ani, Statele Unite au lansat primele bombe atomice, trezind la viață o armă nespus de teribilă care încă ne amenință pe toți.
Milioane de oameni au murit pentru a învinge fascismul și militarismul; printre ei oameni din Uniunea Sovietică și China care au făcut sacrificii extraordinare și au purtat cele mai grele poveri.
Curajul lor ne cere mai mult decât să ne amintim; ne cere să acționăm.
Respingem ciclul nesfârșit al violenței, alimentat de imperialism și lăcomie.
Cerem un viitor în care domină pacea, dreptatea și prosperitatea pentru toți - în care omenirea trăiește în armonie cu natura, protejând Pământul pentru generațiile care vor veni.
Să ne dezarmăm acum, să punem capăt militarizării, să construim o lume în care toate formele de viață pot înflori.
Președintele SUA, Donald Trump, și Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-au întâlnit în Alaska pe 15 august. A fost prima astfel de întâlnire între președinții Rusiei și SUA din ultimii șapte ani (ultima întâlnire a avut loc în 2018, când Putin și Trump s-au întâlnit în Helsinki, Finlanda). Nu au făcut niciun progres major și sunt puține șanse să se ajungă la o diminuare a tensiunilor dintre SUA și Rusia, sau dintre SUA și China. Dar aceste discuții sunt importante. Ele reprezintă o reîntoarcere la diplomație, un element esențial al menținerii păcii. Pur și simplu, peste tot în lume, nimeni nu are chef de și mai mult război, deși nu s-ar zice că e așa dacă privim atlasul răului care continuă să ne zdruncine spiritele (din Gaza până în Sudan). În timpul summitului Putin-Trump, Papa Leon al XIV-lea a spus că „astăzi, din păcate, ne simțim lipsiți de putere în fața răspândirii violenței în toată lumea - o violență tot mai surdă și mai insensibilă la orice elan omenesc”. Ideea de violență asurzitoare și violență care nu vrea să asculte e bazată pe fapte; reprezintă atitudinea Prim Ministrului israelian Benjamin Netanyahu, care continuă să insiste pe genocidul împotriva palestinienilor.
Ideea de violență și tăcere captează atenția, mai ales având în vedere zgomotul războiului. Nu e de mirare că Ghenadi Gor (1907-1981), care a supraviețuit Asediului Leningradului (1941-1944) și a scris poezie suprarealistă despre această experiență, a devenit mai apoi un mare scriitor de literatură științifico-fantastică. Războiul are o fațetă științifico-fantastică, cele mai avansate tehnologii fiind folosite în cele mai barbare scopuri. Aici aveți unui dintre poemele lui Gor din timpul asediului în care au murit milioane de oameni pentru a apăra lumea de fascism:
Pârâul sătul de vorbe
I-a spus apei că nu ia partea nimănui.
Apa sătulă de tăcere
A început deîndată să zbiere din nou.
No pasarán.
Îmbrățișări,
Vijay




