Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Actualizarea #340 publicată de ONU cu privirea la situația umanitară, al cărei subiect este Fâșia Gaza (12 noiembrie 2025), include o secțiune despre suferința a mai mult de un milion de copii palestinieni din Gaza. Cu privire la acești copii, cele mai frecvente simptome incluse în evaluare sunt „comportament agresiv (93 la sută), violență față de copii mai mici (90 la sută), tristețe și izolare (86 la sută), tulburări ale somnului (79 la sută) și evitarea educației (69 la sută)”. Copiii reprezintă aproximativ jumătate din populația Gazei, unde vârsta medie este de 19,6 ani. Va dura foarte mult până când vor reuși să depășească aceste simptome. Condițiile concrete care le produc, anume genocidul și ocupația în curs, nu par să se apropie de sfârșit.
Copiii se confruntă cu atacuri extraordinare din partea forțelor israeliene, unele dintre ele fiind documentate într-un raport recent al Defense for Children International. De exemplu, în 22 octombrie 2025, Saadi Mohammad Saadi Hasanain, în vârstă de șaisprezece ani, a mers împreună cu alți copii la locuința distrusă a familiei lui pentru a aduna câteva lucruri și lemn de foc. Quadcoptere israeliene au deschis focul asupra lor, obligându-i să se împrăștie. Doi dintre băieți au scăpat teferi din acest atac; Saadi și un alt băiat au fost mai puțin norocoși. A doua zi de dimineață, familia lui Saadi a găsit trupul celuilalt băiat, cu capul strivit. Alături de el au găsit telefonul lui Saadi, pantofii lui și pantalonii lui. Cămașa lui Saadi era legată în jurul trupului băiatului ucis. Nu se știe nimic despre Saadi, iar familia lui se teme că a fost capturat de forțele israeliene.
Cel mai recent dosar al nostru, În pofida a tot ce se întâmplă: Rezistența culturală pentru o Palestină liberă, include un citat izbitor din Ibraheem Mohana, un artist din Gaza, care a devenit major în timpul genocidului: „Au pornit războiul ca să ne ucidă speranțele, dar nu vom permite să se întâmple așa ceva.” Nu vom permite să se întâmple așa ceva. Acest refuz e de o sensibilitate impresionantă.
Titlul dosarului face referire la cuvintele actorului și cineastului palestinian Mohammad Bakri - în pofida a tot ce se întâmplă, inclusiv a genocidului, cultura palestiniană va dăinui și va înflori. Cultura palestiniană nu numai că va supraviețui genocidului, dar resursele culturale ale poporului vor ajuta copiii să se vindece și le vor arăta calea înapoi spre măcar puțină sănătate mintală. Arta este un refugiu sigur, o practică care permite unui popor să-și gestioneze trauma care nu poate fi asimilată în viața colectivă. Trauma cauzată palestinienilor nu e neapărat un eveniment anume ci un proces, un mod de viață complet. Viața palestinienilor este de fapt marcată de traumă. Arta este un refugiu din fața acestei traume. Nu e de mirare că atât de mulți copii care supraviețuiesc războiului și suferințelor pe care acesta le cauzează corpului și minții găsesc puțină vindecare în terapia prin artă.
Acum câțiva ani, în Palestina, am povestit cu niște artiști despre rolul pe care arta îl are în viața unor oameni angrenați în lupta pentru libertate. Principala temă a discuției a fost dacă toată arta palestiniană ar trebui să fie despre ocupație sau dacă ar putea fi și despre altceva. Am fost cu toții de acord că palestinienii nu au nicio obligație, nici să se umanizeze în ochii celor complici la ocupație, nici să producă artă doar despre ocupație. „De ce n-ar putea artistul să facă artă pentru propria plăcere sau pentru cei cărora le place arta sau pentru a arăta că putem supraviețui în fața obliterării?”, a întrebat Omar, un tânăr artist din Jenin.
Arta poate fi refuzul de a fi șters de pe fața pământului, o mărturie împotriva narațiunilor imperialiste și o încercare de a păstra vie memoria istorică. „Orice pot folosi ca să mă apăr - pensulă, peniță, armă - sunt unelte de autoapărare,” a scris regretatul romancier și militant palestinian Ghassan Kanafani, membru al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Artiștii palestinieni au subliniat că sud-africanii au produs artă murală, muzică, poezie și teatru ca parte din lupta anti-apartheid (ceea ce am documentat în dosarul nostru despre Medu Art Ensemble). Efectul luptei pentru demnitatea umană este prezent nu doar pe câmpul de luptă al eliberării naționale ci și în inimile oamenilor care aspiră să-și câștige libertatea, chiar și atunci când alții încearcă să le ia acest drept. Lupta pentru libertate a celor asupriți este lupta pentru a transforma resursele culturale într-o forță democratică care să le aparțină.
Hanan Wakeem, vocalista principală a trupei Darbet Shams (Insolație), i-a spus lui Tings Chak într-un interviu inclus în dosar că în primele luni ale genocidului ea și alți palestinieni „au fost într-un șoc total. Mulți artiști nu mai puteau cânta, dansa sau crea.” „Ne puneam fără încetare întrebări despre rolul artei în epoca genocidului,” a adăugat ea. „E în regulă să compui muzică? Dacă cântecul nu e despre război, ar trebui el arătat lumii?” Astfel de întrebări continuă să existe, repetându-se din nou și din nou când timpul și spațiul se prăbușesc în genocid.
Chiar înainte să înceapă genocidul, Darbet Shams a scos un cântec numit ‘Raqsa’ (رَقْصة), ceea ce înseamnă ‘dans’. Versurile sunt sublime:
Tălpile înfipte în pământ,
o frunte ridicată către stele.
Ochi care fac tristețea să șovăie,
o inimă gravată în lumina soarelui.Trăind din suflarea care ne ține în viață,
aprindem căi ce s-au întunecat.
Un gând sculptat de privirea oamenilor,
un zâmbet ce-și ascunde suferința.Stârnește povestea ce trăiește în noi
și o umple cu eroi.Suflăm în coasta planetei o melodie
și ne imaginăm o patrie care ne oglindește.
Mă gândeam la acest cântec când am citit dosarul, reflectând câtă putere poetică are și cât de politic rămâne - chiar anticipând un genocid ce pare a fi condiția permanentă a poporului palestinian din 1948 încoace.
Din 7 octombrie 2023, bombele israeliene au căzut pe spațiile de reproducere socială ale palestinienilor (brutării, bărci de pescuit, ogoare, locuințe, spitale) și pe instituțiile vieții culturale palestiniene (universități, galerii, moschei și biblioteci). Una dintre aceste instituții este Biblioteca Publică Edward Said din nordul Gazei, care primea zeci de vizitatori zi de zi. Poetul Mosab Abu Toha a fondat această bibliotecă în 2017 și, în 2019, a hotărât să strângă bani pentru încă o filială în Gaza City, care avea un spațiu cu computere unde copiii și adulții puteau învăța cum se folosesc programele informatice și cum se creează pagini web.
În noiembrie 2023, israelienii au bombardat Biblioteca Municipală a Gazei. În cursul lunilor ce au urmat, au bombardat de asemenea universitățile publice ale Gazei, distrugând bibliotecile. Până în aprilie 2024, treisprezece biblioteci publice fuseseră șterse de pe fața pământului. Distrugerea bibliotecilor din Gaza a dus la formarea organizației Librarians and Archivists with Palestine (Bibliotecari și arhiviști alături de Palestina), care a făcut efortul de a documenta distrugerea. Câteva luni mai târziu, israelienii au bombardat Biblioteca Publică Edward Said și au distrus-o. În declarația sa, Abu Toha a scris: „Toate visele pe care eu și prieteni din Gaza le creionam pentru copiii noștri au fost strivite de campania genocidară a Israelului, care și-a propus să șteargă de pe fața pământului Gaza și tot ceea ce respiră viață și iubire.”
Când scriam Bucuria de a citi, despre bibliotecile publice din Kerala (India), China și Mexic, ne-am gândit de asemenea la biblioteci similare din Gaza, multe dintre ele construite și operate de voluntari. Atacul Israelului asupra bibliotecilor publice nu e un accident: astfel sunt distruse spațiile care protejează viața colectivă, care promovează gândirea critică, mândria pentru moștenirea palestiniană și conștiința care dă naștere încrederii necesare pentru a visa la viitor. Așa cum ne-a spus pentru acel dosar Paloma Saiz Tejero din partea Brigăzii pentru cititul în libertate: „Cărțile ne permit să înțelegem rațiunea care constituie existența noastră, istoria noastră; ne trezesc conștiința, lărgind-o dincolo de spațiul și timpul din care se trag trecutul și prezentul nostru. ... Datorită cărților, învățăm să credem în imposibil, să ne îndoim de ceea ce pare evident, să ne revendicăm drepturile ca cetățeni și să ne îndeplinim datoriile.” Ocupația nu vrea ca poporul palestinian să creadă în imposibil; așa cum își propune să le distrugă locuințele, spitalele și viețile, își propune să le distrugă capacitatea de a visa.
Abu Toha a construit Biblioteca Publică Edward Said în urma bombardamentului de cincizeci și una de zile din Gaza în 2014. În timpul bombardamentului, poetul Khaled Juma a scris probabil una dintre cele mai impresionante elegii pentru supraviețuirea palestiniană:
Oh, copii neastâmpărați ai Gazei.
Voi, care mereu mă întărâtați cu țipetele voastre sub ferestrele mele,
Voi, care umpleați fiecare dimineață cu grabă și haos,
Voi, care mi-ați spart vaza și mi-ați furat floarea de pe balcon,
Haideți înapoi -
Și țipați cât vreți,
Și spargeți toate vazele,
Furați toate florile.
Haideți înapoi.
Haideți pur și simplu înapoi.
Haideți pur și simplu înapoi.
Îmbrățișări,
Vijay