Tricontinental: Pacea și dezvoltarea sunt mai bune decât austeritatea și războiul
Al douăzeci și nouălea buletin (2025)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Se pare că rațiunea a fost treptat înlocuită de limbajul bombelor. Pe măsură ce armamentul devine tot mai „deștept”, instrumentele diplomatice folosite de statele Nordului Global devine tot mai brutale. Diplomații din SUA și Europa au revenit la vechiul obicei colonial de a vorbi tare și tăios, ținându-le populațiilor native prelegeri despre ceea ce e bine și ceea ce nu e bine să facă, în timp ce ei înșiși fac ce vor. Dacă populațiile native nu sunt de acord, atunci vechii stăpâni coloniali pur și simplu amenință că le vor tăia mâinile sau le vor bombarda casele.
Când Curtea Penală Internațională a încercat să investigheze atrocitățile comise de SUA în Afganistan, Washingtonul a reacționat retrăgând vizele procurorilor și amenințând că le sancționează familiile. Recent, guvernul Statelor Unite a sancționat-o pe Raportoarea Specială a ONU Francesca Albanese, în urma raportului acesteia privind complicitatea corporațiilor în genocidul pe care Israelul îl execută împotriva poporului palestinian. Acest comportament banditesc reflectă atitudinea caracteristică stăpânilor coloniali, indicând o întoarcere la o perioadă în care Occidentul își trimitea canonierele să ne amenințe țările, ca să facem comerț așa cum voiau ei să îl facem și nu de pe poziții de egalitate. În timpul perioadei coloniale, acel tip de comportament se numea diplomația canonierelor. Azi avem o versiune actualizată: diplomația armelor nucleare.
Summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) din 2025 de la Haga oferă încă un exemplu de diplomație a armelor nucleare. Comunicatul final este cel mai scurt dintre cele produse vreodată la o reuniune NATO, conținând doar cinci puncte, două dintre ele despre bani. Declarația de la Haga are doar 425 de cuvinte, pe când Declarația de la Washington, produsă la summitul din 2024, avea 5419 cuvinte (44 paragrafe). De data asta, nu au fost incluse detalii granulare despre vreo amenințare sau alta, nici o evaluare lungă și amănunțită a războiului din Ucraina sau cum NATO susține acel război fără nicio reținere. Acolo unde declarația din 2024 afirma că „viitorul Ucrainei este în NATO”, în declarația din 2025 această poziție era de negăsit. Era evident că Statele Unite nu acceptaseră să fie inclusă o listă lungă cu toate obsesiile NATO. În schimb, s-a impus obsesia SUA: Europa să-și crească cheltuielile militare ca să plătească pentru scutul SUA care protejează continentul.
Sub presiunea SUA, statele NATO și-au dat formal acordul pentru a crește cheltuielile militare la 5% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2035. Dat fiind că mulți membri NATO nici măcar nu au atins ținta precedentă de 2%, această mișcare va declanșa foarte probabil dezbateri interne serioase în toată alianța. Conform calculelor noastre, așa cum arată graficul REALITĂȚI de mai sus, statele NATO cheltuie în prezent $2,7 trilioane pe război. Pe măsură ce se pregătesc să crească cheltuielile militare la 5% din PIB, acea cifră va urca la $3,8 trilioane - cu mai bine de $1 trilion peste anii precedenți.
Ce altceva s-ar putea face cu $1 trilion? La o adică, foametea mondială ar putea fi eradicată în douăzeci până la douăzeci și cinci de ani, foametea în rândul copiilor ar putea fi eradicată imediat, sau întreaga datorie externă de $11,4 trilioane a țărilor în curs de dezvoltare ar putea fi plătită în puțin peste un deceniu. În prezent, Națiunile Unite (ONU) au avertizat că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) nu vor fi atinse până la data limită 2030 și de fapt vor fi amânate timp de decenii, dacă nu chiar un secol. Una dintre cele mai îngrijorătoare zone de regres este ODD2: Zero Foamete. Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a ONU estimează că, în absența unor șocuri inflaționiste majore sau a unor disrupții geopolitice sau geologice, ne-ar trebui încă $40 până la $50 de miliarde pe an pentru a pune capăt foametei mondiale. Dar în loc să facem asta, banii sunt cheltuiți nu pentru a dezvolta sistemele de alimentație, ci pentru a le bombarda.
În 2024, cheltuielile militare globale au ajuns la $3,7 trilioane. În același an, Națiunile Unite au aprobat un buget anual de doar $3,72 miliarde (inclusiv pentru misiuni de menținere a păcii). Așadar, bugetul ONU reprezintă doar 0,1% din bugetul mondial pentru armament. E greu să privim aceste cifre și să nu simțim că e futil să promovăm pacea între popoare și diplomația între state. Sunt atâtea probleme care trebuie rezolvate și totuși se face atât de puțin cu această dispensă - oricât de limitată - pentru a soluționa aceste probleme.
Statele NATO au fost de acord, fără nicio împotrivire, cu cererea Președintelui SUA Donald Trump de a crește cheltuielile militare la 5% din PIB. Din cauza variatelor frâne neoliberale asupra datoriei, vor fi nevoite să taie cheltuielile sociale pentru a acoperi creșterea producției și achizițiilor de armament. Germania, chiar dacă are cel mai mare PIB din Europa, e împotmolită în probleme sociale adânci; de exemplu, 21,1% din populația Germaniei se confruntă cu riscul sărăciei sau al excluziunii sociale. Guvernul german, condus de Cancelarul Friedrich Merz, s-a angajat la cheltuieli militare de €650 miliarde în următorii cinci ani, pentru a atinge obiectivul de 5% din PIB până în 2035 - o sumă pe care până și Financial Times o găsește ‘uluitoare’. Pentru a respecta acest angajament, Germania va trebui să găsească aproximativ €144 miliarde pe an, în principal prin realocări bugetare - adică austeritate - și mai multe împrumuturi - adică datorii (creșterea impozitelor este improbabilă, chiar și sub forma unor taxe regresive pe valoarea adăugată aplicate consumului).
Cu alte cuvinte, Europa și Statele Unite au adoptat calea austerității și a războiului. Asta e promisiunea pe care le-o fac ele lumii pentru perioada ce urmează. Între timp, la cel de-al 17lea Summit BRICS din Rio de Janeiro (Brazilia), țările BRICS+ - printre care acum se numără și Indonezia - au optat pentru o altă viziune asupra lumii. Declarația BRICS+ a cerut programe ‘în beneficiul popoarelor noastre, prin promovarea păcii, a unei ordini mondiale mai reprezentative și mai drepte, a unui sistem multilateral revigorat și reformat, a dezvoltării sustenabile și creșterii incluzive’. Cuvintele cheie sunt pacea și dezvoltarea.
Aceasta e alegerea în fața căreia ne găsim: austeritate și război, pe de o parte, sau dezvoltare și pace, pe de alta.
Confruntați cu această alegere, ne înfuriem, plângem, ieșim în stradă și ne împotrivim oricărei alte direcții decât pacea. Așa s-a simțit poetul irakian Badr Shakir al-Sayyab (1926-1964) în 1953 după ce a fost expulzat din Irak pentru că participase în 1952 la Intifada irakiană eșuată împotriva monarhiei. Mai târziu în același an, în Teheran, a fost martorul unei lovituri de stat, susținută de CIA, care l-a îndepărtat de la putere pe Prim Ministrul Mohammad Mossadeq și l-a readus la putere pe Șahul Iranului. În 1954, a scris un lung poem intitulat ‘Arme și copii’ (الأسلحة والأطفال). Mai jos, un fragment:
‘Fier’
Pentru cine e tot fierul ăsta?
Pentru un lanț încolăcit pe încheietura unei mâini
Un tăiș care apasă un piept sau o venă
O cheie pentru ușa temniței celor care nu sunt sclavi
O norie a cărei cupă adună sânge.
‘Gloanțe’
Pentru cine sunt toate gloanțele astea?
Pentru bieții copii coreeni
Muncitorii înfometați ai Marsiliei
Oamenii Bagdadului și ceilalți
Oricine ar vrea să fie salvat
Fier
Gloanțe
Gloanțe
Gloanțe
Fier…
Aud negustorul
Și copiii râzând,
Și, ca tăișul înainte să-și dea seama cel lovit,
Ca fulgerul împrăștiat în mintea mea
Ca un paravan, ca o rană din care împroașcă sânge –
Văd cratere ce huruie –
Umplând orizontul – flăcări și sânge
Șiroind ca ploile torențiale, umplând întinderea
Gloanțe și foc. Fruntea cerului
Se încruntă de fiecare dată când fierul o zguduie
Fier și foc, fier și foc…
Apoi lovitura, apoi bomba!
Tunete peste tot,
Trupuri sfârtecate fără viață și ruinele unei case.
Fier vechi pentru o luptă nouă
Fier… care să netezească acest deșert fără apă,
Unde copiii desenau în nisip
Și unde bătrânii credeau că sunt în siguranță.
‘Pace’
De parcă sclipirea din litere
E acoperită de întunericul peșterilor,
Cu speranțele primului om.
Ce desen o fi schițat el pe pietre,
Mânat de moarte: o izbândă,
Un dor de cea mai bună dintre lumi?
Aceasta e alegerea: fier sau pace, gloanțe sau dezvoltare. Puștile nu aduc pacea, gloanțele nu aduc dezvoltare. Aceasta este o alegere. Trebuie să fii și tu printre cei care fac această alegere. Tăcerea ta lasă loc puștilor și gloanțelor și războiului; vocea ta, dacă se aude suficient de tare alături de vocile altora, ne-ar putea duce către pace și dezvoltare, către râsetele copiilor care se joacă în amurg fără să le fie teamă.
Îmbrățișări,
Vijay