Tricontinental: Oamenii vor pace și progres, nu război și distrugere
Al douăzeci și patrulea buletin (2025)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În 24 și 25 iunie, membrii Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) se vor plimba țanțoși pe străzile Hagăi pentru summitul lor anual – primul de la revenirea lui Donald Trump la președinția SUA și primul sub noul Secretar General al NATO, Mark Rutte. În 13 martie, Rutte l-a vizitat pe Trump în Biroul Oval, unde l-a lăudat pe președintele SUA pe mai multe subiecte, inclusiv războiul din Ucraina. Rutte a încheiat întâlnirea spunându-i lui Trump că abia așteaptă să-l găzduiască la Haga, „orașul lui natal”, și să „colaboreze pentru a se asigura că [summitul NATO] va fi un real succes care va proiecta puterea americană pe scena mondială.”
NATO are treizeci și doi de membri deplini, treizeci din Europa și doi din America de Nord. Statele Unite este doar unul dintre ei, dar cu toata acestea, așa cum s-a desprins în mod evident din declarația lui Rutte, este membrul care definește NATO și e doar o platformă pentru promovarea puterii SUA. Nu încape nicio îndoială asupra acestui fapt. Tocmai de aceea ideea că SUA ar părăsi NATO - așa cum a amenințat Trump că va face dacă europenii nu-și măresc cheltuielile militare - e irelevantă. NATO este Statele Unite.
Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială, colectiva No Cold War (Nu războiului rece) și partenerii noștri europeni de la Forumul Zetkin pentru cercetare socială vă oferă dosarul lunii iunie, NATO: Cea mai periculoasă organizație de pe pământ. Are un titlu îndrăzneț, dar nu e unul hiperbolic. El reflectă realitatea în fața căreia ne găsim. De la căderea Uniunii Sovietice, NATO a întreprins unele dintre cele mai letale războaie de pe planetă iar acum ne amenință cu posibilitatea de neimaginat a unui conflict nuclear. Dosarul oferă dovezi ample în acest sens. Aici menționăm doar două dintre acțiunile cele mai impertinente ale alianței din ultimele decenii:
NATO a dezmembrat Iugoslavia în 1999.
NATO a distrus Libia în 2011.
Ar fi o greșeală să credem că NATO e un agent autonom. NATO, așa cum elocvent a spus Rutte, este un instrument pentru „promovarea puterii americane pe scena mondială.” De la sfârșitul Războiului Rece, Statele Unite au folosit NATO pentru a încorpora Europa de Est într-un set de state maleabile, subordonate intereselor sale. Când Uniunea Europeană s-a extins spre est și a încercat să construiască instituții europene autonome, NATO s-a alăturat și s-a asigurat că Statele Unite vor fi motorul oricărei extinderi europene. E de înțeles că unii dintre noi am uitat avertismentul formulat nu de actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin, ci de predecesorul său foarte pro-SUA, Boris Elțîn, care avertiza în timpul bombardamentului NATO din 1995 asupra sârbilor bosniaci că „acesta e primul semnal a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă NATO ajunge până la granițele Federației Ruse. ... Jocul războiului ar putea izbucni de-a lungul și de-a latul Europei.” În 1990, Uniunea Sovietică și-a dat în silă acordul pentru reunificarea Germaniei și intrarea acesteia în NATO, primind asigurări că alianța nu se va extinde spre est (SUA s-a folosit de această mișcare pentru „a ține nemții în frâu” prin ancorarea lor în structurile NATO). Dar nu a existat niciun acord că SUA s-ar putea folosi de NATO ca instrument pentru a-și proiecta puterea până la granițele Rusiei. Și nici nu a existat vreun mandat ca NATO să fie folosit în teatre de operațiuni îndepărtate, precum Marea Chinei de Sud, pentru a se confrunta cu Republica Populară Chineză sub pretextul libertății traficului naval și al stabilității regionale. NATO – împotriva intereselor statelor europene care îi sunt membre – a intrat în conflicte cu Rusia și China care sunt pe de-a-ntregul motivate de dorința SUA de a-și încătușa „rivalii aproape egali”. Aceste confruntări nu au nicio legătură cu securitatea europeană: nici Rusia, nici China nu au amenințat Europa, iar Rusia a reiterat în repetate rânduri că războiul său din Ucraina are totul de-a face cu amenințările de la granița sa iar China a subliniat că ea este o putere defensivă care nu are nicio intenție agresivă la adresa Europei.
Înainte ca Donald Trump să își înceapă mandatul în decembrie 2024, echipa sa de tranziție le-a spus oficialilor europeni că președintele ales le va cere statelor membre NATO să își crească cheltuielile militare la 5% din Produsul Intern Brut (PIB), comparativ cu obiectivul precedent de 2%. Majoritatea statelor nu vor fi capabile să se supună acestei creșteri dramatice fără a tăia masiv din cheltuielile sociale (la sfârșitul lui 2024, Polonia era singurul stat membru care cheltuia mai mult de 4% din PIB pe armată - 4,12% mai precis - în timp ce Statele Unite cheltuie oficial 3,38%). Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a spus că, chiar dacă acest 5% nu vine cu un termen limită, „Statele Unite așteaptă de la fiecare aliat să prezinte planuri concrete, bugete, cronologii, (și) rezultate scontate pentru a atinge obiectivul de 5% și a compensa lipsurile capabilităților militare”.
De la fondarea NATO în 1949 - și chiar pe toată perioada Războiului Rece - nu a existat niciun indicator fix pentru cheltuielile militare ale statelor membre (ca de exemplu un procent din PIB). Acordul de la Lisabona din 1952 cu privire la nivelul de înzestrare a forțelor armate NATO, care fixează obiective pentru numărul de soldați convenționali și rezerviști, nu avea cum să fie respectat din cauza penuriilor din Europa postbelică. În anii 70, membrilor NATO li s-a cerut să completeze un Chestionar cu privire la planificarea pentru apărare pentru a evalua eforturile naționale cu privire la cheltuielile militare, dar nu au fost fixate obiective. În timpul președinției lui Ronald Reagan (1981–1989) – când SUA cheltuia aproximativ 6% din PIB pentru apărare – s-au ridicat din nou întrebări cu privire la obiectivele de înzestrare a forțelor armate și la cheltuielile pentru apărare, și au fost lansate apeluri către statele membre europene să își crească contribuția la 4% din PIB. La începutul anilor 90, odată cu colapsul Uniunii Sovietice, Washington se temea că statele NATO își vor diminua bugetele militare. În timpul Summitului NATO de la Praga din 2002, liderii alianței au adoptat Angajamentul capabilităților de la Praga, care făcea apel încă o dată la nevoia de a moderniza forțele armate în contextul Războiului împotriva Terorii, dar nu a fost stabilit vreun obiectiv formal pentru cheltuieli.
Doar la Summitul de la Riga din 2006, când NATO a aprobat oficial obiectivul de 2%, a apărut în rândul statelor membre primul indicator oficial pentru cheltuieli militare. Cu toate că în cadrul Summitului din Țara Galilor în 2014 a crescut presiunea în direcția respectării acestui obiectiv, la acel moment încă neatins, tot nu exista entuziasm real în privința lui. În timpul primului său mandat, Trump a insistat, sugerând că SUA va ieși din NATO dacă europenii nu cresc cheltuielile militare. Apoi, când Rusia a invadat Ucraina în 2022, obiectivul de 2% a început să fie văzut - cum a spus Secretarul General NATO Jens Stoltenberg – „nu ca limită maximă, ci ca nivel minim”. Anticipând summitul din acest an care va avea loc la Haga, actualul Secretar General al NATO, Mark Rutte, a spus că membrii NATO trebuie să „adopte o mentalitate de război și să accelereze producția pentru apărare și cheltuielile pentru apărare”.
Diverse institute europene și platforme au început deja să publice documente în anticiparea summitului NATO care urmează. Unul este raportul anual al Institutelor germane pentru cercetare în domeniul păcii și al conflictelor (Bonn International Centre for Conflict Studies, Institut für Friedensforschung und Sicherheitspolitik, Institut für Entwicklung und Frieden și Leibniz Institut für Friedens-und Konfliktforschung), care afirmă că Europa trebuie să se pregătească pentru un NATO post-SUA crescând propriile cheltuieli militare și înaintând către forme de diplomație non-letale, precum controlul armamentelor și măsuri de construire a păcii. Aceasta e una dintre posibilele abordări ale crizei NATO, dar ea suferă de două erori esențiale: în primul rând, înțelege greșit rolul Europei în NATO plecând de la premisa că aceasta este partener egal, când de fapt NATO este un instrument pentru subordonarea Europei față de obiectivele strategice ale SUA, și în al doilea rând, chiar dacă statele membre din Europa cresc cheltuielile militare la 5% din PIB, ele pur și simplu nu au capacitatea să o facă.
În esență, Evaluarea strategică cu privire la apărare pe anul 2025 redactată de guvernul britanic este o rețetă pentru faliment. Marea Britanie pur și simplu nu are resursele necesare pentru a construi o nouă „marină hibridă” cu „dirijabile hibride”, să ofere locuințe clasei muncitoare sau să-și refacă sistemul de sănătate. Este ușor să scrii despre o abordare „pentru toată societatea”, dar e dificil să găsești banii pentru a construi o societate afectată de atât de multe probleme. Pe de altă parte, Sindicatul Național al Muncitorilor din Căile Ferate, Maritime și Transport împreună cu Campania pentru dezarmare nucleară construiesc un argument cât se poate de rezonabil pentru „siguranța omului și securitatea comună”, așa cum scriu în Evaluarea alternativă cu privire la apărare. Ei afirmă că aceste obiective pot fi atinse prin:
acordarea de prioritate diplomației, cooperării globale și prevenirii conflictelor.
investiții în sănătate, educație, reziliență climatică, servicii sociale și crearea de locuri de muncă bine plătite, sigure, sindicalizate precum și de utilitate socială.
reducerea semnificativă a cheltuielilor militare.
oprirea imediată a exporturilor de armament către țări implicate în conflicte active sau abuzuri ale drepturilor omului (inclusiv Israel și statele din Golf).
pregătirea și executarea unei tranziții juste pentru muncitorii și comunitățile care depind de industria apărării.
Acestea sunt obiective realiste care pot fi atinse într-o lume în care majoritatea popoarelor vor pace și progres, nu război și distrugere.
Îmbrățișări,
Vijay