Tricontinental: Nu lăsați planeta să ardă
Al douăzeci și treilea buletin (2025)
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Mă posomorăsc când citesc documentele publicate de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Totul e îngrozitor. Acest lucru se datorează în principal proceselor sociale declanșate de capitalism, inclusiv utilizarea nemiloasă a naturii și dependența de combustibili pe bază de carbon. De exemplu:
1. Din cele 8 milioane de specii de plante și animale care se estimează că există pe planetă, un milion sunt amenințate cu dispariția.
2. Principala amenințare pentru majoritatea speciilor cu risc de dispariție este pierderea biodiversității, cauzată de sistemul capitalist al agroindustriei producătoare de alimente.
3. Producția agricolă - care în prezent acoperă mai mult de 30% din suprafața locuibilă a lumii - e responsabilă pentru 86% din pierderile pe care biodiversitatea terestră se preconizează că o să le sufere din cauza conversiei terenurilor, a poluării și a degradării solului.
Acestea sunt doar trei dintre sutele de observații care pot fi extrase din tot atâtea documente științifice. Este important de subliniat faptul că degradarea mediului înconjurător nu a fost cauzată de oameni în general, ci de un anumit sistem de organizare a societății pe care-l numim capitalism.
Problema cu termenul de antropocen (utilizat mai întâi de oamenii de știință, apoi de cercetătorii din domeniul științelor sociale) este că sugerează că oamenii - ca totalitate nediferențiată - au creat criza ecologică cu care ne confruntăm. Acest lucru minimizează cu subtilitate rolul sistemului capitalist și al clivajelor de clasă și naționale care îl însoțesc. Însă cifrele ne arată că umanitatea folosește echivalentul a aproximativ 1,7 Pământuri pentru a-și menține nivelurile actuale de consum. Cu alte cuvinte, consumăm resursele naturale cu 75% mai repede decât le poate regenera natura în fiecare an. Cu excepția cazului în care găsim o altă planetă locuibilă, nu există nicio soluție aritmetică pentru această problemă. Nu e vorba doar de climat, ci și de stresul de mediu pe care l-am creat și îl impunem Pământului (ca de exemplu prin despădurire, pescuit excesiv, utilizarea în exces a apei dulci și degradarea solului).
Dacă descompunem pe țări acest concept nediferențiat despre umanitate, apar diviziuni evidente. Dacă toată lumea ar trăi ca o persoană obișnuită din Statele Unite, atunci am avea nevoie de cinci Pământuri. Dacă toată lumea ar trăi ca o persoană obișnuită din Uniunea Europeană, atunci am avea nevoie de trei Pământuri. Dacă toată lumea ar trăi ca un indian, am avea nevoie de 0,8 Pământuri. Dacă toată lumea ar trăi ca o persoană din Yemen, am avea nevoie de 0,3 Pământuri. O înțelegere nediferențiată a umanității maschează diferențele mari la nivel global și suprimă nevoia unor popoare - precum Yemenul - de a-și crește consumul pentru a avea o viață demnă.
Conceptul de antropocen maschează mai mult decât dezvăluie.
În doar câteva luni, avioane private vor ateriza în Belém, Brazilia, pentru COP30. Situat în estuarul fluviului Amazon, Belém este locația ideală pentru al treizecilea an al Conferinței Semnatarilor Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC). În ultimul sfert de secol, regiunea amazoniană a suferit despăduriri înfiorătoare. Doar Amazonul brazilian a cunoscut între 2000 și 2023 o pierdere totală de păduri pe o suprafață de 264.000 de kilometri pătrați – echivalentul suprafeței cumulate a Noii Zeelande și a Marii Britanii. Programul intensiv de conservare inițiat de Președintele Lula da Silva a dus la progrese considerabile în inversarea acestei tendințe, dar trebuie mers mai departe. Organizarea COP30 în Belém va fi nu doar un mesaj cu impact mare în favoarea salvării Amazonului, dar va și evidenția viitorul planetei și al umanității.
Echipa noastră din Brazilia lucrează în prezent la o serie de publicații despre criza capitalistă a climatului și a mediului înconjurător care vor fi distribuite la COP30. Este evident deja din analiza noastră că nu ‘capitalismul verde’ e soluția; cum scria Jason Hickel în unul dintre buletinele noastre pan-africane, problema cu care ne confruntăm este capitalismul însuși. Mai jos, găsiți câteva revendicări preliminare care merg dincolo de fațada capitalismului verde.
1. Dezbaterile despre climat și mediul înconjurător trebuie democratizate. Nu e loc pentru întâlniri cu ușile închise, finanțate de corporații care au interese directe în distrugerea mediului înconjurător și a climatului. De exemplu, COP29 în Baku, Azerbaijian, a fost parțial finanțat de companii petroliere precum ExxonMobil, Chevron, Octopus Energy, Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaijian și TotalEnergies, precum și Camera de Comerț a SUA și Forumul Economic Mondial (de asemenea parțial finanțat de guvernul SUA). Dar cine plătește poruncește, o vorbă care înseamnă multe când e vorba de bani și putere. O astfel de conferință ONU trebuie finanțată de guverne și trebuie să fie transparentă cu privire la conversațiile care au loc în toate reuniunile.
2. Guvernele lumii trebuie să întărească propriile acorduri și obligațiile ce decurg din tratate. Este important de observat că datorită presiunii exercitate de SUA și Uniunea Europeană, niciunul dintre acordurile pentru climat nu conține referințe serioase la compensații, sau ceea ce numim „pierderi și daune” (adică, despăgubiri ca urmare a schimbărilor climatice). Contribuțiile la fondul pentru pierderi și daune sunt voluntare, după cum arată numărul de procese și tratate, de la UNFCCC din 1992 până la Mecanismul Internațional de la Varșovia din 2013, Acordul de la Paris din 2015, Pactul pentru Climat de la Glasgow din 2021, Progresul cu privire la Mecanismul de Finanțare din 2022 și acordul pentru Fondul pentru Pierderi și Daune din 2022.
3. Trebuie să existe un plan de tranziție energetică just, dezvoltat printr-un proces democratic. Un astfel de plan trebuie să includă eliminarea subvențiilor guvernamentale pentru companiile private de combustibil bazat pe carbon. În locul acestora, fondurile trebuie folosite pentru a promova o nouă matrice energetică și pentru a proteja comunitățile de impactul catastrofei care afectează clima și mediul înconjurător.
4. Economia globală trebuie reorganizată prin reformă agrară. O astfel de reformă trebuie să sublinieze o formă de agricultură democratică și bazată pe știință, care protejează solul, apa și aerul. Guvernele trebuie să efectueze studii care să evalueze ce înseamnă restructurarea agriculturii pentru a aborda catastrofa climatică și a mediului înconjurător. Avem nevoie de forme noi de cartografiere agroclimatică și de date care să ne ajute să înțelegem cum putem utiliza cunoașterea comunităților locale pentru a proteja ecosistemul natural și în același timp pentru a găsi modalități de a folosi resursele naturale în mod sustenabil și pentru binele tuturor. Un astfel de exercițiu de cartografiere ne va ajuta să înțelegem mai bine cum putem combate despăduririle și cum putem promova reîmpăduririle, cum putem utiliza în mod corect resursele de apă pentru propriul consum și pentru energie, și cum să reglementăm activitățile miniere pentru a extrage resurse din pământ fără a cauza distrugerea catastrofală a societății și a mediului. Ne putem angaja, de exemplu, să ajungem la zero despăduriri nete până în 2027?
Fotografia de mai sus îi aparține prietenului nostru Sebastião Salgado (1944–2025), decedat în 23 mai. Salgado a portretizat clasa muncitoare și țărănimea cu demnitate și fără să le romanticizeze exploatarea. Era mereu solidar cu luptele și organizațiile lor. După Masacrul Eldorado do Carajás din 1996, în timpul căruia au fost uciși nouăsprezece activiști implicați în Mișcarea Muncitorilor Rurali Fără Pământ (Movimento dos Trabalhadores Rurais Sem Terra sau MST) din sudul regiunii Pará, Salgado, împreună cu cântărețul Chico Buarque și scriitorul José Saramago, au creat o carte numită Terra (Pământ), donând câștigurile către MST. Această acțiune, împreună cu faptul că Salgado le-a donat unele dintre fotografiile sale, a ajutat MST să-și construiască Școala Națională Florestan Fernandes.
Salgado aprecia foarte mult munca pe care o facem la Institutul Tricontinental și uneori ne trimitea câte un mesaj de apreciere pentru materialele pe care le producem. Ne înclinăm cu respect în fața marilor lui contribuții la umanitate.
În 1843, un om pe nume Julio Cezar Ribeiro de Souza se năștea în Belém, pe celălalt mal al Amazonului față de Vale do Javari pe care a fotografiat-o Salgado. Lui Souza îi plăcea să privească păsările cum zboară. Acest obicei de a observa atent natura l-a inspirat să inventeze balonul dirijabil cu aer cald, imitând aeronautica păsărilor. Poate că acesta este etosul pe care ar trebui să-l cultivăm: nu e nevoie să cucerim natura; de la natură trebuie să învățăm și să trăim prin ea.
Îmbrățișări,
Vijay