Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Harta noului război pentru minerale se întinde de la câmpiile cu litiu ale Americii de Sud până la zăcămintele de pământuri rare din Groenlanda. Ea se folosește de un vocabular familiar: reziliența lanțului de aprovizionare, siguranța națională și parteneriatul. În spatele acestor fraze neutre se găsește un proiect mai vechi. Statele Unite doresc să reorganizeze bogăția minerală a Emisferei Vestice în jurul propriilor nevoi industriale și militare, în timp ce țin China la distanță. Cel mai recent nume dat acestei ambiții este Corolarul Președintelui Trump la Doctrina Monroe din 1823 - poreclit „Doctrina Donroe.” E o glumă cam necizelată, dar politica la care se referă nu e.
Mineralele critice nu sunt inerent critice. Cuprul, litiul, grafitul, cobaltul, nichelul și pământurile rare devin critice într-un anumit sistem de producție care cere tot mai multe rețele electrice, baterii, centre de date, semiconductori, sateliți și avioane de luptă. Agenția Internațională pentru Energie preconizează că, cu politicile amintite, cererea pentru astfel de minerale aproape se va dubla până în 2040, iar cererea de litiu chiar se va tripla. Elementul decisiv nu e geologia, ci controlul asupra metalurgiei, brevetelor, finanțelor, separării, rafinării și piețelor. China rafinează mai mult de 90% din galiul, grafitul, manganul mondial precum și alte câteva categorii cheie de pământuri rare. Aceasta este realitatea industrială pe care documentele de securitate ale Washingtonului o traduc în limbajul „amenințărilor”.
În aprilie 2025, Casa Albă a comandat în temeiul Secțiunii 232 o investigație cu privire la minerale critice procesate și produsele lor derivate, considerând dependența de import ca pe o posibilă amenințare la adresa siguranței naționale. În ianuarie 2026, după ce investigația a concluzionat că astfel de importuri amenință siguranța SUA, Președintele Trump a condus negocieri cu partenerii comerciali și a propus prețuri minime și alte restricții comerciale. În iulie, a invocat Legea Producției pentru Apărare pentru recuperarea mineralelor critice din deșeuri și bunuri uzate. Luate împreună, aceste măsuri ale guvernului Statelor Unite descriu o politică industrială beligerantă susținută de taxe și amenințări militare.
Politica SUA cu privire la mineralele critice este gândită nu doar pentru a căuta mine în afara granițelor, ci și pentru a-și impune autoritatea politică cu privire la locurile în care aceste minerale pot fi vândute, a cui tehnologie le poate procesa și care bănci au voie să finanțeze acest lanț. Ordinul executiv al lui Trump din 2025 cu privire la mineralele de pe fundul oceanului și-a formulat obiectivul cu neobișnuită limpezime: Statele Unite își vor întări „parteneriatele cu aliații și industria pentru a se împotrivi influenței tot mai mari a Chinei asupra resurselor minerale de pe fundul oceanului”. Corolarul lui Trump extinde această logică asupra întregii emisfere, tratând America Latină și Caraibele nu ca pe o regiune cu proiecte de dezvoltare suverană, ci ca vecinătatea apropiată a Statelor Unite: un rezervor protejat de mărfuri agricole, metale, minerale, porturi și culoare maritime. În monumentala sa carte Venele deschise ale Americii Latine (1971), Eduardo Galeano a scris despre „mortalitatea avuției” - cum abundența naturală a regiunii le-a adus popoarelor sale suferințe. Această respingătoare contradicție dintre avere și exploatare continuă.
Groenlanda demască Corolarul lui Trump în forma sa cea mai brută. Departe de a fi un spațiu alb și gol, așa cum e adeseori descrisă, această societate inuită de aproximativ 57.000 de oameni are un lung trecut de stăpânire colonială daneză și o luptă neterminată pentru autodeterminare. Poziția sa între America de Nord și Europa, baza militară SUA din Pituffik, coridoarele maritime în curs de apariție în Arctică și zăcămintele care includ minerale de pământuri rare au făcut din nou o țintă din ea. Dorința, pe care Trump o repetă, de a achiziționa Groenlanda reduce patria poporului inuit la proprietate imobiliară și strategie militară. Acum Trump pretinde că a luat Groenlanda Danemărcii, dar detaliile acordului de securitate sunt mult mai ambigue decât postările lui de pe rețelele sociale.
Presiunea asupra Groenlandei și Americii Latine face parte din aceeași imaginație imperială. Pe cea dintâi, SUA o vede ca pe scutul său nordic, iar pe cea din urmă ca pe depozitul său sudic. În cazul ambelor, obiectivul declarat este de a împiedica capitalul, infrastructura și tehnologia chineze să obțină o poziție durabilă. Dar în joc nu e libertatea investițiilor chineze ci suveranitatea țărilor de a-și formula propriile politici externe și economice independente. Problema este că Washingtonul pretinde că are autoritatea de a decide care relații sunt permisibile. Promisiunea suveranității este condiționată de alinierea cu ambițiile imperiale ale SUA.
America Latină a trecut prin această poveste. Cartea lui Galeano descrie călătoria argintului din Bolivia, a guanoului din Peru, a nitraților din Chile, a cuprului din Chile și Peru, a minereului de fier din Brazilia și a petrolului din Venezuela către centru de acumulare capitalistă după centru de acumulare capitalistă. Marfa e alta de la țară la țară, dar structura rămâne: extracție la periferie, tehnologie și finanțe altundeva și distrugeri socializate la intrarea în mină. Așa zisa tranziție verde spoiește această structură fără a o transforma.
Cifrele dezvăluie atât oportunitatea cât și pericolul. Agenția Internațională pentru Energie raportează că, în afară de litiu, țările din America Latină au rafinat în medie doar 20% din mineralele energetice cheie pe care le-au extras în 2025. Cu proiectele din prezent, regiunea ar putea obține valoare economică de $185 de miliarde până în 2035, însă doar o cincime ar veni din rafinat. Mai multă rafinare locală ar putea crește această valoare la aproximativ $220 de miliarde. Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare susține nevoia de o politică industrială regională cu mai multe investiții publice în infrastructură și educație, reguli clare pentru bunuri și muncă obținute local (reguli cu privire la conținutul local) și transfer tehnologic, precum și control asupra ritmului și condițiilor în care are loc extracția. Întrebarea este dacă aceste instrumente vor servi planificării publice sau doar vor subvenționa corporațiile străine.
Epicentrul acestei dezbateri este Brazilia, care deține aproximativ 23% din rezervele de pământuri rare cunoscute dar produce aproximativ 1% din producția mondială și nu are un lanț de procesare integrat care să treacă de la separare prin metal și producția de aliaje până la magneții permanenți. Lângă mina Pela Ema din Goiás, Grupul Serra Verde produce un carbonat din aliaj de pământuri rare. Etapele dificile și profitabile au loc în afara granițelor. Brazilia păstrează excavarea, câteva locuri de muncă și taxe, precum și responsabilitățile pentru mediul înconjurător, în timp ce producția cu valoare mai mare, brevetele și controlul strategic părăsesc țara.
De aceea achiziția Serra Verde propusă de către USA Rare Earth, sprijinit de SUA, contează. Zăcământul conține disprosiu și terbiu, indispensabile pentru magneții de înaltă performanță folosiți în motoarele electrice și sistemele militare. Finanțarea și angajamentele de achiziționare ale SUA transformă achiziția în mai mult decât o tranzacție privată: ea face parte dintr-o încercare direcționată de stat de a construi un lanț de aprovizionare care exclude China. În preajma minei, comunitățile rurale quilombola se confruntă cu râuri poluate, amenințări la adresa pământurilor care le aparțin și revendicări miniere care reprezintă un risc pentru înțelegerile din cadrul reformei agrare. O minerală nu poate fi numită „verde” când prețul său este transferat oamenilor care trăiesc deasupra ei.
Răspunsul Braziliei nu poate fi doar înlocuirea unui client cu alt client. Cooperarea cu China, cu Statele Unite sau cu Europa trebuie evaluată în funcție de cunoașterea și capacitatea care rămân în Brazilia, nu de naționalitatea cumpărătorului. Anumite reguli de bază trebuie să se aplice:
● Control public asupra informațiilor geologice și depozitelor strategice.
● Finanțe publice prin Banca de Dezvoltare a Braziliei (BNDES).
● Anchetă publică cu privire la impactul geologic, inclusiv licențe de mediu pentru a examina impactul cumulativ la punctele de cotitură.
● Comunitățile locale indigene, quilombola și agrare trebuie să aibă drepturi reale la consultări libere, prealabile și informate.
● Cercetări amănunțite asupra preluării minelor de către străini.
● Clauze pentru transfer de tehnologie incluse în contracte.
● Cercetare condusă de universități braziliene și instituții publice.
● Obligativitatea separării și rafinării minereului în plan intern.
● Cooperări regionale pentru scalare în domeniul bateriilor, substanțelor chimice, utilajelor, magneților și reciclării.
Țările Sudului trebuie să respingă falsa alegere între a deservi un lanț centrat pe China sau a intra în unul controlat de SUA. Mișcările sociale trebuie să lupte pentru suveranitatea populară, care ar cere ca aceste aranjamente să fie făcute cu companii publice, prin instituții publice, cu mandate transparente, standarde comune de mediu și cercetare comună. Extracția metalelor și mineralelor trebuie planificată pentru utilizări în folos social și nu de dictatele consumului de lux și ale războiului permanent.
Cea mai profundă vulnerabilitate expusă de competiția mineralelor nu este dependența de o țară. Este subordonarea vieții unor lanțuri de aprovizionare guvernate altundeva. Corolarul lui Trump promite să garanteze că emisfera și bogățiile sale aparțin Statelor Unite. O doctrină a poporului ar asigura resursele naturale în beneficiul tuturor celor care trăiesc în regiune, dând prioritate electricității înaintea exporturilor, apei înaintea risipei, cunoașterii înaintea drepturilor de autor și suveranității înaintea alinierii. Bogăția de sub pământ trebuie să se întrupeze în școli, spitale, centre de cercetare, laboratoare, ecosisteme restaurate și vieți demne - un viitor care nu poate fi exportat în saci de concentrat.
În 1904, poetul nicaraguan Rubén Darío a scris „A Roosevelt (Lui Roosevelt)’. Poemul, adresat Președintelui SUA Theodore Roosevelt, reprezintă o puternică condamnare a imperialismo yanqui (imperialismului yankeu). Strofele de mai jos fac aluzie la „Mesajul lui Grant”, publicat de Victor Hugo în 1872, în care acesta îi scrie Președintelui SUA Ulysses S. Grant că steagul SUA, „presărat cu stele”, este „ascuns” de o „pată de noroi” (tache de boue):
Statele Unite sunt puternice și minunate.
Când se scutură, un tremur adânc
trece prin imensele vertebre ale Anzilor.
Dacă urli, sună ca răgetul unui leu.
Hugo i-a spus deja lui Grant: „Stelele sunt ale voastre”.
(Soarele argentinian, care acum răsare, nici n-a început bine să strălucească,
și steaua chiliană acum se-nalță...) Sunteți bogați.
Vă închinați lui Hercule și lui mamona deopotrivă;
și luminând calea cuceririlor ușoare,
Libertatea își înalță torța în New York.
Los Estados Unidos son potentes y grandes.
Cuando ellos se estremecen hay un hondo temblor
que pasa por las vértebras enormes de los Andes.
Si clamáis, se oye como el rugir del león.
Ya Hugo a Grant le dijo: «Las estrellas son vuestras».
(Apenas brilla, alzándose, el argentino sol
y la estrella chilena se levanta...) Sois ricos.
Juntáis al culto de Hércules el culto de Mammón;
y alumbrando el camino de la fácil conquista,
la Libertad levanta su antorcha en Nueva York.
Îmbrățișări,
Vijay