Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Acum câteva săptămâni, când eram în Bandung, Indonezia, un om care folosește un scaun cu rotile mi-a spus că numărul total de oameni care trăiesc cu dizabilități este de 1,3 miliarde conform calculelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), parte a ONU. Oamenii cu dizabilități nu sunt nici minoritate, nici excepție. Ei reprezintă o vastă constelație a trăirilor omenești - sunt a șasea parte din omenire. Cu toate acestea, adesea se vorbește despre ei de parcă ar exista la marginile istoriei. În realitate, ei se găsesc în centrul ei.
Dizabilitatea nu este doar o condiție biologică; îi dă formă interacțiunea dintre incapacitate și lumea din jurul ei: trotuarul stricat care împiedică scaunul cu rotile să înainteze, clinica sau spitalul care cere bani înainte să ofere îngrijire, sala de clasă care exclude copilul care învață altfel, războiul care sfâșie corpuri și economia care îi abandonează pe cei pe care-i consideră „neproductivi”. Dizabilitatea nu este doar o limitare care rezultă dintr-o incapacitate, ci coliziunea dintre incapacitate, piedici sociale și nedreptate.
Raportul de referință al OMS din 2022, intitulat Raport global cu privire la echitatea în sănătate pentru persoanele cu dizabilități, își alege cuvintele cu grijă. Acesta susține că persoanele cu dizabilități se confruntă nu doar cu „inegalități” ci cu „inechități în sănătate” care pot fi evitate și își au rădăcinile în nedreptate. Atunci când recunoaștem aceste inechități ca evitabile le recunoaștem ca fiind politice și deci rezultat al alegerilor făcute în interiorul sistemului capitalist. Acest raport din 2022 e dezvoltat în baza unui raport din 2011 cu privire la dizabilitate al OMS și al Băncii Mondiale, care chema la o colectare mai solidă a datelor precum și la sprijin și acces mai incluziv, astfel încât persoanele cu dizabilități să poată participa pe deplin în societate.
Unul dintre aspectele cele mai izbitoare ale raportului OMS din 2022 este faptul că 80% din persoanele cu dizabilități trăiesc în Sudul Global. Condițiile de muncă îngrozitoare, degradarea mediului, alimentele și sistemele de furnizare a apei poluate, sistemele de sănătate înspăimântătoare precum și războaiele creează și accentuează dizabilitățile. În 2019, cel puțin una din cinci persoane din zonele de conflict trăiau cu tulburări de sănătate mintală; în ruinele războaielor, dizabilitățile se multiplică, nu doar prin răniri, ci și prin traumă, foamete și strămutări. Astăzi, Gaza este regiunea cu cea mai mare concentrație de copii cu amputații. Sudul Global nu doar conține dizabilitate; dizabilitatea este produsă acolo de sisteme pe care nu regiunea le-a creat.
Cercul vicios al dizabilității și sărăciei este scos în evidență de raportul OMS din 2022, care arată că „persoanele cu dizabilități au acces mai redus la educație și locuri de muncă” și ca urmare „o probabilitate mai mare să trăiască în sărăcie decât cei fără dizabilități’. E mai probabil să li se refuze îngrijirea, să sufere mai des de boli și excludere și să moară mai devreme. Nu e vorba de soartă, e un sistem proiectat astfel. Raportul OMS arată de asemenea că aceste inechități se manifestă în trei categorii de rezultate privitoare la sănătate: mortalitate prematură, morbiditate crescută și piedici mai mari în calea funcționării și participării cotidiene în societate. De exemplu, în timpul pandemiei COVID-19, aceste inechități demult prezente au devenit chiar mai vizibile; studii din contexte specifice au descoperit niveluri semnificativ mai ridicate ale mortalității între persoanele cu dizabilități intelectuale sau de învățare. Acestea nu sunt doar realități medicale ci acuzații la adresa unui sistem cu angajamente simbolice față de persoanele cu dizabilități - prin programe precum Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități din 2006 – dar care nu e capabil, sau dispus, să ia măsuri în baza acestor angajamente.
Raportul OMS din 2022 face observația simplă că „Există un spectru larg de diferențe între rezultatele în materie de sănătate ale persoanelor cu dizabilități și ale celor fără dizabilități. Unele dintre aceste diferențe sunt inegalități care pot fi explicate prin afecțiuni medicale preexistente sau incapacități; însă altele sunt asociate cu factori care sunt pur și simplu nedrepți sau injuști.” Cu alte cuvinte, OMS recunoaște faptul că multe dintre aceste rezultate slabe nu sunt inevitabile ci sunt produse de un sistem construit în mod nedrept și injust.
Arhitectura excluziunii constă din:
· Sisteme de sănătate care necesită plată la punctul de îngrijire.
· Comunicări publice care sunt inaccesibile celor orbi, celor care nu văd bine, sunt surzi sau aud rău.
· Sisteme de transport inaccesibile care împiedică oamenii să ajungă la spitale.
· Violențe de gen care vizează disproporționat femeile cu dizabilități.
· Sisteme de angajare care refuză persoanele considerate „neproductive”.
Aceste caracteristici ale societății și ale statului sunt normalizate în ordinea noastră capitalistă. A devenit ceva obișnuit să credem că infrastructura proiectată pentru accesibilitate este costisitoare, dar e greșit să ne privim viitorul astfel. În 2025, Masato Kanda, Președintele Băncii de Dezvoltare a Asiei, a afirmat că investițiile în îngrijiri medicale primare sunt nu doar social necesare ci aduc și beneficii economice, observând că fiecare dolar investit poate produce până la $10 sub formă de creștere economică. Când îngrijirea medicală primară, asistenții medicali comunitari și asigurarea universală de sănătate sunt construite de la început ca să includă oamenii cu dizabilități, rezultatele în materie de sănătate sunt mai bune pentru toată lumea.
Convenția ONU din 2006 a marcat un punct de cotitură în politici și gândire, trecând de la a vedea oamenii cu dizabilități ca obiecte care trebuie îngrijite la a-i vedea ca subiecți ai drepturilor și cetățeni ai lumii. Atunci când vorbim despre dizabilități în acest cadru teoretic vorbim despre societate însăși. O societate care include oamenii cu dizabilități nu poate face doar ajustări tehnice; ea trebuie transformată. Este nevoie de sisteme de sănătate publice și universale care ajung la toți oamenii, infrastructură publică construită de la bun început pentru accesibilitate, sisteme educaționale care creează spațiu pentru diferențe și sisteme politice care pun accentul pe participare. În 2022, OMS avea dreptate când nota că abordarea inechităților care decurg din dizabilitate e în avantajul tuturor pentru că înlătură obstacole ce limitează toate formele de viață omenească.
Bazându-ne pe revendicările care se găsesc în rapoartele OMS și pe cele formulate de mișcările pentru drepturile persoanelor cu dizabilități din diferite țări, propunem un plan în opt puncte pentru demnitate și justiție în domeniul dizabilității.
1. Participare și lideri. Persoanele cu dizabilități trebuie să fie centrale sistemului decizional; politicile trebuie să urmeze un etos de „nimic despre noi fără noi.”
2. Informații publice accesibile. Toate comunicările publice trebuie să fie disponibile în formate multiple, inclusiv Braille, limbajul semnelor și formate digitale accesibile.
3. Date, responsabilizare și implementare. Guvernele trebuie să colecteze date defalcate pe tipuri de dizabilități și să implementeze cu adevărat legile anti-discriminare.
4. Accesibilitate universală încă din stadiul de proiect. Toată infrastructura - transport, locuire și sisteme digitale - trebuie construită încă de la bun început pe principiul accesibilității.
5. Îngrijire medicală universală. Sistemele de sănătate trebuie să garanteze accesul la prevenție, tratament, reabilitare și tehnologii de asistență fără piedici de natură financiară.
6. Sisteme de educație incluzive. Tuturor copiilor, inclusiv copiilor cu dizabilități, trebuie să li se garanteze accesul la educație de calitate în sistemul public obișnuit.
7. Sisteme de îngrijire comunitare. Rețelele de îngrijire și sprijin locale trebuie construite, angajând și instruind cadre de îngrijire din comunitățile în care aceștia lucrează.
8. Justiție economică și protecție socială. Statele trebuie să asigure venituri, dreptul la locuri de muncă și măsuri de protecție a muncii care iau în considerare costurile suplimentare ale dizabilității.
Acum câțiva ani, în timp ce mă plimbam prin zona rurală a Vietnamului alături de vârstnici care făcuseră parte din rezistență, am ascultat povești despre curieri care purtau mesaje între sate în timpul luptelor. Mi-au spus că mișcarea recruta oameni diferiți pentru această sarcină, dar nu era ceva neobișnuit să se bazeze pe Anh Điếc (Fratele Surd) și pe Chị Mù (Sora Oarbă) pentru transportul mesajelor. Atunci mi-am dat seama că în interiorul mișcărilor noastre de eliberare națională am documentat înfiorător de prost rolul pe care l-au avut în luptele noastre tovarășii cu dizabilități. Altfel stau lucrurile în Vietnam, unde Thương binh, un termen adeseori tradus ca „invalizi de război” dar se referă mai exact la soldații răniți, sunt răsplătiți prin chính sách đền ơn đáp nghĩa („politica recunoștinței și reciprocității”) și cu o Zi a Invalizilor și Martirilor de Război, în 27 iulie din fiecare an.
În 1981, la șase ani după ce vietnamezii au învins Statele Unite, remarcabilul poet Trần Tiến se plimba pe plaja Tien Hai din apropierea Deltei Râului Roșu când a văzut urmele rotunde lăsate în nisip de o cârjă. Mai târziu a aflat că acestea aparțineau unui veteran care avea o rană la picior și care traversa plaja în drum spre școala din localitate unde le preda copiilor. În urma acelei întâlniri, Trần Tiến a scris „Urme rotunde în nisip” (Vết chân tròn trên cát), care a devenit apoi un cântec foarte popular. Iată câteva versuri din acel poem:
Urmele rotunde încă se plimbă pe poteca albă de nisip a locului meu de baștină.
Soldatul rănit încă merge la școala din sat.
Încă își poartă cu el chitara, încă îi învață pe copii cântece despre patria lor.
Cântecul cuprinde munții îndepărtați ai patriei lui.
Cântecul cuprinde lanuri nesfârșite de orez și melodii populare.
Cântecul e despre soldații care au căzut în tăcere.
Pentru astăzi, piciorușele acelea rumene, zburdând în jurul urmelor rotunde...
Îmbrățișări,
Vijay
Foarte necesar buletinul. O singură sugestie de traducere: “blind” (eng)/“ciego”(esp) s-ar traduce in română ca “nevăzător”, nu “orb”, termen nerevendicat de comunitate.