Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
La începutul lunii noiembrie, António Guterres, Secretarul General al Națiunilor Unite (ONU), a vorbit despre „criza înfiorătoare din Sudan, care e pe punctul să scape de sub control”. Le-a cerut insistent părților care se înfruntă să „pună capăt acestui coșmar al violenței - chiar acum.” Există o cale spre a sfârși războiul, dar nu există voința politică pentru a o implementa. În mai 2025, am scris despre istoria conflictului. În 2019, am explicat revolta care a avut loc în acel an precum și urmările ei. Acum vă aducem, din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială, a Adunării Internaționale a Popoarelor și a Pan Africanism Today (Pan-africanismul astăzi), Alerta Roșie nr. 21, despre nevoia de pace în Sudan.
Care este realitatea din Sudan?
În 15 aprilie 2023, a izbucnit războiul între Forțele Armate Sudaneze (FAS) - conduse de șeful Consiliului Militar de Tranziție, Generalul Abdel Fattah al-Burhan - și Forțele de Sprijin Rapid (FSR) - conduse de Locotenent-Generalul Mohamed ‘Hemedti’ Hamdan Dagalo. De atunci, susținute de diferite guverne din afara Sudanului, cele două părți au dus un război de atriție înfiorător, în care civilii sunt principalele victime. Nu se poate stabili câți oameni au murit, dar e evident că e un număr semnificativ. O estimare spune că doar între aprilie 2023 și iunie 2024 numărul victimelor a atins 150.000 și mai multe crime împotriva umanității comise de ambele părți au fost deja documentate de diferite organizații pentru drepturile omului. Cel puțin 14,5 milioane de sudanezi, dintr-o populație de 51 de milioane, au fost strămutați. Oamenii care locuiesc în regiunea dintre El Fasher, Darfurul de Nord, și Kadugli, Kordofanul de Sud, luptă cu foamea acută și cu foametea. O analiză recentă a Clasificării Integrate a Fazelor de Securitate Alimentară a ONU a stabilit că aproximativ 21,2 milioane de sudanezi - 45% din populație - se confruntă cu nivele ridicate de insecuritate alimentară acută, cu 375.000 de oameni din toată țara confruntându-se cu nivele „catastrofice” de foame (adică, sunt în pragul inaniției).
De la începutul războiului, sute de mii de oameni strămutați intern s-au refugiat în El Fasher, aflat atunci în mare parte sub controlul FAS. Aproximativ 260.000 de civili se aflau încă acolo în octombrie 2025 când FSR au străpuns rezistența, au intrat în oraș și au întreprins mai multe masacre documentate. Printre cei uciși se numărau și 460 de pacienți ai Maternității Saudite și însoțitorii lor. Căderea orașului a însemnat că FSR dețin acum în mare parte controlul asupra vastei provincii Darfur, în timp ce FAS controlează o mare parte din estul Sudanului - inclusiv Portul Sudan, care dă acces țării la mare și la comerțul internațional - precum și capitala Khartoum.
În prezent, nu există semne de aplanare a conflictului.
De ce se războiesc FAS și FSR?
Un război la așa scară nu are doar o singură cauză. Motivul politic e limpede: este vorba de o contrarevoluție împotriva revoltei populare din 2019 ce a reușit să-l dea jos pe Președintele Omar al-Bashir, care era la putere din 1993 și ai cărui ultimi ani de guvernare fuseseră caracterizați de inflație în creștere și criză socială.
Forțele de stânga și populare din spatele revoltei din 2019 - care au inclus Partidul Comunist Sudanez, Forțele Naționale de Consens, Asociația Profesională din Sudan, Femeile Grupărilor Civice și Politice Sudaneze și multe comitete locale de rezistența și de cartier - au forțat armata să își dea acordul pentru supravegherea tranziției către un guvern civil. Cu sprijinul Uniunii Africane, a fost creat Consiliul Suveran de Tranziție, compus din cinci membri militari și șase civili. Abdalla Hamdok a fost numit prim ministru iar judecătorul Nemat Abdullah Khair a devenit președintele Curții Supreme, al-Burhan și Hemedti fiind de asemenea membri ai consiliului. Guvernul militar-civil a distrus și mai tare economia, liberalizând cursul de schimb al monedei naționale și privatizând statul, astfel făcând contrabanda cu aur mai profitabilă și întărind FSR (acest guvern a semnat de asemenea Acordurile Abraham, care au normalizat relațiile cu Israelul). Politicile guvernului militar-civil au intensificat condițiile în direcția conflictului pentru putere (controlul asupra statului securitar) și al celui pentru avere (controlul asupra comerțului cu aur).
În pofida rolurilor pe care le dețineau în consiliu, al-Burhan și Hemedti au organizat tentative de lovitură de stat până când, în 2021, au avut succes. După ce au scăpat de civili, cei doi lideri militari au sărit unul la celălalt. Ofițerii FAS au încercat să păstreze controlul asupra aparatului de stat, care în 2019 absorbea 82% din resursele bugetare ale statului (așa cum a confirmat Prim Ministrul Abdalla Hamdok în 2020). Au încercat de asemenea să mențină controlul asupra întreprinderilor statului, gestionând mai mult de 200 de companii prin entități precum Defence Industries System controlat de FAS (se estimează $2 miliarde venituri anuale) și capturând o parte semnificativă a economiei formale a Sudanului din sectorul mineritului, telecomunicațiilor și comerțului cu mărfuri de import-export. FSR – cu rădăcini în miliția Janja’wid (draci călare) – au încercat să dezvolte economia autonomă de război centralizată în jurul Corporației Al Junaid Multi-Activities, care controlează zone cu producție majoră de aur în Darfur și vreo șase mine, inclusiv Jebel Amer. Dat fiind că 50–80% din producția totală de aur a Sudanului este scoasă ilegal din țară (conform datelor din 2022) – mai ales spre EAU – în loc să fie exportată oficial, și dat fiind că FSR domină producția în zonele de minerit artizanal din vestul Sudanului (care reprezintă 80-85% din producția totală), FSR capturează anual sume uriașe din comerțul cu aur (estimate la $860 milioane doar din minele din Darfur, conform datelor din 2024).
În spatele acestor conflicte politice și materiale se găsesc presiuni ecologice care agravează criza. O parte din cauza lungului conflict din Darfur este desecarea Sahelului. Timp de decenii, ploi neregulate și canicule datorate catastrofei climatice au extins Deșertul Sahara spre sud, făcând ca sursele de apă să devină o cauză a conflictelor și înfruntărilor între nomazi și fermieri. Jumătate din populația Sudanului trăiește acum în insecuritate alimentară acută. Incapacitatea de a crea un plan economic pentru o populație distrusă de modificările rapide ale tiparelor meteorologice - împreună cu furtul resurselor de către o elită restrânsă - face Sudanul vulnerabil la conflict de lungă durată. Nu e vorba doar de un război între două personalități puternice, ci de o luptă pentru transformarea resurselor și jefuirea lor de către puteri străine. Se discută din nou un acord de încetare a focului, dar probabilitatea că acesta va fi acceptat sau menținut este foarte mică, dat fiind că resursele rămân ținta principală a diferitelor grupări armate.
Ce posibilități de pace există în Sudan?
Pacea în Sudan ar avea nevoie de șase elemente:
1. O încetare a focului imediată, monitorizată, care include crearea unor coridoare umanitare pentru tranzitul hranei și al medicamentelor. Aceste coridoare ar fi sub conducerea Comitetelor de Rezistență, care au credibilitatea democratică și rețelele necesare pentru a livra ajutoare direct celor care au nevoie.
2. Sfârșitul economiei de război, mai precis închiderea conductelor de aur și arme. Asta ar include impunerea unor sancțiuni stricte asupra vânzării de arme și cumpărării de aur de către EAU, până când rupe toate relațiile cu FSR. Controlul exporturilor în Portul Sudan trebuie implementat de asemenea.
3. Reîntoarcerea în siguranță a exilaților politici și începerea procesului de reconstrucție a instituțiilor politice sub un guvern civil ales și sprijinit de forțele populare - mai ales Comitetele de Rezistență. FAS trebuie private de puterea politică și de bunurile economice și aduse în subordinea guvernului. FSR trebuie dezarmate și demobilizate.
4. Reconstrucția imediată a sistemului judiciar al Sudanului pentru a investiga și judeca pe cei responsabili de atrocități.
5. Crearea imediată a unui proces de responsabilizare care include judecarea șefilor războinici de către un tribunal constituit conform legii în Sudan.
6. Reconstrucția imediată a comisiei de planificare a Sudanului și a ministerului de finanțe, pentru a muta surplusul generat de enclavele exportatoare spre bunurile publice și protecția socială.
Aceste șase puncte elaborează cei trei piloni ai Strategiei Comune AU-IGAD pentru Rezolvarea Conflictului din Sudan (2023) a Uniunii Africane și a Autorității Interguvernamentale de Dezvoltare. Dificultatea acestei strategii - ca în cazul altor propuneri - este că depinde de donatori, inclusiv unii care sunt implicați în violențele descrise mai sus. Pentru ca aceste șase puncte să devină realitate, puterile străine trebuie obligate să pună capăt sprijinului pentru FAS și FSR. Acestea includ Egiptul, Uniunea Europeană, Qatarul, Rusia, Arabia Saudită, EAU și Statele Unite. Nici această strategie nici canalul Jeddah - o cale de mediere lansată de saudiți și de SUA în 2023, care se concentrează pe armistiții de scurtă durată și acces umanitar - nu includ grupările civile sudaneze, cu siguranță nu Comitetele de Rezistență.
Cu toate că Sudanul are poeți care cântă despre durere și suferință, haideți să încheiem pe o notă diferită. În 1961, poetul comunist Taj el-Sir el-Hassan (1935–2013) a scris „Un cântec afro-asiatic”, care începe prin a comemora masacrul Kosti din Joudeh din 1956, când 194 de țărani în grevă au fost sufocați în timp ce se aflau în custodia poliției. Dar noi ne aplecăm asupra sfârșitului cântecului, vocea poetului înălțându-se deasupra zgomotului gloanțelor:
În inima Africii mă aflu în avangardă,
iar cerul meu se întinde până în Bandung.
Vlăstarul de măslin mi-e umbră și ogradă,
O, tovarăși ai mei:
O tovarăși din avangardă, conducând poporul meu spre glorie,
lumânările voastre îmi învăluie inima într-o strălucire verde.
Voi cânta strofa finală,
țării mele iubite;
fraților mei din Asia;
Malayei,
vibrantului Bandung.
Oamenilor din El Fasher, celor din Khartoum, tovarășilor mei din Portul Sudan: îndreptați-vă către pace.
Îmbrățișări,
Vijay






