Tricontinental: Israel comite genocid în Fâșia Gaza
Al patruzecilea buletin (2025)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
7 octombrie 2025 marchează a doua aniversare a genocidului în curs, executat de Israel în Gaza. Pagina de statistici a Organizației Mondiale a Sănătății unde sunt centralizate cifrele cu privire la victimele din rândul palestinienilor, actualizate în mod regulat cu date obținute de la Ministerul Sănătății din Palestina și agențiile ONU, arată că aproximativ 66.000 de palestinieni au fost uciși în Gaza în ultimii doi ani - 30 din fiecare 1000 de oameni care trăiau în Gaza (însă aceste cifre s-ar putea să fie subestimări, dat fiind că ministerul a declarat în repetate rânduri că nu are capacitatea necesară pentru a ține pasul cu șuvoiul de morți și nu știe câți oameni sunt îngropați sub tonele de dărâmături).
UNICEF, agenția ONU pentru copii, calculează că 50.000 de copii palestinieni au fost omorâți sau răniți. Așa cum a declarat Edouard Beigbeder, directorul regional al UNICEF pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu o vechime de douăzeci de ani în UNICEF:
Acești copii - vieți care nu ar fi trebuit niciodată să ajungă reduse la niște cifre - fac astăzi parte dintr-o listă lungă și cumplită de orori inimaginabile: violări grave ale drepturilor copiilor, blocarea ajutorului umanitar, înfometarea, strămutările forțate constante, precum și distrugerea spitalelor, a sistemelor de alimentare cu apă, a școlilor și a locuințelor. În esență, distrugerea vieții înseși în Fâșia Gaza.
Declarația lui Beigbeder se bazează pe o evaluare a celor întâmplate în ultimii doi ani. Într-adevăr, în anul precedent, Philippe Lazzarini, Comisarul General al agenției ONU pentru Palestina (UNRWA), a spus că zece copii își pierdeau zilnic unul sau ambele picioare din cauza bombardamentelor Israelului. Câteva luni mai târziu, Lisa Doughten, din Biroul ONU pentru coordonarea chestiunilor umanitare, a relatat Consiliului de Securitate al ONU că „Gaza este locul cu cel mai mare număr de copii cu membre amputate din istoria modernă”. Aceste știri nu s-au bucurat de prea multă atenție în presa mainstream.
Pe 16 septembrie, Comisia internațională independentă de anchetă a ONU privind teritoriile palestiniene ocupate a publicat un raport de șaptezeci și două de pagini, plin doldora de date, care concluziona „pe temeiuri rezonabile” că guvernul israelian, înalții săi oficiali și armata au comis și continuă să comită acte (actus reus) de genocid cu intenția de a comite aceste acte (mens rea). Acest verdict este mult mai amplu decât concluzia Curții Internaționale de Justiție din ianuarie 2025 că există probe „plauzibile” de genocid. Comisia este condusă de Navi Pillay, o fostă judecătoare la Curtea Supremă din Africa de Sud și la Curtea Penală Internațională, care a fost înalt comisar ONU pentru drepturile omului între 2008 și 2014. A fost limpede și directă în declarația dată presei după publicarea raportului: „Comisia concluzionează că Israelul este responsabil de comiterea unui genocid în Gaza. Este evident că există intenția de a distruge palestinienii din Gaza prin acte care îndeplinesc criteriile enumerate de Convenția cu privire la genocid”.
Nu mai e nimic de dezbătut. E cea mai tranșantă declarație posibilă.
La mijlocul lui septembrie, am vizitat taberele de refugiați palestinieni din Liban, unde starea de spirit oscilează între descurajare și reziliență. Cel puțin patru generații de palestinieni trăiesc în trei dintre cele mai mari tabere palestiniene din Liban: Ain al-Hilweh, creată în Saida în 1948 de Comitetul Internațional al Crucii Roșii sau CICR; Shatila, creată în Beirut în 1949 de CICR; și Mar Elias, creată în Beirut în 1952 de Congregația St. Elias.
1. Generația Nakba (Catastrofa), care au sosit în Liban în 1948 când erau copii sau tineri adulți, în principal din ceea ce azi e Israelul de nord.
2. A doua generație de refugiați palestinieni, prima născută în tabere. Ei au format miezul rezistenței armate ca fedayeen (luptători) prin intermediul a diferite noi organizații politice palestiniene, ca de exemplu Fatah (fondată în 1957), Organizația pentru Eliberarea Palestinei (PLO) (fondată în 1964), și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP) (fondat în 1967).
3. A treia generație, născută în anii 1970 și 1980, care au ajuns la maturitate în timpul ocupației Libanului de către Israel (1982-2000) și avusese primele experiențe politice în timpul primei Intifade (1987-1993) și al celei de-a doua Intifade (2000-2005). Mulți dintre ei au părăsit organizațiile generației precedente și s-au alăturat Jihadului Islamic palestinian (fondat în 1981) și Hamas (fondat în 1987).
4. A patra generație, născută în anii 1990 și după, care a crescut într-o perioadă de restrângere a oportunităților din tabere și cu un sentiment tot mai ascuțit de futilitate și furie.
Începând cu 1948, patru generații au trăit în aceste tabere, departe de casele lor din Palestina. Privesc înspre sud și se întreabă când vor putea să-și exercite dreptul la reîntoarcere, un drept garantat prin Rezoluția 194 a ONU din decembrie 1948.
În Cisiordania, Iordania sau Liban, sentimentul absolut de furie și lipsă de speranță din tabere este copleșitor. Palestinienii care trăiesc acolo privesc imaginile care vin din Gaza, distrugerea absolută și genocidul neîncetat. Li se pare că nu pot face nimic. Imboldul de a lua arma în mână și a lupta pentru a apăra oamenii din Gaza este copleșitor dar imposibil. Se simt luați peste picior de israelieni, care ucid copii palestinieni cu sânge rece, ceea ce-i face să clocotească de furie. Câțiva dintre acești tineri m-au luat deoparte în Shatila și mi-au arătat un video viral cu un profesor chinez, Dr. Yan Xuetong de la Universitatea Tsinghua, certându-se cu un reprezentant al armatei israeliene, Colonelul Elad Shoshan, în timpul Forumului Xiangshan din Beijing în septembrie 2025.
Când Colonelul Shoshan a încercat să apere genocidul, Dr. Yan l-a întrerupt și i-a spus „guvernul dumitale nu are nici legitimitate [nici] dreptul de a decide sau a defini ce e realitatea.” Dr. Yan i-a întrerupt mormăielile lui Shoshan despre terorism cu afirmația tranșantă că există „prea multă propagandă” și că „nimeni nu o crede în afară de câțiva israelieni.” Mânia lui Dr. Yan i-a bucurat pe tinerii palestinieni, care și-au văzut propriile sentimente oglindite în vorbele și convingerile acestuia. Ei nu au timp să desfacă firul în patru. Vor ca violența să înceteze și ca Palestina să fie liberă.
Între timp, în Midan al-Jundi al-Majhool (Piața Soldatului Necunoscut) din Gaza City, muzica plutește în aer. Ahmed Abu Amsha, profesor de muzică la Conservatorul Național de Muzică Edward Said, care a fost strămutat de cel puțin douăsprezece ori în timpul genocidului, adună copii pentru a forma o trupă numită Păsări ale Gazei Cântând. Abu Amsha și elevii săi își construiesc propriile armonii, o pânză sonică formată din chitară și voci, în jurul bâzâitului dronelor care zboară pe deasupra.
Unul dintre cântecele lor cele mai cunoscute este Sheel sheel ya Jamali (Cară, cară, dragă cămila mea), un refren palestinian familiar:
Cară, cară, dragă cămila mea,
Du povara în numele Domnului.
Sângele martirului are aromă de cardamom,
Tu, noapte, fă loc zorilor.Blestem, blestem asupra tiranului,
Domnul îl va judeca.
Nicio umbră nu poate ascunde stelele nopții –
Strig după el.
Trebuie să-l doborâm pe tiran.
Îmbrățișări,
Vijay
 | A guest post by
|