Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În timp ce noi și voi ne facem griji despre cum ne va afecta războiul și inflația familiile și națiunile, negustorii de obligațiuni stau cu ochii pe cifrele de pe ecrane și calculează ce s-ar putea întâmpla cu instrumente financiare aparent obscure. Treaba lor este să apere comorile bogaților. În ultimii cincizeci de ani, stabilitatea relativă a dolarului SUA - mai ales sub forma titlurilor de stat ale Trezoreriei SUA - s-a sprijinit în parte pe ceea ce numim sistemul „petrodolarului.”
Când prețul petrolului este relativ stabil, costurile de producție și transport sunt ceva mai predictibile, inflația e mai ușor de stăpânit și e mai puțin probabil ca prețul titlurilor și al altor active financiare să oscileze puternic. În astfel de condiții, bogații își pot înmulți cu încredere averea pe hârtie. Cu toate că cartelul petrolului numit Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) există din 1960, Statele Unite continuă să dicteze termenii în care cea mai mare parte a petrolului lumii e transportat, evaluat și plătit, folosindu-se de monopolul pe care îl dețin asupra violenței - prin controlul asupra punctelor de blocaj cheie și asupra statelor clientelare prin intermediul bazelor militare și al flotelor și folosindu-se de sancțiuni pentru a face vânzarea de petrol care implică țările sau companiile luate în vizor mai greu de asigurat, finanțat, transportat și plătit. Loviturile de stat și războaiele sunt de asemenea utile pentru a disciplina statele care încearcă să-și controleze propriile resurse sau care doresc să iasă din ordinea centrată pe dolar.
Inflația - o creștere susținută a prețurilor într-o anumită perioadă de timp - este inamicul averii financiare, pentru că depreciază puterea de cumpărare a activelor financiare. Dat fiind că economia mondială depinde de energia derivată din petrol, o creștere a prețurilor la petrol duce la o creștere a prețurilor tuturor celorlalte mărfuri și a costului total de producție și transport, scăzând valoarea titlurilor și a altor active financiare care depind de inflație scăzută. Ca urmare, cei care au averi financiare tind să favorizeze politicile care limitează inflația prin austeritate, politici fiscale restrictive și care țin prețul petrolului la un nivel scăzut - și deci și costul producției, inclusiv salariile. Bogații preferă active care sunt stabile relativ la prețul mărfurilor și al salariilor, motiv pentru care dolarul SUA a fost valuta preferată pentru păstrarea averii și pentru a denomina marile datorii și contracte. Externalizând producția către țările mai sărace, SUA au menținut salariile și inflația la niveluri scăzute acasă și au păstrat puterea de cumpărare a dolarului american. Cu toate că au existat momente de criză, nicio altă valută nu s-a apropiat de poziția din care să înlocuiască întâietatea dolarului american, dat fiind că niciun alt stat nu are combinația de anvergură militară, putere de a sancționa, rețele de aliați și profunzime financiară necesară pentru a dicta prețul unei mărfi cheie precum petrolul.
Negustorii de obligațiuni și clienții lor sunt acum îngrijorați că Iranul a dovedit deja că poate restricționa trecerea prin Strâmtoarea Ormuz și ca urmare înfrunta capacitatea Washingtonului de a monitoriza tranzitul petrolului prin acel punct de blocaj - mai mult de o cincime din totalul mondial. În 2025, aproximativ 21 de milioane de barili au tranzitat zilnic strâmtoarea, la un preț mediu de $69 pe baril, pentru un total de aproximativ $530 de miliarde pe an. Piața globală a petrolului valorează între $2 și $3 trilioane pe an. O parte semnificativă a acestei sume a fost reinvestită de obicei în titluri de stat ale Trezoreriei SUA și în active financiare în dolari. Dacă Washingtonul nu mai poate garanta termenii în care are loc comerțul cu petrol și, chiar mai rău, dacă o mai mare parte a veniturilor vor fi în alte valute decât dolarul (ca de exemplul yuanul Chinei, care este valuta pe care o preferă Iranul pentru plăți), se vor înregistra mari perturbări pe piața de obligațiuni denominate în dolari care se află în miezul sistemului financiar global.
Poate că aceia dintre voi care nu sunt specialiști pe acest subiect se întreabă: ce anume este „piața de obligațiuni?” Ce este o „obligațiune denominată în dolari”? Ce este „petrodolarul” sau chiar „petroyuanul”? Cum funcționează acest sistem? Piețele financiare sunt simple conceptual dar complexe operațional. Adeseori par netransparente pentru că folosesc jargon și pentru că protagoniștii specializați par să interpreteze și să acționeze în baza unor așteptări abstracte și a unor prețuri relative.
Acest buletin oferă un îndreptar pentru unele dintre conceptele cheie necesare pentru a înțelege sistemul financiar global în contextul războiului ilegal pe care Statele Unite și Israelul îl poartă împotriva Iranului. Pentru specialiști, răspunsurile la întrebările de mai jos pot părea prea simpliste, în timp ce pentru cititorul generalist unele întrebări conceptuale vor rămâne doar cu răspunsuri parțiale. Acestea sunt limitările oricărui îndreptar, așa că iertați-ne deja de pe acum.
1. Ce sunt obligațiunile? Obligațiunile sunt o categorie de titlu de creanță - un instrument financiar care poate fi tranzacționat. O obligațiune este ca o creanță (sau o chitanță) asupra unui flux viitor de plăți. Când este emisă o obligațiune, ea reprezintă un împrumut pe care un investitor i-l acordă cuiva care se împrumută, de obicei un guvern sau o corporație. În schimb, cel care se împrumută, adică debitorul, promite că va plăti dobândă la intervale regulate (numite cupoane) și că va plăti suma inițială (numită împrumut) la o dată viitoare fixată (numită scadență). De exemplu, dacă un guvern emite o obligațiune pe 10 ani pentru $1000 cu o dobândă de 4%, cumpărătorul îi dă guvernului $1000 pe loc, primește $40 pe an dobândă și primește $1000 înapoi peste zece ani. Dacă deținătorul de obligațiuni nu dorește să aștepte până la sfârșitul perioadei, acesta poate vinde obligațiunea altcuiva pe o piață secundară. Simplu spus: obligațiunile sunt o formă de capital purtător de dobândă sau fictiv: pretenții legale asupra profiturilor viitoare sau veniturilor fiscale în loc de proprietate asupra activelor productive în sine. Spre deosebire de obligațiuni, acțiunile reprezintă părți din proprietatea asupra unei companii. Acționarii pot primi dividende (care nu sunt garantate) și valoarea acțiunilor poate varia în funcție de realizările companiei. Acestea ar putea să-și piardă valoarea pe de-a-ntregul. De obicei, obligațiunile oferă venituri mai mici cu riscuri mai scăzute decât acțiunile, în timp ce acțiunile presupun un risc mai mare dar venituri potențiale mai mari.
2. Ce este piața de obligațiuni? Piața de obligațiuni este locul unde guvernele și corporațiile emit și tranzacționează obligațiuni. Nu există o singură piață, pentru că piața de obligațiuni este descentralizată. Majoritatea obligațiunilor sunt tranzacționate direct între bănci, investitori instituționali și investitori individuali prin principalele centre financiare precum New York, Londra, Tokyo, Hong Kong și Frankfurt. Piața de obligațiuni în dolari este formată din obligațiuni emise în dolari americani - în principal obligațiuni de stat ale Trezoreriei SUA și alte obligațiuni denominate în dolari emise de corporații și guverne din afara Statelor Unite. Obligațiunile de stat ale Trezoreriei SUA sunt obligațiuni emise de guvernul SUA. Acestea includ bonurile de tezaur (împrumuturi pe termen scurt care ajung la scadență în mai puțin de un an), bonurile de trezorerie (împrumuturi pe termen mediu care ajung la scadență în doi până la zece ani) și obligațiuni (împrumuturi pe termen lung care ajung la scadență în douăzeci sau treizeci de ani). Băncile centrale, băncile comerciale, fondurile de pensii, asiguratorii, corporațiile și alți investitori dețin aceste obligațiuni pentru că acestea sunt printre activele financiare cele mai lichide și larg acceptate din toată lumea. O parte semnificativă din surplusul global de dolari - inclusiv unele surplusuri din exportul de petrol, despre care vom vorbi în curând - a fost reciclat în trecut prin intermediul acestor obligațiuni. Acest mecanism contribuie la finanțarea datoriei guvernului SUA (în prezent de aproape $39 de trilioane) prin achiziționarea de obligațiuni ale Trezoreriei SUA, în timp ce crește cererea globală de dolari SUA ca valută mondială de rezervă - cea mai universal acceptată valută pentru facturarea comercială, pentru plăți și pentru deținerea de rezerve și averi.
3. Ce este sistemul petrodolarului? Așa cum am menționat mai sus, piața mondială a petrolului valorează aproximativ $2-3 trilioane pe an. Deci unde merg profiturile din toate aceste vânzări de petrol? După șocul petrolului din 1973-1974 și mai ales datorită aranjamentelor Washingtonului cu Arabia Saudită și cu alte monarhii din Golf, majoritatea comerțului mondial cu petrol a ajuns să fie facturat și plătit în dolari. Acest lucru înseamnă că țările care importau petrol aveau nevoie de dolari pentru a cumpăra petrol, în timp ce țările care exportau petrol acumulau mari surplusuri de dolari. Statele care exportau petrol, băncile centrale și fondurile suverane apoi reinvesteau o mare parte din acele surplusuri în active denominate în dolari. Această reciclare a veniturilor din petrol în instrumente financiare bazate pe dolar leagă piețele de energie de piețele financiare, susține cererea de obligațiuni denominate în dolari, menține costul împrumuturilor pentru SUA mai scăzute decât ar fi în mod normal și întărește statutul dolarului SUA ca valută mondială de rezervă. Un element cheie din acest proces a fost piața eurodolarului - piața offshore în dolari SUA, unde dolarii sunt depozitați și împrumutați în afara Statelor Unite - ceea ce contribuie la canalizarea surplusurilor de petrol înspre piețele financiare globale. Am putea numi acest sistem complexul Petrol-Dolar-Wall Street.
Statele Unite s-au folosit de sistemul petrodolarului pentru a sancționa țările care nu cooperează cu politica externă a SUA din motive politice. Departamentul Trezoreriei SUA a limitat accesul țărilor vizate la sistemul financiar în dolari, forțându-le să se conformeze piețelor dominate de SUA. Țările care se împotrivesc, precum Iranul, au căutat alternative la comerțul cu petrol în dolari; de aceea Iranul a spus că țările care plătesc în yuanul chinezesc pot trece în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz. Complexul Petrol-Dolar-Wall Street sprijină puterea SUA (folosindu-se de sancțiuni) chiar și atunci când împinge țările să caute diversificare, gestionarea riscurilor și aranjamente cu valute alternative.
4. Care ar fi efectul asupra pieței de obligațiuni în dolari dacă profiturile din petrol n-ar mai fi în dolari? Dacă veniturile din petrol nu mai sunt ținute în active denominate în dolari cererea globală de active în dolari - mai ales obligațiunile Trezoreriei SUA - ar putea intra în declin. Acest lucru ar putea reduce achizițiile străine de obligațiuni ale Trezoreriei SUA, ar crește costul împrumuturilor SUA, ar deprecia valoarea dolarului american și ar slăbi rolul dolarului ca valută mondială de rezervă. Dar nu ar fi vorba de un proces simplu sau imediat. Efectul total al unui astfel de proces ar depinde de cât de repede și de amplu ar înlocui valutele alternative comerțul cu petrol în dolari. Pe termen scurt, se vor înregistra perturbări mai degrabă decât o tranziție lină sau un colaps imediat al dominației dolarului.
5. Ce este petroyuanul? Petroyuanul se referă la comerțul cu petrol care are prețuri în dolari americani dar plățile sunt efectuate în yuanul chinezesc. A apărut în 2018, atunci când Bursa Internațională a Energiei din Shanghai a lansat piața contractelor futures pe petrolul brut denominate în yuani. Petroyuanul este estimat a fi doar o mică parte - nu mai mult decât 5% - din comerțul mondial cu petrol. Chiar dacă petroyuanul există, nu poate depăși petrodolarul pentru că yuanul nu este pe deplin convertibil. Conform regulilor guvernului chinez, yuanul nu poate fi schimbat la liber cu alte valute la prețul pieței, ceea ce limitează utilizarea sa în tranzacțiile globale. Piețele financiare SUA sunt mai lichide - ceea ce înseamnă că activele în dolari pot fi convertite cu ușurință în bani gheață - datorită deficitului mare pe care îl menține guvernul SUA pentru a asigura fluxul dolarului în economia mondială. Sistemele financiare înrădăcinate, alianțele geopolitice și instituțiile globale încă favorizează dolarul SUA, ceea ce face ca tranziția la scară largă către comerțul cu petrol în yuani să fie lentă și limitată. Chiar dacă multe dintre țările care fac parte din Inițiativa Belt and Road au adoptat yuanul în tranzacțiile lor, interesul principal al guvernului Chinei este de a utiliza propria valută pentru a susține creșterea economică internă și a facilita comerțul. China nu dorește să ofere un depozit stabil și lichid pentru averea finanțiștilor internaționali, nici dezindustrializarea și polarizarea internă și internațională pe care ar aduce-o cu sine convertibilitatea deplină a valutei.
Sperăm că îndreptarul de mai sus a reușit să explice câteva dintre părțile mai misterioase ale momentului actual. Este important să înțelegem aceste concepte și procese pentru că Iranul a condiționat trecerea în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz de comerțul cu petrol denominat în yuan ca instrument împotriva Statelor Unite. Prin controlul asupra unui punct de blocaj prin care trec fluxuri mondiale majore de petrol, Iranul poate evita sancțiunile, submina sistemul petrodolarului și întări legăturile cu China. Chiar dacă aceste măsuri nu distrug de unele singure sistemul petrodolarului, ele generează costuri semnificative pentru SUA datorită faptului că acea țară nu e dispusă să cadă la o mare învoială și să pună capăt unui conflict de aproape cincizeci de ani.
Îmbrățișări,
Vijay
