Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Pe măsură ce violența se răspândește din Caraibe și până în Asia de Vest, războiul de agresiune al Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului paralizează economia lumii. Consecințele erau previzibile: se știa că dacă Statele Unite și Israelul atacă Iranul, Strâmtoarea Ormuz - prin care trece un sfert din comerțul maritim cu petrol al lumii - avea să devină un punct de strangulare. Odată cu prețul petrolului în creștere, tensiunile geopolitice se intensifică. Nu prea se mai pot face multe pentru a opri avalanșa de catastrofe pe care au dezlănțuit-o asupra lumii Washingtonul și Tel Avivul. Muncitorimea din lumea întreagă, deja demoralizată de faptul că nu poate opri genocidul împotriva palestinienilor, este acum spectatoarea încă unui război pe care nu l-a ales. În fața acestei realități, este ușor să cădem pradă unor emoții care ajung de la furie până la deznădejde.
Un război împotriva planetei e în plină desfășurare - un război fără sfârșit.
Nu e o exagerare. În timpul uneia dintre conferințele de presă zilnice ale ONU, Máximo Torero, economistul șef al Organizației pentru Alimentație și Agricultură, a avertizat:, „Nu este vorba doar de un șoc energetic. Este un șoc sistemic care afectează lanțurile agro-alimentare la nivel mondial.” Regiunea Golfului Persic acoperă aproape jumătate din comerțul global cu sulf, folosit în procesul de producție al acidului sulfuric necesar pentru procesarea minereului de fosfat în scopul obținerii îngrășămintelor. Întreruperile de pe această piață au dus deja la o creștere dramatică a prețului îngrășămintelor. Ceea ce a creat probleme pentru fermierii care au plantat culturi sau plănuiesc să o facă în sezonul următor. Torero a adăugat: „Agricultorii se confruntă cu un șoc dublu al costurilor: îngrășămintele sunt mai scumpe și costul combustibilului este în creștere, ceea ce afectează întreg lanțul valoric agricol, inclusiv irigațiile și transportul.” Chiar dacă războiul ia sfârșit în clipa asta, este probabil că prețurile alimentelor vor rămâne ridicate și anul viitor. Date fiind povara datoriilor și austeritatea deja impuse unui număr mare de țări din Sudul Global, încă câteva sute de milioane de oameni se vor scufunda și mai tare în sărăcie și foamete.
În 2020, în toiul pandemiei și la apogeul retoricii anti-China în Nordul Global, campania No Cold War (Nu Războiului Rece) a publicat o declarație intitulată „Un Nou Război Rece împotriva Chinei este împotriva intereselor umanității”. Cele 176 de cuvinte ale declarației, traduse în douăzeci de limbi, au chemat la cooperare nu confruntare între țările lumii. A fost semnată de peste două mii de oameni și mai mult de douăzeci de organizații și platforme pentru pace. În ultimii cinci ani, colectivul care gestionează campania No Cold War, al cărui membru sunt, a crescut, iar acum include aproape douăzeci de membri din numeroase organizații. Împreună cu declarațiile, publicăm în mod regulat eseuri în cadrul seriei Perspective și organizăm regulat conversații despre război și pace. Vă invităm să ne vizitați noua pagină de internet, unde puteți găsi o listă a membrilor colectivului și puteți afla cum vă puteți implica în munca noastră.
Ca răspuns la pericolul tot mai mare al unui conflict extins, No Cold War a redactat o declarație cu privire la acest război fără sfârșit:
De la fondarea lor în 1776, Statele Unite capitaliste au impus planetei război după război pentru mai mult de 90% din durata existenței lor - oprindu-se doar pentru câțiva ani în perioada de început. Aproape toate aceste războaie au fost războaie pe care SUA le-au ales, adeseori desfășurate departe de SUA continentală (războaiele din Filipine și Vietnam s-au desfășurat la o distanța de 13.000 de km). Aceste războaie au dus la moartea a zeci de milioane de civili, fiind folosit armament care inspiră groază (inclusiv bombe nucleare în Japonia și arme chimice în Vietnam și Irak). Patruzeci și cinci de bărbați au ocupat până acum funcția de președinte al Statelor Unite. Fiecare dintre ei și-a implicat țara într-un război străin sau un război împotriva poporului unei țări în curs de colonizare, mai ales nativi americani, africani înrobiți și imigranți. Acest obicei belicos a încălcat legislația SUA (mai ales Rezoluția cu privire la autorizarea războiului, din 1973) și, implicit, a permis președinților SUA să-și folosească imensa putere militară împotriva planetei.
Acest tipar este evident în situația actuală. În 2026, Președintele SUA Donald Trump a intensificat sau inițiat cinci conflicte majore pe această planetă. Trei dintre ele sunt purtate împreună cu guvernul Israelului, care operează îngemănat cu guvernul Statelor Unite, iar țările europene furnizează sprijin diplomatic și armament. Fiecare dintre aceste războaie încalcă Carta Națiunilor Unite, ceea ce înseamnă că sunt acte ilegale care ar trebui condamnate în Consiliul de Securitate al ONU; toate sunt războaie de agresiune, ceea ce înseamnă că persoana care le-a autorizat este criminal de război.
1. Venezuela. În ziua de 3 ianuarie 2026, Statele Unite au încălcat Articolul 2 al Cartei Națiunilor Unite când au invadat un stat membru al ONU, i-au răpit președintele în funcțiune și au obligat țara să se supună cerințelor formulate de guvernul Statelor Unite.
2. Cuba. Statele Unite au impus Cubei o blocadă economică ilegală începând din 1960, încălcând Articolul 41 al Cartei ONU care permite impunerea de sancțiuni din partea unor terți doar printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU (rezoluție care nu există). Blocada s-a intensificat în 29 ianuarie 2026, când Trump a interzis oricărei țări terțe să livreze Cubei petrol, obligând populația cubaneză să supraviețuiască cu aproximativ o treime din nevoile sale energetice.
3. Iran. În 28 februarie 2026, Statele Unite și Israelul, încălcând Articolul 2 al Cartei ONU, au declanșat un val de atacuri asupra Iranului, ucigând entuziast civili și distrugând infrastructura din întreaga țară, precum și asasinându-l pe Liderul Suprem Ali Khamenei. Aceste atacuri au loc la mai puțin de un an după ce Statele Unite și Israelul au bombardat timp de doisprezece zile, în iunie 2025, instalațiile de energie nucleară ale Iranului. Bombardamentele recente au determinat Iranul să lovească bazele militare SUA care nu sunt atât scuturi pentru vecinii Iranului ci mai degrabă ținte. Războiul a dus la închiderea parțială a Strâmtorii Ormuz, ceea ce a declanșat o catastrofă majoră a combustibililor și alimentelor în întreaga lume.
4. Liban. Profitând de războiul din Iran, Israelul a bombardat fără milă sudul Libanului și capitala acestuia, Beirut, încălcând Articolul 2 al Cartei ONU. O cincime din populația libaneză a fost strămutată și mii de civili au fost uciși și răniți.
5. Palestina. Parte din genocidul nesfârșit și brutal împotriva palestinienilor, Israelul a atacat orașe din Gaza în repetate rânduri, în pofida armistițiului, și a confiscat pământuri în Cisiordania Ocupată precum și a strămutat palestinieni din zonă, încălcând mai multe rezoluții ONU cu privire la ocupația israeliană a Palestinei.
Aceste cinci războaie sunt legate între ele și fac parte din imperialismul SUA, care a început să cioplească planeta (suntem conștienți că au loc și alte războaie, în Myanmar, Sudan și Ucraina, de exemplu, dar acelea vor fi abordate într-o altă declarație). Statele Unite, incapabile să gestioneze un plan pentru a-și recupera puterea economică în declin și a opri ascensiunea Sudului Global (mai ales a Chinei), se concentrează acum pe forța militară. Dar chiar și în acest domeniu Statele Unite descoperă că pot distruge infrastructură și ucide civili, însă nu pot îngenunchea națiunile din punct de vedere politic. Fiecare dintre aceste țări rămâne în picioare. Niciuna dintre ele nu e dispusă să se predea.
Popoarele lumii nu disperă și nu sunt demoralizate. Din Cuba în Palestina, cei asupra cărora se trage ripostează cu tot ce au la îndemână. Cer lumii să îi sprijine și să nu deznădăjduiască. Cer condamnarea imperialismului SUA și ne cer să nu tratăm niciodată o astfel de violență ca pe ceva normal. Aceste războaie par nesfârșite. Dar se vor sfârși. Spiritul omenesc e prea puternic pentru a fi învins de cei care-l torturează. Se folosește de orice cale pentru a refuza o lume în care această istorie a războiului fără sfârșit ne determină viitorul.
Trecem printr-o perioadă care ne cere să fim puternici. Puterea care derivă din propria noastră umanitate dar și din exemplul celor care au luptat înaintea noastră. Saïda Menebhi (1952–1977), învățătoare și membră a organizației marxiste marocane Ila al-Amam (Înainte), a fost una dintre aceștia. La 16 ianuarie 1976, în timpul Anilor de Plumb ai Marocului (Les années de plomb), când monarhia nu tolera nicio vorbă sau faptă care sprijinea instaurarea unei republici, cu atât mai puțin a socialismului, tovarășa Saïda a fost arestată. A fost închisă în centrul de tortură al Regelui Hassan al II-lea, Derb Moulay Cherif, unde a scris acest poem care încă îmi dă fiori:
Știi tu, copilul meu,
Am scris pentru tine un poem
dar nu mă pedepsi
pentru că scriu în limba asta
pe care tu încă nu o înțelegi
nu-i nimic, copilule,
când o să crești
o să iei visul ăsta
pe care l-am visat în toiul zilei
când va fi rândul tău, vei spune povestea acestei femei
prizonieră arabă
în propria ei țară
arabă până la părul ei alb
ochii ei verzui
visul, copilule,
începe
când văd un porumbel
păsările care-și construiesc cuibul
pe acoperișurile temnițelor
visez să trimit un mesaj revoluționarilor
din Palestina
ca să-i asigur de sprijin până la victorie
visez să am aripi
precum vrăbiile
să străbat cerurile
până în Eritreea
până în Dhofar
cu brațele încărcate de arme
cu capul plin de poeme
vreau să fiu călătoare
pe nori
înveșmântată pentru război
luptând împotriva lui Pinochet
în satele din Chile
ca sângele meu să se verse
pe pământul chilian
pe care l-a lăudat Neruda
o visul meu
Africa roșie
fără copii înfometați
visez
că luna
de acolo de sus va cădea
și va strivi inamicul
și că luna mă va lăsa
în Palestina sau în Sahara
oriunde
lupt pentru victorie
Pentru toți oamenii care sunt luptători.
La sfârșitul lui 1977, tovarășa Saïda s-a alăturat unei greve a foamei împotriva politicii regelui de a întemnița în izolare prizonieri politici precum Abdellatif Laabi, Abraham Serfaty, Fatima Oukacha, Piera di Maggio, Rabea Ftouh și pe ea însăși. În 11 decembrie al aceluiași an, Saïda a fost dusă de urgență la spitalul Ibn Rushd din Casablanca, unde a murit la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Amintirea curajului ei și poemul pe care ni l-a lăsat ne dau putere în lupta împotriva războiului fără sfârșit.
Îmbrățișări,
Vijay
