Tricontinental: Dreptul la dezvoltare este un drept inalienabil al omului
Al cincizeci și doilea buletin (2025)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În amintirea lui Mehdi Ben Barka (1920–1965), pe ale cărui urme călcăm.
Acum aproape șaizeci de ani, în ianuarie 1966, sute de revoluționari din întreaga Lume a Treia s-au strâns în Havana, Cuba, pentru Prima Conferință de Solidaritate a Popoarelor din Africa, Asia și America Latină - Conferința Tricontinentală. Acolo au discutat inevitabilitatea decolonizării și ideile pe care le aveau pentru o lume dincolo de imperialism. Fidel Castro și ceilalți organizatori au convocat această conferință pentru a aduce împreună cele două curente ale revoluției mondiale: curentul revoluției socialiste și pe acela al eliberării naționale. Delegații au înțeles că era nevoie de radicalizarea idealurilor de suveranitate care fuseseră formulate cu zece ani mai devreme în timpul Conferinței de la Bandung. Erau nemulțumiți că ordinea mondială rămânea captivă în structuri neocoloniale care blocau în cicluri de subdezvoltare chiar și țările recent devenite independente, cu fostele partide revoluționare de eliberare națională demobilizându-se de îndată ce noile steaguri fuseseră înălțate și noile imnuri fuseseră intonate.
Pentru a sărbători moștenirea Conferinței Tricontinentale, în amintirea căreia este numit institutul nostru, am publicat luna aceasta dosarul nr. 95 Imperialismul va fi învins inevitabil: Renașterea Spiritului Tricontinental (decembrie 2025). Pe parcursul anului 2026, vom organiza de asemenea mai multe discuții și seminare online și în persoană (primul dintre acestea, găzduit împreună cu CLASCO, Consiliul Latino-American pentru Științe Sociale, poate fi urmărit aici). În acest dosar argumentăm că, acolo unde Spiritul Bandungului insista pe suveranitate și multilateralism, Spiritul Tricontinental merge mai departe, identificând demnitatea și lupta de clasă ca baze ale unei emancipări reale.
Una dintre ideile principale ale epocilor Bandung și Tricontinental a fost că demnitatea nu poate fi obținută fără dezvoltare - și că dreptul la dezvoltare li se cuvine tuturor popoarelor lumii. În noiembrie 1957, Adunarea Generală a Națiunilor Unite (AGNU) a adoptat Rezoluția 1162 (XII) cu privire la Dezvoltarea Economică și Socială Echilibrată și Integrată. Patru ani mai târziu, în 1961, AGNU a declarat că anii 1960 vor fi „Deceniul pentru Dezvoltare al Națiunilor Unite”. În mai 1968, spre sfârșitul acelui deceniu, delegații la Conferința Internațională a ONU pentru Drepturile Omului, din Teheran, Iran, au adoptat Proclamația de la Teheran, care avertiza:
Diferența tot mai mare dintre țările dezvoltate din punct de vedere economic și cele în curs de dezvoltare împiedică realizarea drepturilor omului în comunitatea internațională. Eșecul Deceniului pentru Dezvoltare în a-și atinge modestele obiective face cu atât mai necesar ca fiecare națiune, în funcție de capacități, să depună cel mai mare efort posibil pentru a micșora această diferență.
Conferința Tricontinentală a avut loc în mijlocul acestui așa-zis deceniu pentru dezvoltare. În acel moment, principalele țări ale Lumii A Treia realizaseră deja că cadrul de dezvoltare al ONU nu avea cum să micșoreze acea diferență atâta vreme cât economia globală rămânea organizată în baza unor structuri de dependență. Aveau să mai treacă două decenii după Teheran până când ONU adopta declarația cu privire la dreptul la dezvoltare. În 4 decembrie 1986, când multe țări din Lumea A Treia se prăbușeau deja sub povara crizei datoriilor, care avea să se prelungească și în anii 1990, AGNU a adoptat în sfârșit Declarația cu privire la Dreptul la Dezvoltare. Documentul conținea cele mai minunate idealuri:
Dreptul la dezvoltare este un drept inalienabil al omului în baza căruia fiecare om și toate popoarele au dreptul să participe, să contribuie și să se bucure de dezvoltare economică, socială, culturală și politică, în care toate drepturile omului și libertățile fundamentale pot fi realizate pe deplin (Articolul 1.1).
...
Statele trebuie să ia, la nivel național, toate măsurile necesare pentru realizarea dreptului la dezvoltare și vor asigura, printre altele, egalitatea de șanse a tuturor în ceea ce privește accesul la resurse de bază, educație, servicii de sănătate, hrană, locuire, loc de muncă și distribuirea corectă a venitului. Se vor lua măsuri eficiente pentru a garanta că femeile au un rol activ în procesul de dezvoltare. Reforme economice și sociale potrivite vor fi întreprinse pentru a eradica toate tipurile de injustiție socială (Articolul 8.1).
Statele vor încuraja participarea populară în toate sferele, ca factor important în dezvoltare și în realizarea deplină a tuturor drepturilor omului (Articolul 8.2).
Aceste idealuri sunt înscrise în rezoluțiile și declarațiile ONU nu datorită altruismului Nordului Global, ci pentru că au luptat pentru ele sute de milioane de oameni din mișcările anticoloniale și socialiste.
La doi ani de la adoptarea declarației, Banca Mondială a publicat Raportul Global despre Dezvoltare (1988), care stabilea că datoria externă totală a Lumii A Treia ajunsese la $1,035 trilioane în 1986, o creștere uluitoare de la $560 miliarde în 1982 și $130 miliarde în 1974. Raportul observa: „Datoriile [statelor Lumii A Treia] sunt în creștere, dar acestea încă se confruntă cu transferuri de resurse net negative pentru că obligațiile legate de dobânzi depășesc finanțările noi, limitate. În unele țări în curs de dezvoltare, gravitatea acestei crize economice prelungite deja o depășește pe cea a Marii Recesiuni din țările industrializate și, în multe țări, sărăcia este în creștere.” Fondul Monetar Internațional a ajuns la o concluzie similară în propria evaluare, care plasa datoria totală a Lumii A Treia la $916 miliarde, o cifră ceva mai mică, care însă indica aceeași tendință.
Anul viitor va avea loc a patruzecea aniversare a Declarației ONU cu privire la Dreptul la Dezvoltare, dar puțini o vor sărbători. Începând cu anul 1986, s-au făcut eforturi în cadrul sistemului ONU pentru drepturile omului pentru a trece de la o declarație în mare parte simbolică la un instrument obligatoriu din punct de vedere legal. Dar aceste eforturi s-au confruntat cu împotrivire susținută din partea națiunilor mai bogate, care consideră că un astfel de instrument ar fi în detrimentul monopolului pe care îl dețin ele asupra avuției și resurselor.
În octombrie 2021, de exemplu, Consiliul pentru Drepturile Omului a adoptat rezoluția anuală cu privire la dreptul la dezvoltare, cu 29 de voturi pentru, 13 împotrivă și 5 abțineri. Cele 13 voturi împotrivă proveneau toate de la țări din Nordul Global. Doi ani mai târziu, în octombrie 2023, când consiliul a votat pentru depunerea la AGNU a unei propuneri de convenție cu privire la dreptul la dezvoltare, rezoluția a fost din nou adoptată cu 29 de voturi pentru, 13 împotrivă și 5 abțineri. Din nou, toate voturile împotrivă veneau de la țări din Nordul Global. Este cât se poate de evident că, în pofida sprijinului retoric pentru dezvoltare exprimat de Nord, acesta a depus multe eforturi pentru a restrânge rezoluțiile ONU cu privire la dezvoltare și chiar pentru a împiedica orice discuție cu privire la ștergerea datoriilor, un pas esențial pentru dezvoltarea Sudului Global.
Aceasta este contradicția din miezul dreptului la dezvoltare: este proclamat ca inalienabil dar în practică este încălcat. Dosarul nr. 95 revine asupra insistenței Spiritului Tricontinental că emanciparea nu poate fi măsurată în steaguri și discursuri ci în îmbunătățirea materială a vieții oamenilor. Dezvoltarea nu e un slogan, nici o sumă de obiective gestionate de la vârf. Este dreptul de a mări capacitatea oamenilor să trăiască cu demnitate. Dar un astfel de drept va rămâne de neatins pentru majoritatea omenirii atâta vreme cât dobânzile la datorii, măsurile economice coercitive și războaiele continuă să sece bogăția socială a națiunilor mai sărace. Aspirațiile de dezvoltare ale Sudului Global nu vor fi realizate în sălile ONU; ele vor deveni realitate doar prin lupta organizată care obligă instituțiile și statele să acționeze.
Anul se apropie de sfârșit, la fel și primul deceniu al existenței noastre ca institut de cercetare. Am pornit la drum cu ambiția de a fi un grup de reflecție pentru mișcările din Sudul Global, cu rădăcini în cele peste două sute de organizații muncitorești și țărănești și mișcări politice care formează rețeaua Adunării Internaționale a Popoarelor. Pe parcursul acestui deceniu, am realizat că avem două sarcini principale: în primul rând, să amplificăm punctele de vedere ale mișcărilor și să stimulăm dezbaterea între ele și în cadrul societății; în al doilea rând, să construim o Nouă Teorie a Dezvoltării, pentru când mișcările noastre ajung la putere și au obligația să remodeleze societatea și să ne ducă către un viitor mai bun, dincolo de lanțurile capitalismului. Pe măsură ce mandatul nostru s-a lărgit, a crescut și amploarea muncii noastre.
Din acest motiv, și pentru că și voi credeți în misiunea noastră, sperăm că veți decide să ne sprijiniți munca pentru încă un an. Depindem de solidaritatea voastră pentru a continua. Există multe modalități de a contribui:
1. Dacă doriți să vă alăturați Brigăzii de Stagiari Tricontinental, scrieți-ne la intern@thetricontinental.org.
2. Dacă doriți să ne ajutați cu munca de redactare și traducere, scrieți-ne la volunteers@thetricontinental.org.
3. Dacă doriți să contribuiți financiar, scrieți-ne la soledad@thetricontinental.org. Ne bazăm pe sprijinul vostru pentru a ne continua munca.
Sperăm că vă veți alătura comunității Tricontinental.
Îmbrățișări,
Vijay
 | A guest post by
|