Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În 15 octombrie 1987, Thomas Sankara, liderul Burkinei Faso, a fost asasinat împreună cu alți doisprezece membri ai conducerii țării. În acea perioadă, pe care mi-o amintesc foarte bine, domnea o mare confuzie cu privire la cine îndeplinise acest act de neiertat. Asasinii, prea fricoși pentru a-l înfrunta pe Sankara, l-au împușcat pe la spate, lovindu-l de mai multe ori, ca apoi să tragă în cei prezenți la întâlnirea cu el. Nu după mult timp, unul dintre asociații lui Sankara, Blaise Compaoré, a justificat lovitura de stat, afirmând că Sankara pusese în pericol relațiile cu Franța și Coasta de Fildeș, o aliată apropiată a Franței. Treizeci și cinci de ani mai târziu, după ce o rebeliune populară l-a dat jos de la putere, Compaoré a fost găsit vinovat de complicitate la asasinat, însă implicarea serviciilor de informații străine nu a fost anchetată riguros. O întrebare a rămas până azi fără răspuns: de ce a fost omorât Sankara de fapt?
Thomas Sankara (1949-1987) a fost desemnat în ianuarie 1983 prim ministru al ceea ce atunci se numea Republica Voltei Superioare de către Președintele Jean-Baptiste Ouédraogo, al cărui guvern ajunsese la putere după înlăturarea lui Saye Zerbo în noiembrie 1982. În urmă încercării lui Zerbo de a reprima sindicatele, tinerii ofițeri de armată asociați Grupului Ofițerilor Comuniști (Regroupement des officiers communistes, ROC), din care făcea parte și Sankara, îl ajutaseră pe Ouédraogo să preia puterea. Ouédraogo l-a desemnat apoi pe Sankara prim ministru. Ambii bărbați cultivau o imagine publică austeră, iar tânărul prim ministru se deplasa chiar cu bicicleta pentru a merge la locul de muncă. Nesimțindu-se în largul său în preajma prezenței autoritare a Grupului Ofițerilor Comuniști, pe care francezii îl doreau îndepărtat, Ouédraogo l-a plasat pe Sankara sub arest la domiciliu și a încercat să-i dea afară pe ceilalți membri ai Grupului. Ca reacție, tânărul Compaoré a condus lovitura de stat din 4 august 1983 prin care Sankara fost eliberat și adus la putere. Sankara și Compaoré au preluat controlul asupra Republicii Voltei Superioare, pe care Sankara s-a grăbit să o redenumească Burkina Faso (Țara Oamenilor Demni).
O scurtă trecere în revistă a planului de guvernare al lui Sankara arată cât de mult ar fi avut de câștigat poporul burkinez dacă acesta nu ar fi fost înlăturat de la putere și ucis în 1987. Cel mai important aspect al Revoluției Burkineze a fost nevoia de a mobiliza poporul pentru un efort cuprinzător de construire a țării lor prin intermediul Comitetelor pentru Apărarea Revoluției (Comités de Défense de la Révolution, CDR), un concept preluat din experiența cubaneză. Cu ajutorul CDR, guvernul Sankara a aflat de ce aveau nevoie oamenii, a dezvoltat proiecte pentru îndeplinirea acestor nevoi, ca apoi să le implementeze. Principalele probleme erau, desigur, aceleași ca pentru toate popoarele Sudului Global: educație, sănătate, suveranitate alimentară, electricitate, locuințe, apă curată și infrastructură de colectare a gunoiului, un trai decent, posibilități culturale și transport (cele enumerate în lista Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU).
Sankara își pusese de tânăr întrebarea cum poate fi eliberat un popor din lanțurile privațiunilor, încă de când începuse să fie atras de marxism. A găsit răspunsul cu ajutorul muncii practice pe care a îndeplinit-o în armată și guvern: era nevoie ca Burkina Faso să aibă suveranitate națională asupra materiilor prime (mai ales asupra aurului); să se folosească de acea bogăție națională pentru a construi infrastructura necesară pentru o viață modernă pentru toți burkinezii (transport, electricitate, educație, sănătate și apă precum și infrastructură de colectare a gunoiului); să creeze legături regionale, continentale și internaționale care întăreau conștiința de sine a poporului în loc să o slăbească. Aceasta a fost baza revoluției democrate și populare inițiate de Sankara, abordarea sankaristă, cum a început să i se spună după ce a fost asasinat.
În cel mai recent dosar al nostru, Lupta de clasă și catastrofa climatică în Sahel (aprilie 2026), arătăm cum Deșertul Sahara și Sahelul, care se întinde mai jos de el și include Burkina Faso, se găsesc în mijlocul unei catastrofe climatice, cu turbulențe meteorologice care perturbă pastoralismul, agricultura și rutele comerciale, într-o regiune deja distrusă de conflicte secesioniste violente și insurecții religioase extremiste. Consecințele distrugerii Libiei de către SUA-Franța-NATO în 2011 a inflamat toate contradicțiile politice din centura Sahara-Sahel, din Algeria până în Nigeria. Conflicte mai vechi pentru resurse, intensificate de dezastrele climatice, au fost acum adâncite de pătrunderea Jama’at Nusrat ul-Islam wa al-Muslimin (Gruparea pentru Susținerea Islamului și a Musulmanilor) și a Statului Islamic în Sahara Mare. Zone extinse ale regiunii Sahel, din Mali până în Ciad, se află sub controlul acestor grupări, care sunt adesea brutale cu cei care nu sunt de acord cu ele.
Unul dintre principalele motive pentru recentele lovituri de stat din Burkina Faso (2022), Mali (2020 și 2021) și Niger (2023) este acela că guvernele care dețineau puterea erau prea aliniate cu Franța și nu reușiseră să ofere poporului ordine și dezvoltare de bază. Loviturile au fost organizate de formațiuni militare cu nume izbitor de similare: Mouvement patriotique pour la sauvegarde et la restauration (Mișcarea Patriotică pentru Apărare și Restaurare) în Burkina Faso, Comité national pour le salut du peuple (Comitetul Național pentru Salvarea Poporului) în Mali și Conseil national pour la sauvegarde de la patrie (Consiliul Național pentru Apărarea Patriei) în Niger. În septembrie 2023, guvernele acestor trei țări s-au reunit pentru a forma Alianța Statelor din Sahel. Ele se confruntă cu o serie de contradicții care se suprapun: imperialismul și aliații săi regionali, catastrofa climatică și luptele de clasă din propriile societăți.
Dosarul nostru studiază impactul catastrofei climatice asupra statelor din Sahel, analizând mai ales cazul Mali și al Sudanului prin prisma contradicțiilor de clasă din regiune. Când lucram la dosar, am început să mă gândesc la ecologismul lui Sankara și ce ar fi însemnat pentru țara lui, pentru regiune și pentru Africa dacă el și burkinezii ar fi avut ocazia să-i realizeze planurile. Mai precis, acesta era planul lui Sankara:
1. Pentru Sankara, distrugerea mediului era urmarea devastării colonialiste a pământului și deci antidotul trebuia să fie gestionarea națională și regională responsabilă a mediului înconjurător. Natura nu trebuia tratată ca o materie primă care putea fi exploatată fără grijă pentru propria existență. În acest scop, Sankara a lansat în 1985 cele „Trei Lupte” (Les trois luttes) împotriva incendiilor de vegetație, a exploatării forestiere necontrolate și a animalelor domestice rătăcite. Fiecare dintre acestea viza o formă specifică de degradare. Incendiile de vegetație și exploatarea forestieră accelerau defrișarea, iar pășunatul necontrolat - rezultatul descompunerii sistemelor comunale de gestionare a terenurilor sub stăpânirea colonială și postcolonială - contribuia la erodarea solului și deșertificare. Aceste măsuri urmăreau să inverseze forme de degradare ecologică produse și intensificate de stăpânirea colonială, care trataseră pământul ca pe o resursă extractivă nu ca pe un fundament al vieții colective. Între timp, campaniile pentru reîmpădurire Un village, un bosquet (Fiecare sat un crâng) și Une école, un bosquet (Fiecare școală un crâng) erau proiectate să refacă acoperirea cu arbori, să oprească deșertificarea și să cultive responsabilitatea pentru mediul înconjurător la nivelul satului și al școlii. Proiectul Fiecare sat un crâng a inspirat Mișcarea Muncitorilor Fără Pământ din Brazilia să formuleze în 2019 propriul Plan Național de Reîmpădurire , cu obiectivul de a planta mai mult de un milion de copaci într-un deceniu.
2. Foametea este urmarea dependenței de piață pentru obținerea de alimente și a lipsei resurselor pentru a le produce (precum pământul). Sankara a susținut reforma agrară și dezvoltarea rurală în locul ajutoarelor alimentare. Reforma agrară sankaristă urmărea să crească productivitatea muncii printr-o mai bună organizare și tehnici moderne, să dezvolte agricultura prin specializare regională, să desființeze obstacolele socio-economice care asupreau țărănimea și să facă din agricultură punctul de suport al dezvoltării industriale. Guvernul revoluționar a naționalizat de asemenea pământurile și bogăția minerală, a slăbit controlul șefilor rurali asupra alocării pământurilor, a desființat munca sub formă de tribut și a extins sistemele de irigații.
3. Lipsa infrastructurii din zonele rurale obliga țărănimea să apeleze la forme de supraviețuire care epuizau reziliența acestor regiuni. Sankara dorea să extindă electrificarea zonelor rurale nu doar pentru a îmbunătăți condițiile de trai dar și pentru a reduce dependența de lemn de foc, ca de exemplu prin furnizarea sobelor de gătit de calitate mai bună pentru a preveni exploatarea necruțătoare a copacilor pentru combustibil. Aceasta e în continuare o chestiune nerezolvată într-o țară în care accesul la electricitate în zona rurală era de doar 5,49% în 2023-2024. Pe Sankara îl interesa și dezvoltarea sistemelor regionale de irigare pentru a permite o mai bună canalizare a apei de ploaie către rezervoare iar apoi prin canalele de apă.
4. În final, întregul proces al CDR și metoda sankaristă urma să atribuie luarea de decizii comunităților locale și să permită gestionarea resurselor de către oameni în locul organizațiilor internaționale neguvernamentale sau chiar și al guvernului central.
Dacă aceste aspecte elementare ale planului sankarist ar fi fost realizate, este probabil că agricultorii și păstorii regiunii Sahel nu s-ar confrunta astăzi cu probleme atât de grave. Ar fi fost posibilă gestionarea unora dintre contradicțiile care au ajuns azi să fie conflicte aprinse - mai ales în zonele de nord ale Burkinei Faso. Lecțiile din Burkina Faso ar fi putut fi învățate de Mali și Niger, iar mai apoi de nordul Nigeriei și de Ghana.
În 1999, starul reggae ivorian Alpha Blondy a lansat un cântec intitulat „Journalistes en danger” (Jurnaliști în pericol). Era despre jurnalistul burkinez Norbert Zongo (1949–1998), care tocmai fusese asasinat împreună cu trei alte persoane în Provincia Ziro din Burkina Faso. Acesta investiga moartea lui David Ouédraogo, șoferul fratelui lui Blaise Compaoré, François. Douăzeci de mii de oameni au participat la înmormântarea lui Zongo. Acesta credea cu adevărat în jurnalism și democrație și fusese unul dintre fondatorii în 1989 ai Mișcării Burkineze pentru Drepturile Omului și ale Popoarelor (Mouvement Burkinabè des Droits de l’Homme et des Peuples), inspirată de ideile lui Sankara. Am vizitat organizația în timpul ultimei mele călătorii la Ouagadougou, capitala Burkinei Faso. Acolo am simțit greutatea moștenirii lui Zongo. Aceasta continuă să reverbereze, precum cea a lui Sankara, în Burkina Faso care se construiește acum. Deci iată-l pe Alpha Blondy povestindu-ne despre cei care vor să ucidă decența și despre nevoia de a construi ceva mai bun:
La démocratie du plus fort est toujours la meilleure
C’est comme ça
Au clair de la lune mon ami Zongo.
Democrația celui mai puternic e întotdeauna cea mai bună
Așa merg lucrurile
În lumina lunii, prietene Zongo.
Îmbrățișări,
Vijay
