Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În 4 iunie 2026, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat o evaluare înfiorătoare cu privire la starea sistemelor alimentare ale lumii. Conform noilor estimări, care se bazează pe date până în anul 2021, alimentele nesigure cauzează aproximativ 866 de milioane de boli și 1,5 milioane de morți pe an. Aproape unul din nouă oameni se îmbolnăvesc la nivel mondial de la alimente contaminate. Africa și Asia de Sud-Est reprezintă aproape trei sferturi din toate bolile cauzate de alimente și 60% din decese la nivel mondial. Povara cea mai mare cade pe cei care au contribuit cel mai puțin la această criză, anume copiii.
Copiii de vârste mici se confruntă de aproape trei ori mai des cu riscul de a se îmbolnăvi din cauza alimentelor nesigure, comparativ cu copiii mai mari sau cu adulții. Cu toate că reprezintă doar 9% din populația lumii, copiii mai mici de nouă ani sunt afectați de aproape o treime din toate cazurile de boli transmise prin alimente; în 2021, alimentele nesigure au ucis 143.000 dintre ei. Acestea nu sunt doar statistici. Ele reprezintă vieți curmate de boli prevenibile, familii în doliu și societăți lipsite de viitorul pe care îl promit cei mai tineri membri ai lor.
Reacția obișnuită la astfel de constatări este una tehnică. Ni se spune că siguranța alimentară depinde de inspecții mai bune, reglementări mai stricte, igienă îmbunătățită și monitorizare eficientă. Aceste măsuri sunt importante și necesare. Dar ele nu explică de ce sute de milioane de oameni continuă să consume alimente nesigure în pofida deceniilor de cunoaștere acumulată cu privire la cum poate fi prevenită contaminarea. Pentru a înțelege persistența bolilor transmise prin alimente, trebuie să mergem dincolo de explicațiile tehnice și să examinăm structura însăși a sistemului alimentar mondial.
Sistemul alimentar dominant este organizat în jurul obținerii de profit, nu al dreptului la hrană. În mare parte a lumii, producția de alimente a fost transformată într-o industrie extrem de concentrată, dominată de corporații agroindustriale, lanțuri de supermarketuri, procesori de hrană, companii de logistică și instituții financiare. Acest sistem, care încearcă în primul rând să maximizeze rentabilitatea investițiilor, generează contradicții care afectează în mod direct siguranța alimentară în cel puțin trei feluri cheie.
În primul rând, presiunea de a reduce costurile încurajează scurtăturile în tot lanțul de aprovizionare. Muncitorii lucrează adeseori în condiții precare (mai mult de 80% dintre locurile de muncă agricole din America Latină nu au protecție formală și securitate socială), sistemele de inspecție sunt subfinanțate și producătorii se confruntă cu presiuni intense pentru a crește producția în timp ce reduc cheltuiala. Alimentele străbat distanțe tot mai mari prin lanțuri de aprovizionare globale tot mai complexe, creând astfel tot mai multe ocazii pentru contaminare și mascând condițiile în care au fost produse.
În al doilea rând, sistemele de alimente capitaliste tind să externalizeze costurile. Degradarea mediului, contaminarea apei, condițiile de muncă nesigure și consecințele asupra sănătății publice sunt adeseori tratate ca fiind problemele altcuiva și nu responsabilitatea firmelor private. Costurile sociale cad pe umerii muncitorilor, consumatorilor și sistemelor de sănătate publică, în timp ce profiturile rămân private.
În al treilea rând, inegalitățile globale dictează tiparele siguranței alimentare. Nu e nicio surpriză că cea mai mare parte din povara bolilor transmise prin alimente se concentrează în Africa și Asia de Sud-Est, dat fiind că aceste regiuni continuă să sufere efectele de lungă durată ale subdezvoltării coloniale, dependenței de datorii, infrastructurii publice inadecvate și integrării de pe poziții inegale în economia globală. Ca urmare, alimentele nesigure nu sunt doar o chestiune de sănătate: ele sunt o manifestare a dezvoltării inegale.
Morțile a zeci de mii de copii în fiecare an arată falimentul moral al acestui aranjament. O societate care permite copiilor să moară de boli prevenibile transmise prin alimente nu și-a îndeplinit una dintre cele mai fundamentale obligații. Aceste morți sunt cu atât mai tragice pentru că soluțiile sunt în mare parte cunoscute. OMS enumeră accesul la apă curată, instalații sanitare, practici de siguranță alimentară, îngrijirea sănătății și reglementări publice eficiente ca fiind mijloace critice pentru reducerea mortalității. Aceste intervenții necesită investiții publice și angajament politic și nu pot fi lăsate în seama pieței. Cu toate acestea, instituții precum Organizația pentru Alimentație și Agricultură continuă să promoveze modele de parteneriate public-privat care nu abordează rădăcinile structurale ale foametei și alimentelor nesigure.
Problema nu e doar contaminarea cu bacterii și viruși. Sistemele alimentare contemporane expun populațiile la un spectru mai larg de pericole, inclusiv substanțe chimice toxice, metale grele și poluanți industriali. Noile estimări ale OMS recunosc tot mai mult povara pe termen lung pe care o reprezintă bolile cronice datorate substanțelor dăunătoare din alimente. Consecințele merg dincolo de boala imediată până la dizabilități pe viață, afecțiuni ale dezvoltării și o calitate a vieții redusă.
Mai mult, siguranța alimentară nu poate fi separată de criza mai generală a sistemelor alimentare. În jurul lumii, milioane suferă de foame în timp ce alții se confruntă cu obezitatea și bolile cauzate de dietă. Agricultorii sunt nevoiți să se îndatoreze în timp ce corporațiile alimentare acumulează influență fără precedent pe piață. Producția agricolă contribuie la distrugerea ecologică chiar în timp ce schimbările climatice amenință recoltele. Același sistem care generează insecuritate alimentară generează și alimentele nesigure. Avem de-a face cu o contradicție izbitoare. Umanitatea are cunoașterea științifică, capacitatea productivă și mijloacele tehnologice pentru a asigura tuturor alimente sigure. Însă în cadrul aranjamentelor economice predominante acum, aceste capacități sunt subordonate profitabilității și nu nevoilor omenești.
Concluziile OMS trebuie citite nu doar ca avertismente cu privire la contaminare ci ca o condamnare a ordinii alimentare mondiale care continuă să expună milioane de oameni la boli prevenibile și la moarte. Când un copil moare pentru că alimentele sunt nesigure, cauza nu e niciodată doar mâncarea contaminată. În spatele acelei mâncări se află un lanț de decizii politice și economice cu privire la investiții, reglementări, infrastructură, proprietate și priorități sociale. Bolile transmise prin alimente sunt biologice în manifestarea lor imediată dar sociale ca origini. Pentru umanitate, provocarea nu e doar să facă alimentele mai sigure. Ci să construiască sisteme alimentare organizate în jurul îngrijirii în loc de profit, al sănătății publice în loc de acumulare privată și al demnității umane în loc de eficiența pieței. Doar așa promisiunea alimentelor sigure pentru toată lumea poate deveni realitate, în loc de a rămâne doar un slogan.
Propunem mai jos cinci reforme ale sistemului actual pentru a crea un sistem alimentar sigur și just:
1. Investiții publice universale în apă, instalații sanitare și servicii medicale: Garantarea accesului la apă curată, infrastructură sanitară și servicii medicale primare, mai ales în comunitățile rurale și cele cu venituri scăzute, unde povara pe care o reprezintă bolile transmise prin alimente este cea mai mare.
2. Întărirea instituțiilor publice pentru siguranța alimentară: Extinderea sistemelor de inspecții alimentare, a capacității laboratoarelor, a rețelelor de monitorizare a bolilor și a agențiilor de reglementare, în timp ce sunt protejate de tăierile bugetare și influența corporațiilor.
3. Sprijin pentru sistemele alimentare teritoriale și de dimensiuni reduse: Investiții în agricultura locală, cooperative, programe de achiziții publice și lanțuri de aprovizionare mai scurte care amplifică transparența, reziliența și responsabilizarea.
4. Democratizarea guvernării sistemelor alimentare: Reducerea concentrării corporatiste în agroindustrie și în vânzarea cu amănuntul a alimentelor, creșterea participării muncitorilor și a agricultorilor și asigurarea controlului public asupra producției și distribuției alimentelor.
5. Recunoașterea alimentelor sigure ca drept al omului: Stabilirea de angajamente naționale și internaționale obligatorii care tratează accesul la alimente sigure, hrănitoare ca drept social fundamental nu ca marfă pe piață.
Luate împreună, aceste reforme sunt fundamentate pe un principiu simplu: hrana este un bun social, nu doar o marfă. Ele recunosc că dreptul la alimente sigure nu poate fi separat de dreptul la viață.
O astfel de abordare poate fi respinsă cu ușurință pe motiv că ar fi naivă. Dar e oare simplu idealism să insiști că niciun copil nu ar trebui să moară de boli prevenibile transmise prin alimente?
Raportul Organizației Mondiale a Sănătății m-a amărât și mai tare cu privire la cât de câinos e sistemul capitalist. Mi-am amintit de „Civilizație”, un poem scurt scris de marele jurnalist și poet din Mozambic José Craveirinha (1922–2003):
Antigamente
(antes de Jesus Cristo)
os homens erguiam estádios e templos
e morriam na arena como cães.
Agora...
também já constroem Cadillacs.
În vremuri străvechi
(înainte de Hristos)
oamenii construiau temple și stadioane
și mureau în arenă ca niște câini.
Astăzi...
mai construiesc și Cadillace.
Îmbrățișări,
Vijay
