Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
Oriunde mergem în ziua de astăzi, din Nordul Global până în Sudul Global, suntem expuși la retorica anti-imigranți. Ea pare să fi devenit o parte inevitabilă din discursul public. Acesta e deosebit de toxic în Nordul Global, unde s-a transformat într-o unealtă cheie a extremei drepte de un anume fel. În decembrie 2025, Președintele SUA Donald Trump i-a numit pe imigranții somalezi din SUA „gunoaie” și a spus că „ar trebui trimiși înapoi de unde au venit”. JD Vance, Vice Președintele lui Trump, a spus că imigrația este „cea mai mare amenințare” atât pentru Statele Unite cât și pentru Europa. În Marea Britanie, Primul Ministru de la acel moment, Keir Starmer, a declarat în mai 2025 că țara lui riscă „să devină o insulă a străinilor”, o frază repetată ceva mai târziu în același an de Andrew Hastie, în acel moment Ministrul Opoziției pentru Afaceri Interne: „Începem să ne simțim ca niște străini în propria noastră casă.”
Sudul Global nu este imun la un astfel de discurs. În Africa de Sud a avut loc o explozie de xenofobie. Au apărut de nicăieri grupări anti-migranți precum Operațiunea Dudula (2021) și Marș și Marș (2024), care aveau la dispoziție fondurile necesare pentru a crea un mare haos anti-imigranți. Aceste grupări au popularizat sloganul Abahambe Makwerekwere („străinii să plece”) în rândurile sud-africanilor marginalizați de acordul post-apartheid. Aceștia și-au proiectat anxietățile socio-economice pe vecini - imigranți săraci care au venit în Africa de Sud din țări precum Botswana, Lesotho, Mozambic și Zimbabwe. Aceste grupări xenofobe au lansat amenințări și termene limită până la care imigranții să părăsească țara, forțând oameni disperați și vulnerabili să caute protecție sau să părăsească Africa de Sud.
Ascensiunea xenofobiei reflectă sentimentul generalizat că condițiile proaste de viață ale clasei muncitoare se datorează competiției din partea imigranților pentru resurse limitate și nu caracteristicilor structurale ale capitalismului. Este răspândită convingerea că imigranții săraci și fără putere au șubrezit cumva statul și au aglomerat piața muncii, făcând ca muncitorii autohtoni să nu poată duce vieți stabile și demne.
Discursul despre imigrație e plin de inexactități, hiperbole și răutăți. Apostolii xenofobiei umflă proporțiile și geografia migrației și otrăvesc discursul pe această temă. Disimularea funcționează în trei feluri:
1. Proporții exagerate. Migrația internațională reprezintă doar 3,6% din populația lumii. Majoritatea oamenilor care migrează nu își părăsesc țara, pentru că merg dinspre zona rurală înspre oraș sau dintr-un oraș în altul. Luând în calcul suferința celor strămutați intern, doar un sfert dintre migranți și persoane strămutate merg din Sudul Global în Nordul Global, așa cum am aflat de la un angajat al Organizației Internaționale pentru Migrație.
2. Geografie exagerată. Din motive evidente, presa occidentală se concentrează pe traversările Mediteranei, ale graniței dintre SUA și Mexic și ale Canalului Mânecii. Astfel, migrația e prezentată ca o problemă ce împovărează doar Nordul Global. Dar realitatea este că cea mai mare parte a strămutărilor are loc în interiorul țărilor sau între țări vecine. Povara copleșitoare a protecției pentru refugiați cade pe națiunile mai sărace din Sud, nu pe Nordul bogat.
3. Limbaj exagerat. Cei care ațâță retorica anti-imigranți spun aproape mereu că se opun imigranților „ilegali” nu celor „legali”. În realitate, categoria amenințătoare a „imigrantului ilegal” începe să influențeze felul în care oamenii gândesc despre imigrație în general. Refugiații, cei care cer azil, muncitorii fără documente, studenții, membrii familiei, muncitorii sezonieri și chiar și imigranții care sosesc prin canalele legale ajung să fie văzuți ca „ilegali” sau cel puțin să fie suspectați. Adjectivul „ilegal” modifică înțelesul substantivului „imigrant”, ca apoi să-l copleșească. Adjectivul, chiar și atunci când nu apare, începe să definească substantivul. Astfel, simplul fapt de a fi imigrant este tratat ca un act de agresiune.
Clasele conducătoare ale națiunilor mai bogate, mai ales în Nordul Global, vor munca imigranților dar nu viața lor socio-culturală sau participarea politică. Sectoare economice semnificative din Nordul Global - agricultura, construcțiile, logistica și munca de îngrijire - depind de munca imigranților. Retorica xenofobă și regimurile legale restrictive creează un mediu care facilitează disciplinarea și exploatarea acestor muncitori prin amenințarea cu deportarea și refuzul drepturilor legale și al negocierilor colective. Însă e de netăgăduit că imigranții generează bogăție pentru clasa conducătoare a locului în care trăiesc. Banii pe care îi trimit acasă sprijină de asemenea familiile din țările lor de origine. Discursul cu privire la imigrație și economie este la fel de confuz și tulbure ca dezbaterea politică.
1. Argumentul economic. Desigur, imigranții cresc pe moment cererea de locuințe, școli, transport și îngrijiri medicale, mai ales acolo unde cei nou sosiți sunt concentrați geografic. Dar imigranții de asemenea muncesc, produc, plătesc impozite și susțin sectoare economice care suferă de lipsă de forță de muncă. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată că imigranții contribuie la piața muncii, la finanțele publice, ocuparea locurilor de muncă și crearea de locuri de muncă, cu toate că beneficiile și costurile sunt distribuite inegal. Un studiu amplu publicat de Fondul Monetar Internațional, care include treizeci și patru de țări OCDE și acoperă perioada 1980-2018, a concluzionat că un influx de imigranți de 1% din forța de muncă angajată crește produsul economic cu aproape 1% în decurs de cinci ani și că două treimi din această creștere rezultă dintr-o productivitate crescută a muncii. Esențial este că acel studiu nu a produs nicio dovadă că un influx mare de imigranți reduce rata de angajare a autohtonilor.
2. Chestiunea forței de muncă. Angajatorii se folosesc uneori de forța de muncă imigrantă precară pentru a înrăutăți condițiile de muncă sau a sabota organizarea sindicală. Însă problema nu e muncitorul imigrant în sine ci puterea pe care o are angajatorul de a diferenția și a diviza muncitorii în funcție de statutul lor legal. Sindicate mai puternice și mai bine organizate ar ajuta muncitorii să se împotrivească acestor tactici care provoacă discordie, să îmbunătățească salariile și condițiile de muncă și să-și asigure statutul de rezidenți precum și drepturi legale și de negociere.
Neoliberalismul este subiectul despre care nu se vorbește în discursul anti-imigrație. Imigranții sosesc în societăți care au fost deja devastate de austeritate și datorii. Criza locuirii, șomajul cronic, suferințele mentale și dependența de droguri nu sunt condiții pe care le creează imigranții. Ele sunt efectele sociale ale societăților capitaliste care au dat prioritate profitului celor puțini în fața bunăstării celor mulți. Privatizarea serviciilor publice, tăierile aplicate bugetelor municipale și colapsul capacității statale și al securității sociale care au rezultat au fost politici neoliberale implementate în serviciul claselor avute și împroprietărite. Aceleași partide politice, care au implementat aceste politici neoliberale și sunt așadar responsabile pentru haosul social pe care l-au dezlănțuit, astăzi fac din imigranți țapi ispășitori.
Retorica anti-imigranți maschează adevăratele cauze ale suferinței sociale cu care se confruntă miliarde de oameni din toată lumea. Cheltuielile militare obscene și războaiele catastrofice ale epocii noastre, sancțiunile violente aplicate statelor care înfruntă blocul NATO+, înrobirea prin datorii a statelor care nu se pot desprinde din ciclul subdezvoltării, costurile mari ale schimbărilor climatice, deposedarea terenurilor și distrugerea nivelului de trai nu sunt cauzate de migrație. Ele se datorează capitalismului și imperialismului, care preferă să distrugă lumea pentru profit în loc să o vindece. De fapt, migrația însăși este rezultatul imperialismului capitalist, care distruge bazele vieții în Sudul Global prin războaie, datorii, sancțiuni și exploatare.
Din păcate, natura generalizată a discursului anti-imigranți face ca unui muncitor alienat să-i fie mai ușor să dea foc unui magazin spaza (o mică alimentară) în Soweto, Africa de Sud, decât să reflecteze la asimetria brutală a proprietății asupra pământurilor din propria țară. Sud-africanii albi reprezintă aproximativ 7% din populație dar dețin 72% din terenurile agricole și ferme, în timp ce sud-africanii de culoare reprezintă aproape 82% din populație și dețin doar 4% din pământuri. E infinit mai dificil și mai complex să ne imaginăm reforma agrară decât să incendiem magazinul ținut de un biet prăvăliaș imigrant din Botswana. Una dintre sarcinile actuale ale stângii e dotarea clasei muncitoare cu limpezimea necesară pentru a înfrunta retorica mistificatoare a xenofobiei. În ceea ce îl privește, Partidul Comunist din Africa de Sud a adoptat o poziție clară și puternică împotriva xenofobiei și pentru solidaritate.
Marele poet britanico-caraibian Benjamin Zephaniah și-a petrecut o mare parte din viață reflectând la strămoșii săi și la strămutare. Trăind între două lumi, el a înțeles suferințele foarte omenești precum și singurătatea și izolarea care afectează imigranții. În poemul său intitulat „Noi, refugiații” (2000), Zephaniah surprinde, cu căldură și simplitate, lipsa de rațiune și de umanitate a xenofobiei:
Cu toții putem fi refugiați
Uneori e nevoie doar de o zi
Uneori e nevoie doar ca alții să bată palma
Sau să semneze o hârtie.
Cu toții ne tragem din refugiați
Nimeni nu s-a întrupat pur și simplu,
Nimeni nu a ajuns aici fără luptă,
Și de ce să trăim cu teamă
De vreme sau de necazuri?
Cu toții am sosit aici de undeva.
Îmbrățișări,
Vijay