Tricontinental: Centrul gravitațional al economiei mondiale se mută în Asia
Al patruzeci și patrulea buletin (2025)
Dragi prieteni,
Salutări din partea Tricontinental: Institutul pentru cercetare socială.
În ultima zi din octombrie 2025, lideri din cele 21 de națiuni membre ale forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) s-au reunit în orașul Gyeongju din Republica Coreea (Coreea de Sud) pentru a 33-a reuniune la vârf a acestei organizații. De la fondarea sa în 1989 în Canberra, Australia, APEC a promovat crearea unei zone de „comerț liber și deschis” - un concept descris de Obiectivele Bogor, formulate la sumitul din Indonezia în 1994.
APEC este un produs al vremurilor sale. În primul rând, a apărut ca un instrument al Consiliului de Cooperare Economică în Pacific aparținând Japoniei, cu scopul de a dezvolta lanțuri de aprovizionare regionale după ce Acordul de la Plaza (1985) a dus la aprecierea yenului față de dolar. În al doilea rând, a fost conceput în timpul Rundei Uruguay (1986-1994) a Acordului General pentru Taxe Vamale și Comerț (GATT), care a dus la crearea Organizației Mondiale a Comerțului. Era epoca liberalizării comerțului, când Statele Unite și partenerii săi din G7 – pe deplin convinși că Istoria se sfârșise și că fiecare țară va continua să se învârtă în orbita SUA pentru veșnicie - au împins statele să-și deschidă economiile corporațiilor Nord-Atlantice și japoneze. SUA spera că Tratatul de la Maastricht (1993), prin care a fost creată Uniunea Europeană, va duce la un acord de liber schimb transatlantic (dar asta nu s-a întâmplat) și că Acordul de Liber Schimb Nord-Atlantic (1994) va înjuga Canada și Mexicul la SUA pentru totdeauna.
Ani de zile, SUA a venit la sumiturile APEC și a insistat pe ideea unei zone de liber schimb care le-ar permite corporațiilor americane să domine regiunea. Obiectivele Bogor din 1994 urmau să servească acestui scop, dar au eșuat din diferite motive - inclusiv temeri interne că forța industrială a Asiei, în creștere, ar fi depășit SUA în domeniul competitivității. În 2005, patru țări (Brunei, Chile, Noua Zeelandă și Singapore) au semnat acordul pentru Parteneriatul Economic Strategic Trans-Pacific, care a inclus încă opt țări (Australia, Canada, Japonia, Malaiezia, Mexic, Peru, SUA și Vietnam) până în 2013. Dar era prea puțin și prea târziu. Criza financiară din 2008 a produs unde de șoc în Sudul Global, care a ajuns să își dea seama de fragilitatea economiilor Nord-Atlantice și de nevoia de a construi o alternativă de comerț și dezvoltare Sud-Sud.
În 2007, în ajunul crizei financiare, China era deja a treia cea mai mare economie din lume. În 2010, a depășit Japonia și a devenit a doua cea mai mare economie. Astăzi, China este principalul partener comercial al majorității țărilor din Asia-Pacific, inclusiv 13 din cele 21 de țări APEC. După criza financiară din 2008, țările de pe Coasta Pacificului au eliminat dintre prioritățile lor obținerea unui acord de liber schimb cu SUA. Iar când Președintele SUA, Donald Trump, și-a retras în 2017 țara din Parteneriatul Trans-Pacific, țările rămase și-au continuat discuțiile fără reprezentanții Washingtonului. Zece din cele unsprezece semnatare ale Acordului Global și Progresiv pentru Parteneriat Trans-Pacific, care a rezultat din aceste discuții, erau membre APEC.
La sumitul din 2011 al Asociației Națiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN), unele membre au discutat posibilitatea unui acord de liber schimb centrat pe Asia. Negocierile au continuat în baza convingerii că cele zece membre ale ASEAN - plus China și India - vor dezvolta o rețea de comerț cu greutate. În cele din urmă India s-a retras, dar toate cele zece țări ASEAN, precum și China, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, au rămas parte din proces. În 2020, aceste țări au semnat Parteneriatul Regional Economic Global (RCEP) - cel mai mare bloc comercial din lume, cu aproape o treime din populația lumii (2,3 miliarde) și 28% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial. Comparativ, Uniunea Europeană generează aproximativ 18% din PIB-ul mondial, în timp ce NAFTA reprezintă aproximativ 30% din el. RCEP a realizat o formă de „comerț liber și deschis” - ceea ce APEC sperase să obțină cu Obiectivele Bogor - în timp ce SUA a rămas izolată.
Dar SUA păstrează cel puțin două instrumente care îi permit să își exercite puterea în Asia-Pacific: APEC, care e mai puțin forum economic și mai mult o unealtă a SUA pentru a-și disciplina aliații asiatici, și Exercițiul de pe Coasta Pacificului (RIMPAC), care este brațul său militar. RIMPAC a fost creat în 1971 ca parte din arhitectura Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice, dar s-a transformat într-un mecanism de exercitare a puterii maritime împotriva Chinei și a altor țări care urmăresc suveranitatea. RIMPAC, organizat de Comandamentul Indo-Pacific al Marinei SUA și cu sediul în Hawai’i, include acum active militare israeliene. Ceea ce creează probleme pentru membre precum Columbia, Chile și Malaiezia, care au luat poziții tranșante contra genocidului israelian împotriva palestinienilor ce se desfășoară în prezent. Toate țările APEC participă în RIMPAC cu excepția Chinei, Rusiei și Vietnamului (China participa până în 2018, când a fost exclusă).
Suprapunerea dintre membrii APEC și RIMPAC dezvăluie intenția SUA de a-și exercita hegemonia prin consimțământ economic (APEC, care coordonează circuitele economice ale capitalismului) și coerciție militară (RIMPAC, care asigură condițiile militare pentru această ordine economică). APEC pare a fi concentrat doar pe investiții, lanțuri de aprovizionare și economia digitală, dar este de fapt un mecanism care garantează că SUA - cu cel puțin 260 de baze militare și situri în rotație, de la Baza RAAF Darwin din Australia la Baza Aeriană Kadena din Japonia, precum și cu manevrele militare ale RIMPAC - rămâne puterea dominantă în regiune. Strategia SUA de a restricționa China este acum adânc înrădăcinată în dinamica APEC-RIMPAC. Nefiind capabilă să concureze avântul economic al Chinei și al vecinilor săi, SUA recurge la campanii de presiune militară și diplomatică.
Sumitul din Coreea de Sud este însoțit de demonstrații de masă conduse de sindicatele muncitorilor din industrie și agricultură, de grupări pentru drepturile omului și de organizații studențești. Vor fi de asemenea grupuri de suporteri ultra-naționaliști ai fostului Președinte Yoon Suk Yeol (2022–2025) din Partidul Forței Populare de dreapta, care a instituit legea marțială în 2024. Dar aceste grupuri nu vor dicta forma majorității demonstrațiilor, care susțin crearea unei economii centrate pe oameni în Coreea de Sud și se opun încercării de a folosi sumitul APEC pentru a fortifica elita politică a țării, care e încă șubrezită de căderea lui Yoon.
Pe măsură ce centrul gravitațional al economiei mondiale se mută în Asia, SUA se va folosi de orice metodă îi stă la dispoziție pentru a se impune. Dar pur și simplu nu are uneltele pentru a domina așa cum o făcea în trecut. O posibilă utilizare productivă a APEC este de a oferi o platformă liderilor din SUA și China pentru a se întâlni într-o perioadă în care spațiile pentru dialog bilateral sunt tot mai restrânse. De aceea presa s-a concentrat pe întâlnirea dintre Trump și Președintele Chinei Xi Jinping.
În 2013, Președintele Xi a folosit fraza „comunitatea destinului uman’ (人类命运共同体), care a fost inclusă în Constituția Partidului Comunist Chinez din 2017. La sumitul APEC din 2014 din Beijing, Xi a spus că Asia-Pacific ar trebui să devină nu „o arenă pentru concurență” ci un loc pentru „comunitatea unui destin comun”. Oficialii chinezi au început să vorbească despre o „comunitate cu destin comun în Asia-Pacific (亚太命运共同体), un ecou al frazei din 2013. Esența acestor fraze este că țările Asiei nu ar trebui să țintească spre o politică de bloc sau alianțe militare, ci ar trebui să rămână deschise la dialogul cu oricine și să construiască platforme care susțin demnitatea tuturor popoarelor. Acestea sunt fraze interesante, dar sentimentele nobile din spatele lor pot fi realizate doar prin procesul real al istoriei - atunci când oamenii din întreaga regiune își văd viețile îmbunătățite prin pace și dezvoltare.
Îmbrățișări,
Vijay
 | A guest post by
|